Cea mai înaltă instanță judecătorească din Berlin, Curtea Constituțională, a declarat admisibilă inițiativa cetățenească "Berlin fără mașini" (Berlin autofrei). Acum, inițiatorii au dreptul să adune 170.000 de semnături pentru a declanșa un referendum la nivelul întregului oraș.

Dacă cel puțin 25% dintre toți alegătorii cu drept de vot își dau acordul, va intra în vigoare o lege care interzice aproape în totalitate traficul auto privat în perimetrul inelului feroviar S-Bahn. Conform paragrafului 12 al acestei legi, circulația cu mașina personală în centrul orașului ar fi permisă doar de 12 ori pe an, fiecare acces având o durată maximă de 24 de ore.

În spatele inițiativei "Berlin fără mașini" se află o asociație numită "Vertrauensgesellschaft e.V.". Membrii săi, după cum afirmă chiar ei, sunt compuși "atât din bicicliști pasionați, cât și din persoane cărora le place să meargă pe jos sau să utilizeze rețeaua bine dezvoltată de transport public din Berlin". Nevoile celorlalți, care folosesc mașina sau depind de aceasta, nu îi interesează.

Această inițiativă cetățenească este atât de radicală încât cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Ea nu provine de la "popor" în sens larg, ci de la mici grupuri radicale care doresc să-și impună ideologia.

O situație similară a existat acum doi ani cu referendumul "Berlin 2030 – neutru din punct de vedere climatic", care a eșuat lamentabil. Atunci, extremiștii climatici se adunaseră în "Alianța Klimaneustart Berlin" pentru a impune o interdicție a vehiculelor cu motor cu ardere internă.

În acest mod, principiul votului popular este răsturnat: inițiativa cetățenească ar trebui, de fapt, să permită poporului să-și impună voința împotriva guvernului în afara alegerilor. Cetățenii ar trebui să se poată uni în protest și să declanșeze un vot – referendumul.

În realitate însă, extremiștii și grupurile de lobby folosesc instrumentele inițiativei cetățenești și ale referendumului pentru a-și impune voința poporului. Dacă bănuiesc că poporul nu le va urma voința, creează un scenariu de amenințare pentru politicieni: le spun deputaților: "Faceți mai bine imediat ce vrem noi, altfel riscați un referendum".

Așa a fost și cu "Referendumul pentru biciclete" din 2015, ale cărui cerințe au fost incluse în "Legea Mobilității" din 2018, adoptată de coaliția Roșu-Roșu-Verde. În spatele acesteia au stat marile grupuri de lobby ADFC și BUND. Când Senatul le-a satisfăcut cerințele într-o măsură suficientă, au anulat campania și nu au mai dorit să consulte poporul.

Instrumentul legislației populare a fost decis în 2006 printr-un vot popular (referendum). De atunci, este posibil să se adopte legi ocolind parlamentul prin inițiativa cetățenească și referendum. În acest mod a intrat în vigoare, de exemplu, în mai 2014, "Legea pentru conservarea Câmpului Tempelhof", care obligă Senatul să renunțe la orice formă de utilizare sau construire pe fostul aerodrom.

Legislația populară ridică întrebări la care nu s-a răspuns până acum. În primul rând: o inițiativă cetățenească trebuie să fie aprobată de Senat – sau, în caz de litigiu, de Curtea Constituțională – dar inițiatorii nu trebuie să demonstreze dacă legea lor provoacă daune. Nu există nicio evaluare a impactului. Ar trebui să rămână așa?

În al doilea rând: o lege intră în vigoare dacă la referendum au votat în favoarea ei doar cel puțin 25% din totalul alegătorilor. De ce ar trebui să fie suficientă această minoritate pentru a pune în aplicare o lege care are consecințe de anvergură pentru toți?

Legislația populară a devenit un teren de joacă pentru activiștii de stânga și verzi. Nu pentru asta a fost concepută și acest lucru trebuie să înceteze.