Având în vedere conflictul social și gradul de ură care există în politica spaniolă, uneori, în timpul insomniilor, mă distrez imaginându-mi ce tabără ar alege politicienii, intelectualii, scriitorii și liderii de opinie, care astăzi acaparează actualitatea, dacă s-ar repeta un 18 iulie 1936, așa cum s-a întâmplat atunci. În acest joc, care nu este altceva decât un coșmar macabru, presupun că ar exista multe surprize într-o Spanie în război, împărțită în două, roșii și albaștrii, cu o victorie incertă. Mulți și-ar schimba ideologia cu forța, în funcție de tabăra geografică pe care ar fi avut-o norocul să o aleagă, dar, fără îndoială, unii oameni care astăzi sunt foarte de dreapta i-ai vedea cu pumnul ridicat și alții de stânga te-ar saluta cu brațul întins în maniera fascistă; acel care pare un sfânt te-ar putea trimite la plutonul de execuție și celălalt, atât de sinistru, te-ar refugia în casa lui.

Așa este sufletul uman când este pus în fierbere. Cine ar juca rolul lui Unamuno? La început a fost socialist și s-a confruntat cu naționaliștii; apoi s-a luat de regele Alfonso al XIII-lea și de dictatorul Primo de Rivera, ca un Quijote cu lancea în ristă. Exilat în Fuerteventura și apoi la Paris și Hendaya, la întoarcerea în Spania a avut un vot pentru a fi președinte al Republicii, dar ura sa viscerală față de Azaña, care îi răpise vreo prebenda academică, a revărsat-o asupra Frontului Popular; a salutat Ridicarea Națională ca pe salvarea Spaniei; s-a desfăcut elogiind sabia curată a lui Franco până a ajuns la o empanada mentală în faimosul act al Universității din Salamanca în acea Zi a Rasei, pentru a sfârși vânând muște fără să știe în ce tabără se afla. Și totul pentru că îl durea Spania.

Astăzi se vorbește cu toată naturalețea despre drone, tancuri, rachete cu focoase nucleare, avioane de luptă, armament de apărare sau atac ca și cum un război apropiat care se apropie ar fi o petrecere la care suntem cu toții invitați. Având în vedere cazul, ce ți-ar plăcea să salvezi mai întâi, pielea sau patria?