Mehdi (33 de ani) este ghid turistic în Casablanca

Mehdi (33 de ani) este ghid turistic în Casablanca, cel mai populat oraș din Maroc. “Îmi place să-mi prezint orașul și să o fac în spaniolă”, explică el în apropierea Moscheii Hassan II, a treia ca mărime din lume. “Știu să vorbesc pentru că am petrecut multe veri acolo cu familia mea. Unchii mei lucrează într-un restaurant în Benalmádena, în Málaga. Cunosc mulți oameni care au emigrat în Spania”, spune el. Familia sa a trecut Strâmtoarea Gibraltar în anii optzeci, cu mult înainte de Fatima Kahoul Elhais.

“Am ajuns în 2003, împreună cu mama și frații mei. Tatăl meu s-a stabilit mai devreme, în anii nouăzeci”, povestește această locuitoare a Palenciei, în vârstă de 31 de ani. Este specialistă în prevenirea riscurilor profesionale, iar tatăl ei este șofer de camion. Ei, unchii lui Mehdi și mulți alți marocani lucrează în Spania. Formează o comunitate care crește puternic în ultimii ani, până la punctul în care sunt deja principala forță de muncă străină din țară. Românii au ocupat primul loc în ultimii ani, cel puțin din 2012, când încep înregistrările consolidate ale Securității Sociale. Și nu este că numărul de lucrători români a scăzut (sunt la fel de mulți acum ca acum un an și aproape la fel de mulți ca acum cinci ani), ci că cel al marocanilor crește puternic.

Cei 343.188 de afiliați de naționalitate marocană pe care îi notifică Securitatea Socială în ianuarie sunt cu 24.400 mai mulți decât în aceeași lună a exercițiului anterior, cu 90.200 mai mulți decât în 2019 și cu 158.500 mai mulți decât acum un deceniu. Singura comunitate care a crescut mai mult din 2014 este cea venezueleană (cu 161.894 de lucrători mai mulți). După Maroc și România (329.809), țările cu cei mai mulți afiliați în Spania sunt Columbia (217.070), Italia (189.975) și Venezuela (176.333), cifre care sunt în creștere: patru din zece locuri de muncă create în 2024 au fost pentru străini.

Ahmed Khalifa, președintele Asociației Marocane pentru Integrarea Imigranților, explică faptul că imigrația marocană are o rădăcină economică. “Vin în Spania pentru a-și îmbunătăți situația și a familiilor lor”, afirmă el. Crede că consolidarea înrădăcinării prin formare, promovată în ultima reformă a legii privind străinii, ar putea contribui la faptul că mulți marocani se înregistrează la Securitatea Socială. “Sunt mai ales tineri, care acum au o modalitate de a intra pe piața muncii”, adaugă Khalifa, care subliniază, de asemenea, schimbarea în ceea ce privește tinerii tutelați, care din 2021 au mai ușor să obțină actele și să lucreze. “Mergem spre mai bine”, reflectă Khalifa, rezident în Málaga, care recunoaște în același timp probleme grave. Subliniază distribuția sectorială a comunității sale, o idee pe care o dezvoltă și Kahoul: “Există sectoare specifice în care se imaginează că trebuie să fie un lucrător marocan și este foarte dificil să ieși de acolo. Și sunt locuri de muncă cu condiții dure, foarte precare, pe care cetățenii nu le doresc. Sunt sectoare rezervate imigranților”.

33% dintre marocanii afiliați la Securitatea Socială sunt angajați în agricultură, creșterea animalelor și pescuit, unul dintre sectoarele cu cele mai proaste retribuții din economie (1.562 de euro brut, față de media de 2.273). Pentru a contextualiza aceste cifre, trebuie precizat că, în medie, doar 5% din totalul afiliaților lucrează în agricultură. Marocanii sunt, de asemenea, mai numeroși în munca domestică, ospitalitate sau construcții, în timp ce sunt aproape inexistenți în bănci, mass-media sau școli.

