Relații de cuplu de lungă durată: schimbări și provocări

Cei care sunt sau au fost într-o relație de cuplu de lungă durată știu că emoția inițială nu durează veșnic. Adesea, după primii doi ani, legătura tinde să devină mai previzibilă și mai puțin incitantă. Se trece de la a împărtăși exclusiv momente de petrecere a timpului liber la a desfășura activități de rutină, cum ar fi cumpărăturile, curățenia și organizarea meselor. De asemenea, iese la iveală adevărata personalitate a fiecăruia și, dacă în etapa de îndrăgostire efortul de a plăcea era foarte mare, pe măsură ce trece timpul aceste atenții tind să scadă în mod natural.

În plus, asumarea anumitor responsabilități care apar odată cu trecerea anilor - de exemplu, creșterea copiilor sau o încărcare mai mare la locul de muncă - erodează progresiv legătura inițială care a unit cuplul. Asta nu înseamnă că relațiile se deteriorează neapărat cu trecerea timpului, pur și simplu se transformă. Cu toate acestea, această schimbare poate face ca cineva să își dea seama că compatibilitatea sa cu partenerul ales nu este cea dorită și că sensul inițial al relației s-a pierdut.

Distanțarea: Un simptom al problemelor în cuplu

Jorge Barraca, doctor în psihologie și specialist în terapie de cuplu, indică distanțarea ca fiind unul dintre principalele motive pentru care cuplurile vin la consultație: "Există o punere sub semnul întrebării a legăturii care îi unește. De obicei, îmi spun lucruri precum 'asta nu mai este ce a fost' sau 'nu știu dacă suntem prieteni sau un cuplu'". Aceste cuvinte demonstrează că reducerea progresivă a semnelor de afecțiune este, uneori, unul dintre simptomele care fac să sune alarmele. Această situație de răcire poate fi devastatoare pentru membrul mai exigent al cuplului și poate afecta serios nivelul de stimă de sine și de bunăstare emoțională.

Cu toate acestea, nu trebuie să confundăm lipsa de semne afective din cauza uzurii relației cu existența unor diferențe în trăsăturile de personalitate ale membrilor. Adică, a fi afectuos sau a nu fi afectuos este, de asemenea, o caracteristică individuală și, prin urmare, trebuie să știi cu ce persoană creezi și împărtășești o relație sentimentală.

Experiența personală și aspectele atașamentului

Mai multe informații Sex și miros: Dezodorantele ne ruinează viața sexuală?

"Cupluri cu diferențe în expresivitatea lor afectivă au existat întotdeauna. Există multe cazuri în care unul dintre membrii cuplului se plânge de lipsa de semne de afecțiune, de interes sau de implicare a celuilalt, dar asta nu înseamnă că celălalt nu îl mai iubește", spune Barraca despre acest subiect, care este și profesor de psihologie la Universitatea Camilo José Cela. "Există oameni care, din cauza educației, a formării sau a relațiilor anterioare, nu au fost foarte generoși în semnele de expresivitate afectivă și, prin urmare, sunt mai puțin afectuoși cu partenerii lor decât alții care au fost".

Explicațiile expertului au o legătură directă cu așa-numita teorie a atașamentului. Elaborată de psihologul britanic John Bowlby, ea susține existența unei nevoi înnăscute la ființele umane de a căuta apropierea și legătura emoțională cu persoanele care, în etapele incipiente ale vieții, oferă protecție, siguranță și afecțiune individului. În copilărie, această figură de atașament este de obicei stabilită în mamă, tată sau persoane care acționează ca îngrijitori și, pe măsură ce creștem, cercul se extinde.

Stiluri de atașament și impactul lor asupra relațiilor

În copilărie, figura de atașament este de obicei stabilită în mamă, tată sau persoane care acționează ca îngrijitori și, pe măsură ce creștem, cercul se extinde. De ce unii oameni sunt mult mai afectuoși decât alții?

"În funcție de modul în care este atașamentul dintre părinți sau îngrijitori, se poate stabili o clasificare în două stiluri sau tipuri majore de atașament: sigur și nesigur", explică Alfonso Fernández-Martos, psiholog și coordonator al zonei psihologice și psihopedagogice a Universității Carlos III din Madrid. "Ceea ce ne-am dori cu toții este să avem un atașament sigur, unul în care copilul se simte iubit și protejat necondiționat de la naștere. Asta se traduce prin faptul că, pe măsură ce crește, va avea un nivel bun de stimă de sine și se va simți suficient de autonom pentru a descoperi lumea într-un mod în care știe că, dacă se uită înapoi, va avea figuri de atașament solide care îl vor proteja".

