De la căpșuni la mușchi irlandez, de la furculiță la lingura de înghețată și de la arorut la iaurtieră:

Dicționarul Academiei Iberoamericane de Gastronomie definește peste 7.000 de expresii legate de bucătărie și alimentație. „A mânca” nu este una dintre ele. Nu este inclus. Se pare că reducerea ei la un act fiziologic, la un proces mecanic, la o listă de rețete sau la un set de nutrienți nu este suficientă pentru a o cuprinde în toată complexitatea ei. Semnificația profundă a mâncatului nu încape într-un paragraf. Nici în două.

În timp ce mușchiul irlandez este „un tip de algă comestibilă”; arorutul, „o rădăcină care se consumă ca făină”; și lingura de înghețată, „lingura care scoate bile de înghețată”, a mânca înseamnă mai mult decât a zdrobi alimente cu dinții sau a oferi organismului nutrienții necesari. Alimentația este o intersecție de drumuri; o suprapunere de planuri. De aceea, există tot mai multe cărți de rețete care încorporează prisma sănătății și invers: studii nutriționale care iau în considerare dimensiunea socială a mâncării.

Cunoscuta piramidă alimentară, de exemplu, nu mai este ca înainte. Acum are mai multe niveluri la bază care includ, printre altele, activitățile culinare, consumul de alimente de sezon și sociabilitatea. „Noua piramidă a stilului de viață mediteranean pentru copii și tineri”, publicată în revista Advances in Nutrition, este mai mult decât o schemă de alimente grupate; ilustrează un mod de a înțelege mâncarea ca o legătură personală și culturală.

Timpul prețios al convivialității

Întâlnirea cu alte persoane este un ingredient fundamental al stilului nostru de viață. A mânca la o masă în companie – convivialitatea – și bucuria împărtășită a acelui moment – conviețuirea – sunt la fel de importante ca ceea ce punem în farfurie. „Ambele se pot traduce în multiple beneficii pentru sănătate, cum ar fi o stare de spirit mai bună, o reducere a stresului, un aport mai bun de nutrienți și un bine general mai bun”, explică cercetătorii de la Institutul de Sănătate Carlos III și de la Centrul de Cercetare Biomedică în Rețea de Fiziopatologie a Obezității și Nutriției (CIBEROBN).

Nu sunt singurii. O analiză științifică publicată în Apetite în 2018 califică mesele în familie drept „un moment valoros” deoarece sunt asociate cu multiple beneficii pentru copii și adolescenți, cum ar fi o plăcere mai mare a alimentelor și un aport mai puțin agitat și emoțional. A mânca împreună în mod regulat, cu ore structurate, poate juca chiar și un rol în reducerea obezității infantile, deoarece se tinde să se aleagă alimente mai nutritive și să se urmeze o dietă mai echilibrată.

Un studiu ulterior despre dieta mediteraneană în familiile cu adolescenți, publicat de cercetătorii de la Universitat Oberta de Catalunya și Universitatea Autonomă din Barcelona, justifică faptul că plăcerea de a împărți mesele cu persoane semnificative, cum ar fi familia și prietenii, creează un sentiment de comunitate și contribuie la perpetuarea acelui model alimentar din generație în generație. De aceea, ghidurile mai recente din Spania pun accent pe importanța de a mânca cu liniște, însoțiți și bucurându-ne de mâncare.

Și aici este cheia, pentru că a mânca în companie nu echivalează cu a mânca cu orice persoană și nici cu a o face în orice fel. Pentru ca întâlnirea să aibă sens și să producă acea conexiune benefică, trebuie să luăm în considerare frecvența, masa, lipsa distragerilor digitale, conversațiile plăcute și timpul dedicat mâncării. „Studiile spun că convivialitatea îmbunătățește calitatea dietetică, presupunând că există o bună conviețuire”, observă dieteticianul-nutriționist Julio Basulto. „În cazul copiilor, dacă există șantaje cu mâncarea, presiune sau constrângere, experiența se schimbă complet. Căldura din casă îmbunătățește aportul; ostilitatea îl agravează”

Această logică este extrapolabilă la persoanele adulte. După cum indică Basulto, „este greu să mănânci bine dacă ești într-o situație proastă”. La fel este și atunci când nu avem cu cine să împărțim mesele, în ciuda faptului că există excepții, cum ar fi plăcerea crescândă de a ieși singur la masă. Un lucru este să te bucuri singur de o experiență gastronomică din alegere și altul, singurătatea nealeasă în fața mesei.

Impactul mâncatului în singurătate

În Spania, procentul persoanelor care mănâncă singure este în creștere, atât la prânz, cât și la cină. În medie, 23% dintre adulți iau prânzul sau cina singuri în timpul săptămânii, conform unui studiu publicat în 2022 de Fundația Mapfre și Institutul de Alimentație și Societate al Universității CEU San Pablo. La rândul său, scade în mod accentuat procentul populației care mănâncă conversând cu cineva. Cu companie sau fără ea, tendința actuală este de a ne uita la televizor sau la mobil în timp ce mâncăm sau cinăm.

A ne alimenta izolați reduce momentul la una dintre dimensiunile sale – cea fiziologică – și îl dezbracă de toată profunzimea afectivă și socială. Dar, în plus, agravează alegerile dietetice, cele pur alimentare. Studiul EPIC-Norfolk privind sănătatea și îmbătrânirea de la Universitatea Cambridge subliniază, de exemplu, că persoanele peste 50 de ani care locuiesc singure consumă mai puține legume decât cele care sunt într-un cuplu; de asemenea, că combinația dintre văduvie și locuitul singur crește riscul de a avea o dietă de calitate scăzută, și că izolarea socială are un impact negativ asupra sănătății echivalent cu fumatul a 15 țigări pe zi.

„Dieta persoanelor nu este fixă: se schimbă cu timpul”, expune documentul, care a fost publicat în 2013 după ce a făcut o monitorizare dietetică a 25.000 de persoane timp de 20 de ani. „Capacitatea de a mânca sănătos este influențată de mediul social al unei persoane, inclusiv factori precum căsătoria, conviețuirea, prietenia și interacțiunea socială în general. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, este mai puțin probabil să mănânce bine și, atunci când persoanele în vârstă locuiesc singure, dieta lor este adesea afectată”.

După cum raționează profesorul emerit de Antropologie Socială de la Universitatea din Barcelona, Jesús Contreras, în cartea sa Vom continua să fim ceea ce mâncăm? (Icaria, 2022), sarcina simbolică de «a trebui să mănânci singur» este foarte mare: „Gătitul, ca și mâncatul, pare să capete sens doar în cadrul relației sociale. Răceala felurilor de mâncare simple și tristețea de a sta singur la masă pentru a-ți potoli foamea se contrapune căldurii și iluziei meselor împărtășite [...]. În fața absenței convivialității, mâncatul se „desocializează” și chiar pare că se „dezumanizează”.

Singurătatea în fața farfuriei ne lasă de multe ori fără tot ceea ce dă sens mâncării, dincolo de rolul său de bază, care este să ne evite să murim de inaniție. Dificultă faptul că facem o alegere de alimente cu grijă, că pregătim rețetele într-un mod mai mult sau mai puțin atent sau că purtăm conversații în bucătărie și la masă. Scăderea relațiilor personale reduce, de asemenea, oportunitățile de a ne bucura de toate nuanțele pe care le oferă gastronomia. Ofrendă, bucurie, planificare și îngrijire, a mânca este mai mult decât aportul de fibre, numărarea de vitamine sau cantitatea de carbohidrați. Este o expresie a culturii și un coeziune socială foarte puternică.