În anii &#537aizeci, Suárez scria o nara&#539iune pe care nimeni nu o scria. Suárez a rupt cu realismul când realismul domnea: a făcut literatură fantastică când aproape nimeni nu o făcea, a făcut metaliteratură când aproape nimeni nu știa ce este metaliteratura, a făcut nara&#539iune pop când pop-ul era doar un stil pictural și jurnalism nou când noii jurnaliști nu botezaseră încă invenția”, scrie în prefața cărții El caso de las cabezas cortadas Javier Cercas, care și-a dedicat teza de doctorat autorului. Gonzalo Suárez (Oviedo, 1934) este, pentru Cercas, primul nostru scriitor postmodern. „A făcut totul înainte, în timpul și după”, spune Rodrigo Fresán. Cineast, narator, jurnalist și pictor, admirat de Julio Cortázar și prieten cu Sam Peckinpah, un scriitor rar cu numeroși adepți și ediții abundente, Gonzalo Suárez a spus că „fug de tot ceea ce m-ar putea face să cred că am ajuns deja”. Acum, autorul cărților Trece veces trece, Rocabruno bate a Ditirambo y Gorila en Hollywood, care a lansat în 2022 volumul de povestiri El cementerio azul și a remarcat odată că singura diferență dintre cauzalitate și coincidență este poziția unei litere, publică o bandă desenată.

Suárez a găsit o mapă cu benzi desenate pe care le făcuse la sfârșitul anilor cincizeci la Paris. În acea perioadă, povestește el, „urmând indicațiile unui algerian pe nume Rida, tăiam țevi de plumb și le îmbinam într-un șanț deschis până la distribuitorul benzinăriilor”. Romanul Con el cielo a cuestas este, de asemenea, plasat în Parisul acelei perioade. La sugestia editorului Diego Moreno, Suárez a elaborat niște texte care construiau sau explicau o intrigă: o poveste absurdă, amuzantă, rapidă și ușoară. (Publicată cu ușurință: o bandă desenată pe fiecare pagină impară, textul pe pagina pară).

„Parisul era o petrecere, a spus Ernest Hemingway înainte de a se împușca” începe un fel de prezentare care precede o poveste delirantă despre crime și anchete, plină de aluzii literare și cinematografice ușor deplasate, ca într-un vis. Câteva exemple: inspectorul care investighează crimele se numește Gabin, urologul care analizează urina „vecinului decapitat” este Jules Renard, în timp ce doi polițiști sunt, în mod natural, Joseph și Joseph. Apar urmăriții lui Hitchcock, indienii lui John Ford, Café de Flore și Les deux Magots. Uneori te gândești la filmul noir francez; alteori la o anchetă care se desfășoară ca un fel de bandă din La Codorniz sau Rue del Percebe culturalistă și pariziană; și alteori îți amintești scene memorabile de cartier din De cuerpo presente, ca lanțul care se formează pentru a evita căderea unei fetițe sau fugile pe acoperișuri.

În contrast cu alți avangardiști plictisitori, Gonzalo Suárez a fost întotdeauna foarte amuzant. La fel ca în alte opere ale lui Suárez, în El caso de las cabezas cortadas coexistă parodia și pastișa cu asocieri fulgurante de idei, un costumbrism colorat de fantezie și absurd, un aer romantic și ludic în același timp, și un spirit simultan filozofic și copilăresc. De asemenea, împărtășește cu alte cărți ale autorului gustul pentru gluma care subminează limbajul și logica și care arată în același timp caracterul arbitrar al cuvintelor și gândurilor noastre.

„Vecinii interogați s-au declarat nevinovați. Erau oameni cinstiți care ucideau doar cu gândul”, spune naratorul, în timp ce „Manolito nu era atât de rău. Era mai rău”. În schimb, portăreasa „Madame López era din Malaga, ca Picasso, în al cărui Atelier des Grands-Augustins ea a șters praful de pe Guernica și a mai pus unul cu pictorul”. Naratorul afirmă că „adesea, inocența este o dovadă clară a vinovăției”, și observă, de asemenea, că nu există nicio îndoială că „Nimeni nu-și înșeală pașii, chiar și atunci când nu merge nicăieri”. Poate de aceea, citind pe Gonzalo Suárez, este bine să te lași purtat, să te relaxezi și să te bucuri. Este probabil că, atunci când vei termina, vei dori să te întorci la început.

El caso de las cabezas cortadas

Gonzalo Suárez

Prefață de Javier Cercas

Nórdica, 2025218 pagini19,50 euroCăutați-o la librăria dvs.