Frica este o emoție puternică, cu impact semnificativ asupra ființei umane, deși are și aspecte pozitive. Maternitatea și paternitatea nu sunt imune la acest sentiment. Mulți părinți se confruntă cu temeri după nașterea copilului lor, lucru care, conform experților, este normal, deoarece ideea de a crește un copil fără îndoieli și incertitudini este nerealistă. Frica activează mecanisme de apărare care protejează de pericole.

„Când ești părinte, este normal să te temi și să te întrebi: ‘Fac bine ce fac?’. A crede că vom crește copii în mod steril, fără îndoieli sau emoții neplăcute, nu este realist”, spune psihologul Silvia Álava Reyes, specializată în problemele copiilor și adolescenților. Totuși, când frica blochează, paralizează și interferează cu luarea deciziilor, chiar și când se exprimă inconștient, devine o problemă: „Aceste temeri îi fac pe părinți să devină supraprotectivi, rezolvând probleme care nici măcar nu s-au întâmplat”.

Psihologul explică faptul că, atunci când educația se bazează pe hipervigilență, copiii sunt împiedicați să-și dezvolte propriul potențial și resursele necesare pentru a se descurca în viață: „Părinții rezolvă, dar copilul nu învață; în plus, ei sunt învățați că lumea este ostilă și periculoasă, deci este probabil ca acel copil să dezvolte ulterior o altă tulburare, cum ar fi anxietatea sau depresia”. În plus, spune Álava, se creează un control excesiv, luându-se continuu decizii în locul copilului, din cauza fricii adulților că acesta va face alegeri greșite.

Alejandra Melús, profesor de educație specială și expert în intervenție psihomotorie, adaugă că frica este o emoție normală, dar nu ar trebui să fie norma sau modelul după care părinții se ghidează în creșterea copiilor: „Părinții trebuie să se gândească ce se întâmplă cu adevărat, să se concentreze pe soluții și să acționeze”.

„Educația bazată pe frică generează o atașament de tip anxios, adică atunci când emoțiile părinților le depășesc și le blochează pe cele ale copiilor, în loc ca acesta să caute consolarea în părinți”, comentează Álava, adăugând că adulții trebuie să lucreze mai întâi la temerile lor și să fie conștienți de limitările lor, și de modul în care se confruntă cu lumea, pentru că asta învață copiii lor.

Un studiu din 2023, publicat în revista științifică ScienceDirect, intitulat Anxietatea parentală și dezvoltarea copiilor, analizează modul în care frica și anxietatea părinților în timpul creșterii copiilor în copilărie și adolescență expun copiii la un risc mai mare de probleme emoționale și comportamentale. În această revizuire, se recomandă, în aceste cazuri, implementarea intervențiilor preventive, care să-i includă pe ambii părinți, precum și intervenții sistemice, care să cuprindă întreaga familie, ca element esențial pentru a opri transmiterea intergenerațională a problemelor de sănătate mintală din gospodărie.

„Este important ca, dacă părinții nu se simt capabili să-și înfrunte fricile, să caute calea, ajutorul și instrumentele solide de care să se agațe pentru a susține creșterea copiilor și familia care se formează”, susține Melús. „Când te vindeci, vindeci și mediul. Un părinte conștient nu numai că își educă copilul, ci îl învață să-și descopere propria esență, să trăiască din autenticitate, fără poverile trecutului”, continuă pedagogul. „Cea mai bună moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri nu sunt banii sau cunoștințele, ci o minte liberă și o inimă împăcată”, conchide ea.

Pediatrul Carlos González, în ultimul său podcast pe YouTube numit Educând fără frică, analizează modul în care educația bazată pe respect, fără pedepse sau ordine, este cea mai potrivită: „Dragostea copiilor față de părinți este ceea ce îi face să încerce să asculte și să nu îi dezamăgească. Deși nu așteaptă nimic, ne vor iubi la fel. Pur și simplu, trebuie să le spunem cu educație și respect ce credem că este potrivit și necesar să facem și, treptat, vor înțelege”.

Álava analizează modul în care este convenabil să validăm întotdeauna emoțiile copiilor și să le oferim strategii de reglare pentru a face față fiecărei situații care se prezintă. „Copiii sunt întotdeauna conștienți că se întâmplă ceva, adică de temerile părinților lor, iar când ajung la adolescență se răzvrătesc, cu fraze precum ‘Tată, nu e atât de grav’. Dar consecințele le-au suferit deja”, spune ea.

În concluzie, potrivit expertului, ar trebui permis minorilor să devină responsabili, uneori, de propriile decizii, chiar și de cele cu care părinții lor nu sunt de acord.