Prețurile la grâu sunt în cădere liberă, de la 400 de euro pe tonă acum trei ani, la mai puțin de 200 de euro în prezent. Cu toate acestea, prețul pâinii și al produselor de panificație rămâne ridicat pentru consumatori. De ce această discrepanță?

La începutul anului, comercianții plăteau încă 235 de euro pentru o tonă de grâu. Acum, prețul mediu este de doar 199,50 euro, iar în unele cazuri chiar și 165 de euro. Prin comparație: acum trei ani, prețul de vârf depășea 400 de euro!

Principalul motiv pentru această prăbușire a prețurilor este o supraofertă mondială. O țară și-a anulat taxele de export pentru prima dată în ultimii patru ani și inundă piața cu grâu ieftin. Aceasta lovește puternic fermierii europeni: exporturile au scăzut cu 11 milioane de tone în actualul an economic – aproximativ o treime mai puțin decât anul precedent. În același timp, salariile, costurile cu energia și produsele fitosanitare sunt mai mici în multe țări, iar reglementările sunt mai lejere. Un dezavantaj clar pentru producătorii locali.

O altă problemă este scăderea cererii de cereale furajere, deoarece creșterea animalelor este în continuă scădere, pe măsură ce tot mai mulți oameni nu doresc să consume carne.

Clienții nu au simțit până acum scăderea prețurilor la grâu. Pentru un produs de panificație simplu, aceștia continuă să plătească între 30 de cenți și un euro, în funcție de brutar.

De ce se întâmplă acest lucru? Majoritatea brutarilor au contracte fixe cu morile sau comercianții. Acestea sunt adesea valabile un an, ceea ce le oferă siguranță în planificare. Mai ales într-o meserie intensivă energetic, este necesar un calcul pe termen lung. De asemenea, morile nu fac profituri uriașe din grâul ieftin, deoarece au costuri ridicate: energie, ambalare, transport și, mai ales, salarii. Totul devine din ce în ce mai scump și pentru ele.

Un alt aspect este că, în perioadele de secetă puternică, fermierii recoltează adesea multă coajă și puțin bob. Aceasta înseamnă un randament mai mic pe tona de grâu de panificație.

Fermierii consideră că responsabilitatea nu aparține nici morarilor, nici brutarilor, ci politicii. Ei cer o interdicție la importul de cereale din țări terțe pentru a ajuta la stabilizarea pieței. De asemenea, ei solicită ca politica să asigure o concurență loială și să uniformizeze standardele pentru toți – fie să le scadă pentru producătorii autohtoni, fie să le crească pentru produsele importate. De exemplu, în cazul produselor fitosanitare, unde în țări precum Germania se aplică reglementări deosebit de stricte.