Elwali Bocharga este unul dintre cei peste 100.000 de marocani din sectorul primar. “Câmpul este întotdeauna foarte dur. Aici trebuie să suporți căldură, ploaie, orice”, spune la cei 33 de ani acest rezident din La Palma. “Știi de ce atât de mulți lucrăm în câmp? Pentru că este prima slujbă care ți se oferă, este ceea ce găsești cel mai mult în Spania fiind marocan. Apoi, este posibil să mergi la un hotel sau restaurant, dar mai întâi la câmp, mai ales dacă vii fără limbă”, adaugă acest lucrător de 33 de ani.

Mohammed Alami, președintele ITRAN Asociația Prietenilor Poporului Marocan, regretă că mulți marocani angajați în agricultură sunt “în condiții de sclavie, încasând 15 sau 20 de euro pe zi; nu putem permite asta”. Locuiește în Barcelona, capitala autonomiei în care rezidă 27% din marocanii din Spania. Celelalte comunități cu o prezență mai mare sunt Andaluzia (19%), Murcia (10,5%) și Comunitatea Valenciană (10,3%)

Supra-calificați: “Nu ne dau oportunități”

Sabah Yacoubi a lucrat, de asemenea, în sectoare foarte prost plătite, cum ar fi munca domestică. “Am fost mulți ani fără să fiu înregistrată la Securitatea Socială, făcând ore suplimentare fără a fi plătită. Am fost, de asemenea, într-un depozit de conserve, unde ne plăteau prost, târziu și la negru. Este teribil”, regretă această marocană de 45 de ani, președintele Asociației Lucrătorilor Imigranți Marocani din Murcia. A studiat dreptul și a încercat să profeseze în Spania, dar nu a reușit. “Se întâmplă chiar și la locuri de muncă cu salarii nu foarte mari, dar care sunt considerate ceva mai bune. Abia am văzut lucrători marocani într-un Mercadona sau în El Corte Inglés”, comentează ea. Este o problemă similară cu cea denunțată de Anas Khouader, în vârstă de 27 de ani și rezident în Granada: “Am studiat într-o școală spaniolă din Maroc și am făcut studiile de relații de muncă la Universitatea din Granada, dar nu găsesc de lucru în domeniul meu. Cred că marocanii sunt doriți doar pentru posturile pe care spaniolii nu le doresc. Sunt sectoare foarte demne, dar cei care am studiat putem face alte lucruri. Ori accepți aceste locuri de muncă, ori pleci. Este ceva la care nu mă așteptam”. Dacă va reuși să obțină un post în resurse umane, asigură că va “ține cont” de străinii calificați. “Vrem să muncim, ca toată lumea”.

Ahmed Khalifa, la sediul asociației pe care o prezidează. García-Santos (Джерело новини)

Pregătirea lui Khouader este similară cu cea a lui Kahoul, care a găsit de lucru în domeniul ei. “Pentru că părinții mei nu au avut ocazia să studieze, ne-au insistat întotdeauna mie și fraților mei să o facem. M-am specializat în prevenirea riscurilor profesionale și sunt tehnician superior”, indică ea. În timpul etapei de formare, a elaborat Lucrarea de absolvire, Migrația marocană și piața muncii în Spania. O viziune panoramică. În mulțumiri spune: “Părinților mei, care au emigrat în căutarea unui viitor mai bun pentru ei și pentru copiii lor”.

Când căutarea acelui viitor se rupe, când panorama lui Kahoul nu se materializează și se înrăutățește cea a lui Khouader, apare frustrarea. “Vedem asta cu tineri de a doua generație, care s-au născut aici, nu vorbesc arabă și văd că nu au aceleași oportunități. Asta generează o revoltă față de societate, care complică conviețuirea. Nu putem accepta să existe cetățeni de mâna a doua”, spune Khalifa. Yacoubi insistă: “Există o generație care nu a emigrat și care suferă aceeași discriminare, care este etichetată după nume și prenume”

