Invazia Ucrainei de către Vladimir Putin a început acum mai bine de trei ani.

Invazia Ucrainei de către Vladimir Putin a început acum mai bine de trei ani. În acest timp, Europa a trimis Kievului miliarde de euro sub formă de ajutor militar și financiar. Consensul general – cu excepția Ungariei și, mai recent, a Slovaciei, considerate "submarinelor" Kremlinului în UE – s-a menținut practic fără fisuri. Acum, dezbaterea privind gradul de susținere a țării invadate s-a redeschis din cauza unor factori precum distanțarea Statelor Unite, discuțiile pentru încetarea focului, posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina pentru menținerea securității după un acord de pace și cursa Europei către reînarmare și, mai ales, din cauza temerii de a pierde umbrela protectoare americană. Acești factori, amestecați cu flirturile președintelui Donald Trump cu omologul său rus și atacurile sale la Kiev și UE, au dezvăluit că, deși sprijinul persistă puternic, există o oarecare fractură politică și socială. Mai ales în țările cele mai îndepărtate de țara invadată, cu forțe de extremă dreapta importante sau cu o relație istorică cu Moscova.

În timp ce majoritatea cetățenilor europeni consideră că trebuie să se continue trimiterea de ajutor economic și militar Ucrainei, potrivit sondajelor, potențiala trimitere de trupe sau planurile de reînarmare nu generează consens în majoritatea țărilor europene. În Țările de Jos, de exemplu, majoritatea Congresului s-a arătat împotrivă planurilor de apărare europene deoarece includ un angajament de datorie comună. În Germania, deși majoritatea cetățenilor apără ajutorul militar pentru Ucraina, conform sondajelor, în jur de o treime din populație este contrară acestui sprijin. Partide precum Alternativa pentru Germania (AfD) sau post-comuniștii de La Stânga, critici la poziția partidelor moderate cu privire la război, pe care o consideră belicoasă, au obținut progrese notabile la alegerile din 23 februarie. Ambele, deși ideologic opuse, vor aduna în Bundestag mai mult de o treime din locuri, ceea ce le va oferi o minoritate de blocaj.

În ceea ce privește Ucraina și Rusia, diviziunea nu este doar între partidele de centru moderat (creștin-democrați, social-democrați, verzi și liberali) și cele de la extremitățile hemiciclului. Ucraina divizează Germania și între vest, vechea Republică Federală ancorată în UE, NATO și SUA, și est, vechea Republică Democratică, fost teritoriu al blocului comunist, unde sprijinul pentru angajamentul Germaniei față de Ucraina este mai mic decât în partea vestică, iar simpatiile pentru Rusia, mai mari.

Radiografia germană dezvăluie în linii mari un model care se repetă în alte zone nu prea aproape de linia frontului. Kremlinul și orbita sa au cultivat timp de decenii relațiile cu grupurile ultra-conservatoare mondiale, cu care împărtășește ideologia despre familia tradițională și severitatea statului; pe lângă o aură de admirație față de oamenii puternici din politică.

Dar Moscova a încercat, de asemenea, să mențină legăturile cu o parte din partidele de la stânga social-democraților în multe părți ale lumii și să trăiască din veniturile fostei Uniuni Sovietice și din pozițiile anti-imperialiste, în ciuda faptului că războiul împotriva Ucrainei este o invazie colonialistă. La aceasta se adaugă faptul că o parte din stânga europeană, ca în Germania sau Spania, critică pentru belicism sprijinul militar acordat Ucrainei și crede că UE ar trebui să abandoneze ideea de a se reînarma și să îmbrățișeze anti-militarismul.

În Italia, un vot în Parlamentul European de miercurea trecută cu privire la sprijinul pentru Kiev și planul de reînarmare conceput de Comisia Europeană, care aspiră să mobilizeze 800.000 de milioane de euro, a evidențiat o fragmentare totală în politică. Atât în guvern, cât și în opoziție. Dintre cei trei parteneri ai Executivului, partidul de extremă dreapta al Giorgiei Meloni, Frații Italiei, și Forza Italia, din familia populară, au votat în favoarea planului; dar Liga lui Matteo Salvini, suveranistă, euro-sceptică, apropiată de național-populistul Viktor Orbán și cu o relație veche cu Kremlinul, a votat împotrivă. Cu toate acestea, în rezoluția de sprijin pentru Ucraina, formațiunea lui Meloni, care încearcă să-și consolideze legăturile cu Trump, s-a abținut, deoarece a considerat că este ofensatoare pentru președinte.

În opoziție, ruptura a fost și mai gravă. Partidul Democrat (PD), care este cel mai numeros din grupul socialist și democrat, s-a împărțit în două (11 pentru și 10 abțineri), și chiar în trei în rezoluția de sprijin pentru Ucraina.

Siguranță, și nu doar apărare. Departe de front, Italia este una dintre țările care, ca și Spania, își propune să extindă atenția în această dezbatere și să vorbească despre siguranță și nu doar despre apărare, și percepe poate și mai mult amenințarea din flancul său sudic. Acolo, sondajele reflectă o oarecare oboseală de război și răceală față de planul de reînarmare. Un sondaj publicat de ziarul Corriere della Sera sâmbătă a arătat că, în timp ce sprijinul pentru Ucraina era de 57% la începutul conflictului armat, acum este de 32%; doar 28% sunt în favoarea reînarmării și 38% sunt împotrivă.

