Scăderea dramatică a natalității în Spania

Scăderea dramatică a natalității în Spania — nașterile au scăzut cu aproximativ 40% între 2008 și 2023 — se resimte de ceva timp în școlile de învățământ preșcolar (cu o scădere de 15,1% din 2018) și primar (-7,6%), iar de câțiva ani a început să impacteze și învățământul secundar. Acest șoc demografic, care va continua să se extindă până la sfârșitul următorului deceniu, reprezintă o provocare majoră pentru administrații, care vor trebui să decidă dacă aplică o politică continuistă (în care școlile se vor adapta în mod natural la cerere) sau una mai intervenționistă, cu o scădere planificată a numărului de elevi pe clasă sau chiar o închidere progresivă a școlilor.

În fața acestei dileme, Lucas Gortazar, directorul departamentului de Educație al EsadeEcPol, și Miguel Soler, secretarul regional pentru Educație al Comunității Valenciene din 2015 până în 2023 (PSPV-PSOE), își prezintă viziunile.

Împotriva unui sistem educațional "zombi"

Lucas Gortazar

Scăderea natalității determină o reducere a dimensiunii claselor (faimoasa "ratio") în învățământul primar. În curând se va întâmpla același lucru și în învățământul secundar. Dacă toate școlile ar fi menținute pe linia de plutire, scăderea demografică s-ar traduce în tot mai multe centre educaționale cu rate foarte scăzute de elevi pe clasă și altele cu aceleași rate ca și astăzi, ceea ce ar polariza harta noastră școlară. Nu sunt prea mulți profesori în Spania, dar nu același lucru se poate spune despre școli, așa că a lăsa rata să scadă cât trebuie în fiecare centru fără a propune schimbări structurale constituie o enormă iresponsabilitate pedagogică și fiscală.

Europa traversează zile complicate. În estul continentului, o figură politică s-a remarcat prin leadership-ul său în ultimii ani. Astăzi, țara sa este grav amenințată de o posibilă invazie rusă. În urmă cu 15 ani, cariera politică a Maiei Sandu a început ca ministru al Educației în Republica Moldova și, imediat ce a ajuns, a luat o decizie dureroasă, dar necesară: a trebuit să închidă 8% din școli. Republica Moldova avea la acea vreme multe școli cu abia 50 de elevi din cauza scăderii demografice care a lovit întregul est al continentului în urmă cu 30 de ani, cu infrastructuri neutilizate pe care le-am putea numi școli zombi. Deși nepopulară, această măsură a permis extinderea serviciilor, extinderea ofertei educaționale în învățământul preșcolar, reducerea ratei de elevi în școlile situate în zone cu cerere mare și investiții în școlile care primesc elevi strămutați pentru a le îmbunătăți calitatea. Același curaj politic a condus-o pe Sandu la președinția tinerii republici.

În Spania, populația infantilă a scăzut cu aproape 25% în ultimii ani. În învățământul primar, numărul elevilor va atinge minimul în 2032; în ESO, la scurt timp după. Unele zone din nord sau din interior, cum ar fi Asturias, Zamora sau Albacete, ar putea pierde mai mult de o treime din elevi. În Madrid, Barcelona, Valencia sau Málaga scăderea va fi mai mică (10%), în timp ce Navarra sau Insulele Baleare ar putea chiar câștiga elevi datorită imigrației. Cu toate acestea, acesta nu este un fenomen rural: într-o parte importantă a geografiei (mai ales în nord și în interior), școlile rămân fără copii și, prin fapte, construim ceea ce am putea numi un sistem educațional zombi.

Un sistem educațional zombi se caracterizează prin menținerea multor școli mici, nu numai în zonele rurale, ci și în zonele urbane. Sunt școli cu o singură linie cu 10 sau 15 elevi, sau școli cu două linii și mai puțin de 15 elevi pe clasă (și nu mai mult de 30 pe curs). Cheltuielile pe elev sunt de trei ori mai mari decât cele ale centrelor mari, fără a îmbunătăți neapărat calitatea serviciilor. Într-un context de restricții bugetare în educație, a avea rate foarte scăzute în multe centre mici împiedică scăderea acestora acolo unde este cea mai mare (cu 25 de elevi pe clasă). Oricât de popular ar fi printre profesori și familii, scăderea ratei de la o anumită dimensiune nu produce îmbunătățiri în învățare, iar alte strategii de individualizare a predării, cum ar fi tutoratul individualizat de consolidare, sunt mai eficiente.

În plus, într-un sistem zombi, interacțiunea socială și pedagogică, fundamentală pentru ca o școală să funcționeze, este redusă. Oferta școlară și extrașcolară este diminuată din cauza lipsei masei critice. În cele din urmă, apare adesea panica în rândul familiilor și profesorilor, care, anticipând închiderile viitoare, tind să fugă spre centre mai mari, ceea ce agravează situația și polarizează și mai mult harta școlară. Prin urmare, cu excepția cazului în care există probleme de accesibilitate (școli rurale), este necesar să se realizeze fuziuni și închideri de centre, să se relocheze profesorii și elevii și să se oprească această derivă.

