Satul montan Blatten din Elveția trăiește o adevărată dramă. În doar 90 de minute, un interval de timp comparabil cu cel al unui episod dintr-un serial TV popular, cei 300 de locuitori ai acestei așezări pitorești de la poalele Alpilor au fost forțați să-și părăsească pentru totdeauna casele. Râul Lonza, de obicei liniștit, a fost blocat de o alunecare masivă de teren și resturi glaciare. Apa a crescut rapid, formând un lac uriaș care a înghițit o mare parte din sat.

Evacuarea de urgență i-a pus pe locuitori în fața unei alegeri sfâșietoare: ce să ia cu ei atunci când fiecare minut contează? Telefoane, computere, animale de companie, documente, câteva haine – în panică, oamenii au încercat să salveze strictul necesar. Dar ce se întâmplă cu lucrurile care au nu o valoare materială, ci una pur personală, emoțională? Scrisori vechi, desene ale copiilor, suveniruri dragi – tot ceea ce constituie istoria unei vieți a rămas în casele acum inundate sau îngropate sub un strat de noroi și dărâmături.

Miercuri a devenit o zi neagră pentru Blatten. Satul unde viața pulsa, unde oamenii iubeau, sufereau, sărbătoreau și își luau rămas bun, a fost șters de pe fața pământului. Acum, din lacul tulbure și murdar, ies doar vârfurile acoperișurilor – o amintire sinistră a ceea ce se afla sub ele. Sub aceste acoperișuri locuiau familii, copiii se jucau în grădini, oamenii se bucurau de apusuri, se simțeau în siguranță și acasă.

Dezastrul natural a lovit fără milă. Munții, care înainte serveau ca un zid protector, au devenit sursa distrugerii. Ca un lup rău, muntele a înghițit nu doar casele, ci și toată viața trăită în ele – bucuria și suferința, certurile și împăcările, iubirea.

Marea șansă în această tragedie este că toți locuitorii au putut fi salvați. Niciuna dintre cele 300 de persoane nu a suferit fizic. Și deși bunurile materiale sunt pierdute pentru totdeauna, cele mai valoroase amintiri, sentimente și momente din viață au rămas în inimile oamenilor. Așa cum a spus Woody Allen, inima este "un mușchi mic, foarte rezistent", mai puternic decât orice ghețar alpin.

Această poveste ne pune pe gânduri despre fragilitatea cotidianului nostru și despre cât de puțin timp poate fi dat pentru a păstra ceea ce ne este drag.