În Franța, există un sprijin majoritar pentru marele plan de reînarmare european, care este, de asemenea, orientat spre menținerea în continuare a sprijinului. Nu doar pentru ca Ucraina să ajungă cât mai puternică posibil la masa dialogului, ci pentru a o proteja după război cu scopul de a descuraja Rusia de la viitoare agresiuni. Președintele Emmanuel Macron și premierul britanic, Keir Starmer, încearcă să scoată în față un plan pentru post-război care include desfășurarea de trupe de securitate europene.

Cu toate acestea, fisurile se repetă și în Franța. Miercuri, după mai bine de șase ore de dezbatere în Adunarea Națională, a fost aprobată cu majoritate o rezoluție de sprijin pentru țara invadată de Rusia. Dar rezultatul, cu 288 de voturi pentru și 54 împotrivă, dintr-un total de 474 de deputați înregistrați, este departe de a reflecta unitatea națională pe care unii o așteptau.

Parlamentarii au vrut să-și demonstreze voința de a construi o apărare europeană și de a finanța rezistența ucraineană fără a depinde de Statele Unite. Dar formațiunea de stânga Franța Nesupusă a lui Jean-Luc Mélenchon a votat împotrivă – cer o rezolvare a conflictului pe cale diplomatică și avertizează asupra discursurilor belicoase îndreptate împotriva Rusiei, o putere nucleară – și Regruparea Națională a lui Marine Le Pen s-a abținut.

Extrema dreaptă euro-sceptică a lui Le Pen, care a avut legături istorice cu Kremlinul, s-a arătat, de asemenea, împotrivă împărțirii umbrelei nucleare franceze (o dezbatere care a fost activată în fața perspectivei de a o pierde pe cea a SUA), după ce a susținut că rupe suveranitatea națională în apărare.

În Regatul Unit, celălalt vârf de lance actual al sprijinului european pentru Kiev, guvernul și opoziția sunt pe deplin de acord cu necesitatea de a crește cheltuielile pentru apărare. Anunțul lui Starmer privind o viitoare creștere a investițiilor militare până la 2,5% din produsul intern brut (de la 2,3% actual) până în aprilie 2027 a fost susținut imediat de Partidul Conservator, care își asumase deja același angajament în timpul legislaturii anterioare.

În Polonia, vecină cu Ucraina și cu o lungă experiență istorică asupra amenințărilor și invaziilor rusești, situația este ușor diferită. În timp ce există un consens politic enorm cu privire la necesitatea de a investi în apărare – țara din est este deja cea care cheltuiește cel mai mult dintre cele 32 din NATO, 4,2% din PIB-ul său, pe care aspiră să îl ridice la 4,7% în acest an – și de a continua sprijinirea militară a Ucrainei (deși cu unele scurtcircuite din cauza perspectivelor intrării Ucrainei în UE și a vechilor neînțelegeri cu Kiev), ideea de a aduce forțe de pace în coaliția de voluntari pe care Paris și Londra încearcă să o coordoneze este altceva. 86,5% dintre polonezi refuză să trimită soldați, potrivit unui sondaj din martie al United Surveys pentru Wirtualna Polska.

În marele partener din est, invazia rusă este văzută ca o amenințare existențială la propria integritate. Guvernul susține că toate eforturile sale trebuie concentrate pe protejarea frontierei sale estice, pe care o împarte cu Belarus și cu enclava rusă Kaliningrad, deși s-a arătat deschis să ofere sprijin logistic coaliției, după cum a detaliat premierul, Donald Tusk.

"Ca în Polonia, în Finlanda, Suedia, Danemarca și țările baltice, Estonia, Letonia și Lituania, există, de asemenea, un consens larg în favoarea creșterii și mai mult a cheltuielilor militare – toate investesc deja mai mult de 2% din PIB – și a continuării sprijinirii militare a cauzei ucrainene".

În Ungaria, premierul, Viktor Orbán, unul dintre marii susținători ai lui Putin în UE, s-a opus sprijinului pentru Ucraina și a cerut o negociere directă cu Rusia. Opoziția, însă, susține sprijinul european pentru Kiev. Sâmbătă, într-o concentrare masivă la Budapesta, Peter Magyar, principalul rival al lui Orbán, care îl depășește deja în sondaje, l-a avertizat pe premier în rusă: "S-a terminat".

În Portugalia, țara europeană cea mai îndepărtată de Ucraina, s-a menținut în acești trei ani o politică de sprijin pentru țară și pentru liderul său, Volodímir Zelenski, în fața agresiunii rusești. Sunt politici de stat care nu se modifică odată cu schimbările politice. Socialistul António Costa a apărat solidaritatea cu Ucraina și sprijinul pentru deciziile NATO. Iar succesorul său Luís Montenegro, de centru-dreapta, a continuat să facă același lucru. Premierul a spus deja că Portugalia este dispusă să participe la misiunea de pace în cadrul unei operațiuni europene. Cu toate acestea, populația este total împărțită în fața acestei posibilități. 44% sunt în favoarea trimiterii de trupe portugheze, iar alți 44% sunt împotrivă.

Cu informații de la Rafa de Miguel, Tereixa Constenla, Marc Bassets, Daniel Verdú, Gloria Rodríguez-Pina, Íñigo Domínguez, Carlos Torralba și Isabel Ferrer.