Din punct de vedere politic, închiderea sau fuziunea este delicată, dar amânarea acestei decizii face ca o închidere bruscă să fie mai traumatică și mai negativă. Cazul Sandu demonstrează că nu este niciodată prea târziu și că, oricât de costisitor ar fi din punct de vedere politic, închiderea școlilor evită o deteriorare și mai mare a sistemului și permite oferirea unui orizont de îmbunătățire educațională pentru toți. Administrațiile ar trebui să ia măsuri urgente de reorganizare înainte ca scăderea natalității să ne determine să susținem un sistem fragmentat și ineficient. În caz contrar, alimentarea unui sistem educațional "zombi" nu va face decât să agraveze problema și să facă soluția mai dureroasă.

Lucas Gortazar este directorul departamentului de Educație al EsadeEcPol.

Menținerea unei școli deschise înseamnă menținerea unui sat în viață

Miguel Soler

În ultimii ani, auzim constant despre scăderea natalității în Spania. În fața acestei realități, se deschid două căi foarte diferite: una, a celor care văd în această situație o oportunitate de a închide școli, de a reduce numărul de clase și de a "economisi" prin concentrarea elevilor în mai puține centre; și alta, a celor care credem că aceasta este o oportunitate unică de a îmbunătăți educația, de a reduce numărul de elevi pe clasă și, de asemenea, de a menține satele și cartierele noastre în viață.

Cei care susțin închiderea școlilor argumentează că există "prea multe" centre pentru că sunt mai puțini elevi. Că este mai eficient să se umple clasele și să se închidă cele care rămân cu puțini elevi. Dar această viziune, axată exclusiv pe economii, uită că educația este o investiție, nu o cheltuială. Și că școlile sunt mult mai mult decât un loc unde se predau cursuri: sunt un spațiu de viață și de coeziune socială.

Gândiți-vă la o clasă cu 15 sau 18 elevi în comparație cu una cu 28 sau 30. În prima, profesorii pot cunoaște mai bine fiecare copil, pot ști cum se simte, ce ajutor are nevoie și cum să-l însoțească pentru a învăța și a crește. Reducerea numărului de elevi permite o atenție mai individualizată și îmbunătățește calitatea educației. Atunci când clasele nu sunt saturate, este mai ușor să se lucreze atât la conținutul curriculumului, cât și la alte aspecte precum conviețuirea, respectul, educația emoțională sau creativitatea. Se poate crea un climat mai bun în clasă și se poate acorda atenție atât celor care au mai multe dificultăți, cât și celor care au nevoie de provocări mai mari.

Adesea, cei care susțin reducerea numărului de școli vorbesc despre costul economic al menținerii deschise a centrelor cu puțini elevi. Cu toate acestea, închiderea școlilor și umplerea claselor nu este o afacere bună pentru viitorul nostru. Spania are nevoie de tineri bine pregătiți, pregătiți pentru provocările unei economii și ale unei societăți în continuă schimbare. Companiile noastre au nevoie de oameni cu cunoștințe, gândire critică și capacitate de adaptare. Și acest lucru nu se obține în clasele aglomerate. Prin urmare, ceea ce pare a fi o economie este, în realitate, o investiție proastă.

Reducerea numărului de elevi trebuie făcută treptat și adaptată la realitatea fiecărei municipalități și a fiecărui cartier, ținând cont de locurile școlare disponibile și de populația reală din fiecare grupă de vârstă. Obiectivul trebuie să fie clar: să se avanseze către un număr maxim de 18-20 de elevi pe clasă în învățământul preșcolar și primar și de 22-24 în învățământul secundar. Nu vorbim de medii, ci de a garanta că nicio clasă nu depășește aceste maxime. Această propunere presupune reducerea cu 20% până la 25% a ratelor maxime actuale, o măsură care este acum posibilă datorită scăderii natalității. Este vorba despre a profita de această circumstanță demografică pentru a face un salt de calitate în sistemul educațional, lucru care până acum câțiva ani părea imposibil.

Există municipalități în care acest lucru se face deja, demonstrând că este viabil și benefic pentru elevi. Prin urmare, ceea ce este necesar acum este să se generalizeze într-un mod planificat și coordonat, asigurând continuitatea rețelei actuale de centre și evitând închiderea acestora.

În același timp, în alte zone în care persistă rate ridicate sau situații de complexitate educațională ridicată, numărul profesorilor trebuie crescut și, dacă este necesar, clasele trebuie divizate. Scăderea natalității nu poate servi drept scuză pentru reducerea numărului de profesori, ci dimpotrivă: trebuie crescut numărul de profesori pentru a acorda o mai bună atenție elevilor, pentru a oferi programe de consolidare și pentru a dezvolta noi metodologii.

Închiderea unei școli înseamnă condamnarea unui sat la abandon. Familiile tinere nu rămân să locuiască într-un loc unde nu există școală pentru copiii lor. Când școala dispare, dispar și familiile și viața de pe străzi. Menținerea unei școli deschise înseamnă menținerea unui sat în viață.

Profitarea de scăderea natalității pentru a îmbunătăți educația, reducerea numărului maxim de elevi pe clasă și menținerea centrelor deschise este o decizie inteligentă, din punct de vedere educațional, social și economic. Este o investiție în egalitatea de șanse și într-o educație de calitate pentru toți, oriunde ar trăi.

Miguel Soler a fost secretarul regional pentru Educație al Comunității Valenciene din 2015 până în 2023.