În câteva cuvinte
Expoziția de la Muzeul Maillol dezvăluie opera Nadiei Léger, o artistă rusă influențată de avangardă și dedicată ideologiei sovietice, prezentând portrete ale lui Stalin, Lenin și Brejnev, alături de evoluția sa artistică și legăturile sale puternice cu regimul sovietic.
Muzeul Maillol prezintă opera Nadiei Léger
Muzeul Maillol din Paris prezintă pentru prima dată opera unei pictorițe până acum necunoscută publicului larg și iubitorilor de artă: Nadia Léger (1904-1982). Expoziția, deschisă până pe 23 martie, prezintă un autoportret enigmatic al artistei. Vizitatorii sunt întâmpinați de ecoul marșurilor militare sovietice, reflectând devotamentul profund al Nadiei față de comunism.
Expoziția include portrete ale lui Lenin, Stalin și Brejnev, evidențiind legăturile puternice ale artistei cu Uniunea Sovietică. O lucrare remarcabilă, "Stalin și pioniera", reprezintă răspunsul Nadiei la o lucrare de Picasso, exprimând dorința artistei de a se identifica cu tinerețea comunistă care îl susținea pe Stalin.
Născută lângă Vitebsk, Nadia a beneficiat de sprijinul sovietic pentru a studia pictura. A studiat cu Malevici, visând să ajungă în străinătate, ajungând în cele din urmă la Paris. Aici, s-a căsătorit și a adus cu ea pe soțul ei, de asemenea pictor, care a abandonat-o când a aflat de sarcină. Nadia a avut trei soți, dar Fernand Léger, un alt pictor, a fost omul vieții ei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Fernand a fost exilat în Statele Unite din cauza statutului său de "artist degenerat" conform naziștilor, în timp ce Nadia a rămas la Paris și a intrat în rezistență. Ea nu a încetat niciodată să colaboreze cu guvernul sovietic, demonstrând apropierea de nomenclatura sovietică.
Expoziția prezintă evoluția artistică a Nadiei, de la suprematism la constructivism, abstracție și realism socialist, revenind apoi la suprematism. În anii 1930, fratele ei a fost executat în timpul Marii Epurări, dar Nadia, refuzând să accepte realitatea, a rămas loială lui Stalin. După moartea lui Fernand Léger, Nadia, o moștenitoare bogată, a fondat muzee dedicate operei soțului ei, dar propria ei operă a fost uitată. Opera sa este un exemplu fascinant al modului în care o artistă de avangardă își dedică o parte semnificativă a creației sale unei ideologii politice, fără a-și compromite valoarea artistică. Ea merită un loc printre marile figuri ale avangardei secolului XX.