Doar 26% femei

Deși marocanii tocmai i-au depășit pe români în numărul de afiliați la Securitatea Socială, din punct de vedere populațional erau deja principala comunitate. În 1998 (prima dată a INE) existau 111.043 de persoane de naționalitate marocană în Spania, peste britanici (75.600) și germani (60.495). Peste două decenii mai târziu, sunt, de asemenea, cel mai numeros grup (883.243 în 2022, ultima dată a INE), cu 260.000 de locuitori mai mult decât românii. Este o diferență mult mai mare decât cea care apare în numărul de lucrători, ceea ce se explică (printre alte motive) prin participarea mai mică a femeilor marocane pe piața muncii. Din totalul afiliaților marocani la Securitatea Socială, doar 26% sunt femei. Este o diferență brutală față de proporția de spaniole, române (48%), italiene (43%), columbiene sau venezuelene (ambele 49%), celelalte naționalități cele mai numeroase de pe piața muncii. Comparativ cu alte țări africane, diferența este și mai mare decât cea a Marocului: din cei 54.665 de afiliați senegalezi, doar 12% sunt femei.

“Una dintre cheile pentru a explica acest lucru este modelul familial din Maroc. Este foarte standardizat: bărbatul este susținătorul în contextul muncii, iar femeile rămân pentru sfera internă. Acest lucru se schimbă, dar merge mult mai încet decât în societatea spaniolă și occidentală în ansamblu”, reflectă Mohammed Azahaf. A fost șef de cabinet al Secretarului de Stat pentru Migrație și acum este coordonator de program al PSOE. Această împărțire machistă a rolurilor s-a schimbat abia în ultimii ani: în ianuarie 2012 (prima dată disponibilă) era de 25,2% și acum este de 26,2%. Acest procent crește în fiecare an în mai, coincizând cu sezonul agricol, când atinge în jur de 29%.

“Suntem foarte îngrijorați, trebuie să reușim ca femeia marocană să intre pe piața muncii. Sunt foarte puțin calificate”, regretă Alami, ca și Yacoubi: “Dacă ar exista mai multe inspecții s-ar vedea că există foarte multe marocane care au grijă de persoane în vârstă, majoritatea fără înregistrare la Securitatea Socială, dar nu denunță pentru a nu-și pierde locul de muncă. Suferă rasism profesional, care apare și în accesul la locuințe. Este mai greu să accesezi o chirie”.

Mai mult în viitor

Azahaf crede că comunitatea marocană din Spania va continua să crească în următorii ani: “Deși condițiile de muncă se îmbunătățesc în Maroc, în Spania sunt încă mult mai bune. Și geografic este foarte aproape. În plus, se produce o profesionalizare în Maroc în sectoare intermediare, cum ar fi șoferi și sudori, care sunt exact tipul de posturi de care este nevoie în Spania, care sunt greu de acoperit”. La rândul său, Khalifa anticipează că fluxul poate fi atenuat de “îmbunătățirea condițiilor de viață” în Maroc, “mai ales în zona de nord, dar va exista în continuare o cultură a imigrației vii”. Ca și Azahaf, crede că “necesitatea de forță de muncă a Spaniei” va menține atracția lucrătorilor marocani.

Acest politician a ajuns în Spania în anii 60. A făcut-o într-un feribot cu destinația Algeciras care a plecat din Tanger, unde locuiește Mohammed, un pensionar de 81 de ani. În ciuda frigului de la începutul lunii martie, dedică o duminică dimineața înotului în mare. “Am cunoscut mulți spanioli, foarte mulți care au venit aici să lucreze în timpul lui Franco. Acum voi sunteți cei care îi primiți pe marocani”, spune el în timp ce se usucă. Asigură că acei spanioli emigranți lucrau “de toate, de ce puteau, la fel ca marocanii care merg acum acolo”. O parte din familia sa locuiește în Spania, ca și Bocharga, agricultorul din La Palma: “Am un văr care locuiește și lucrează în Danemarca. Vecinul său este un imigrant spaniol”