Madridul mort

Uneori, când ne plimbăm câinele, Guillermo și eu observăm câte lumini sunt aprinse în clădirile din cartierul nostru, dincolo de M-30. Sunt mereu multe, și în unele blocuri, toate. Când se întâmplă asta, ne bucurăm, pentru că înseamnă că acolo locuiesc oameni și că se plictisesc pe canapea sau decid ce să cineze. Am început să căutăm urme umane în ferestrele nocturne când locuiam în Miami, unde zgârie-nori întregi rămâneau aproape goi mare parte din an. Cu cât era mai luxoasă clădirea, cu atât mai mare și mai întunecată era pata pe care o decupa pe marea nocturnă. Ne imaginam proprietarii, fonduri de investiții incorporeale, sau ultrabogați internaționali, calculând că nu merită să închirieze acele apartamente, deschizându-le doar în timpul târgului de artă Art Basel pentru a zbura apoi la o altă proprietate similară în New York, Paris sau Londra. Acel Miami era un oraș bogat și mort. În comparație, Madridul ni se părea cel mai viu și mai distractiv oraș din lume. Dar acum, la ani după întoarcerea noastră, unele cartiere din Madrid, și din Barcelona, și din Málaga, și din multe alte locuri, sunt și ele moarte. Sunt moarte de ceva vreme.

Conform asociației de vecini din Sol și Huertas, în piața Santa Ana au mai rămas vreo douăzeci de vecini, iar în împrejurimile Canalejas, nici măcar atât. Cineva doarme pe acolo, da, dar abia au sosit sau deja pleacă. Există o teorie a conspirației, inventată într-un forum mai întunecat decât interesele marilor averi, care spune că internetul a murit în 2016. Pe jumătate serios, pe jumătate în glumă, parțial nebunie, parțial adevăr, teoria internetului mort susține că guvernele și marile corporații țin populația sub control datorită unei rețele de roboți și IA-uri care simulează interacțiunea între ele, dar care sunt o fațadă. Distrași, spun inventatorii săi, nu ne dăm seama că X este plin de boți, pe YouTube traficul fals este un flagel, Google nu ajunge în profunzimile internetului real, pe Facebook și LinkedIn se promovează conținut generat cu IA, jumătate din traficul web este generat de automatizări, linkurile sunt rupte, web-ul se umple de pagini de calitate proastă create de inteligențe generative. Oamenii, conform acestei teorii, sunt închiși în marile rețele și se relaționează doar prin algoritmii lor. Acest Madrid mort este ca internetul mort, o iluzie optică fără interacțiune umană, un sistem nervos format doar din tranzacții monetare.

Este ceva ce mă preocupă în mod special. Acum că Madridul dispare, unde se vor duce să studieze sau să-și caute de lucru toți acei tineri și tinere din provincie fără bani care nu își pot permite o cameră la prețurile actuale, nu doar în centru, ci și în toată periferia? De ce risipim toată această energie? Mă gândesc la mine când am ajuns în acest oraș la 17 ani pentru a profita de toate oportunitățile pe care mi le-a oferit între apartament împărțit mizerabil și apartament împărțit și mai rău. Astăzi nu aș mai fi putut să mă mut aici. Este posibil să dureze câțiva ani până ne vom da seama de decesul său, dar moartea Madridului va avea consecințe atroce în plan social, economic și cultural care poate vor fi ireversibile. După ce am spus atâta că Madridul mă omoară, sau că de la Madrid la cer, luându-ne la mișto de cât de greu ne face orașul celor care îi aprindem luminile zilnic, ceea ce a murit este Madridul pe care l-am cunoscut.