Al doilea grup, cel de atașament nesigur, este împărțit în trei subclasificări, după cum explică expertul. Pe de o parte, există persoane care dezvoltă un atașament nesigur-evitant, adică, în timpul copilăriei lor nu au primit o atenție continuă din partea îngrijitorilor lor și, prin urmare, au învățat să nu își exprime emoțiile și să își satisfacă nevoile în mod individual. La celălalt capăt, îi găsim pe cei care dezvoltă un atașament nesigur-anxios, copii care au crescut sub influența unor părinți, adesea foarte protectori, care i-au făcut să înțeleagă lumea ca pe un loc ostil în care vor avea întotdeauna nevoie de ajutorul sau aprobarea lor. Aceștia tind să devină adulți dependenți emoțional și sunt geloși și nesiguri în relațiile lor afective, solicitând semne de afecțiune copleșitoare pentru a se simți validați. În cele din urmă, există atașamentul nesigur-dezorganizat, cel mai haotic model dintre toate, deoarece apare în relațiile de abuz sau supunere cu figurile de atașament.

Aceste modele de legături afective se modifică pe măsură ce indivizii cresc și, în funcție de influența celor din jurul nostru, se pot amesteca formând alte stiluri de atașament mixte. Cu toate acestea, schema atașamentelor servește ca un instrument pentru a înțelege diferențele generale care există și oferă o viziune destul de clară asupra motivului pentru care unii oameni sunt în mod clar mult mai afectuoși decât alții. În relațiile ai căror componenți pornesc de la un atașament sigur, schimburile de afecțiune și percepția acestuia sunt destul de echilibrate. Cu toate acestea, atunci când se amestecă două modele nesigure opuse (de exemplu, evitativ și anxios), lucrurile se complică. Despre acest tip de amestec șocant, Fernández-Martos subliniază: "În acest caz, relațiile sunt complicate, deoarece unul vrea distanță, iar celălalt vrea apropiere. Asta nu înseamnă că sunt incompatibili, dar cu siguranță sunt condamnați să aibă o relație chinuitoare".

Comunicarea: Cheia rezolvării conflictelor

Problemele de comunicare dintr-un cuplu, în general, provin din incapacitatea membrilor săi de a exprima ceea ce simt fără a ataca verbal pe celălalt. În acest caz, căderea în critica ușoară cu fraze precum "nu ești niciodată afectuos cu mine", provoacă în cel din fața ta o atitudine defensivă care nu invită la reflecție sau la schimbare.

Nu există niciun manual sau reguli universale despre cum să rezolvi acest tip de dezacorduri, dar există o recomandare clară pe care o indică toți experții: să vorbești.

"Dragostea și afecțiunea există, dar se schimbă și trebuie cultivate cu alte aspecte ale relației, cum ar fi apropierea în comunicare, atitudinea de angajament sau prietenia dintre membri", explică Jorge Barraca, doctor în psihologie și specialist în terapia de cuplu.

MoMo Productions (Getty Images)

"Este interesant să înveți să detectezi momentele de criză și să poți vorbi cu partenerul tău despre lucrurile care te afectează din asertivitate. Astfel, va fi mai ușor să faci negocieri și să ajungi la acorduri care să promoveze o adevărată schimbare care să satisfacă ambele părți și care, cu adevărat, să le facă să se angajeze", subliniază Fernández-Martos. A rămâne impasibil în fața situațiilor de dezacord și a încredința bunăstarea sentimentală celebrei fraze "dragostea le poate rezolva pe toate" este, potrivit experților, calea cea mai directă către distrugere. Doctorul Barraca este clar: "Cel mai naiv lucru din lume este să crezi că pentru că iubești pe cineva, ai rezolvat totul. Pentru că te iubesc, cu tine pâine și ceapă. Nu este așa", spune el. Și adaugă: "Dragostea și afecțiunea există, dar se schimbă și trebuie cultivate cu alte aspecte ale relației, cum ar fi apropierea în comunicare, atitudinea de angajament sau prietenia dintre membri. Când singurul punct de sprijin este că ne iubim și nu se face nimic altceva, este imposibil ca acea relație să funcționeze".