Ni Ni Aung: O Viață în Așteptare

Ni Ni Aung este o refugiată din Myanmar, în vârstă de 62 de ani, care locuiește în tabăra Mae La, una dintre cele nouă tabere de refugiați din Thailanda vecină. O canulă o conectează la două butelii de oxigen sprijinite de perete. În timp ce gâfâie și se oprește pentru a respira adânc, explică faptul că o problemă pulmonară congenitală, agravată de insuficiența cardiacă de anul trecut, face ca supraviețuirea ei să depindă în totalitate de un aport de oxigen. Cu toate acestea, în aceste momente, aprovizionarea este precară. Soarta lui Ni Ni Aung și a multora dintre cele 100.000 de persoane care trăiesc în aceste tabere este în mâinile președintelui Statelor Unite, Donald Trump. Înghețarea și revizuirea ajutorului umanitar timp de 90 de zile înseamnă că mulți refugiați nu mai au acces la alimente, apă și medicamente.

Suspendarea Ajutorului Umanitar

Comitetul Internațional de Salvare (IRC), principalul furnizor de asistență medicală pentru aceste tabere, a primit în ianuarie un ordin de suspendare a activităților de la USAID, agenția de cooperare americană și unul dintre principalii săi donatori, iar The Border Consortium (TBC), responsabil cu furnizarea de alimente și combustibil taberelor, funcționează cu rezervele sale, deoarece au fost suspendate cele 1,3 milioane de dolari (1,19 milioane de euro) pe lună pe care le primește de la Biroul pentru Populație, Refugiați și Migrație al Departamentului de Stat. Alte ONG-uri rămân, de asemenea, fără provizii.

Impactul Asupra Refugiaților

După insuficiența cardiacă, Ni Ni Aung și familia ei s-au mutat într-o casă improvizată, lângă una dintre clinicile finanțate de IRC în Mae La. Are mobilitate redusă și preferă să fie aproape de clinică, în cazul în care se întâmplă o altă urgență. Clinica s-a închis în ianuarie și s-a redeschis temporar timp de 90 de zile, dar nimeni nu știe ce se va întâmpla după aceea. „Sunt foarte îngrijorată pentru mama mea”, explică Paing Paing, fiica lui Ni Ni Aung. „Aici [la clinică] văd mulți pacienți. Sunt disperați. Mă tem că aș putea vedea oameni murind în fața mea.”

Suspendarea finanțării americane abandonează persoane care sunt deja victime ale războiului, explică Leon de Riedmatten, director executiv al TBC, o organizație înființată acum 40 de ani pentru a sprijini afluxul de refugiați birmani ca urmare a conflictului de atunci. În mijlocul conflictului mai recent, declanșat de o lovitură de stat militară sângeroasă în Myanmar în 2021, mai mulți oameni s-au aventurat să treacă granița în căutare de siguranță.

Cu toate acestea, guvernul thailandez împiedică integrarea, forțând refugiații să depindă în totalitate de ajutorul internațional, care este în mod constant supus suișurilor și coborâșurilor geopoliticii. Odată cu începerea celui de-al doilea mandat al lui Trump, efectele acelei geopolitici se resimt de ambele părți ale graniței dintre Thailanda și Myanmar și generează o preocupare crescândă cu privire la modul în care vor putea supraviețui acești oameni.

„Situația țării noastre depinde de stabilitatea politică a altor țări”, afirmă Thara Bew Say, secretarul general al Comitetului de Refugiați Karen (KRC). „Dacă economia lor nu este bună, dacă se confruntă cu un război sau suferă de inflație, nu ne vor putea sprijini”, adaugă ei. Acest lucru pune în pericol vieți precum cea a lui Ni Ni Aung.

Finanțarea Americană și Criza Umanitară

Statele Unite au fost istoric cel mai mare finanțator al crizei umanitare din Myanmar, cu o contribuție de 114 milioane de dolari (104 milioane de euro) în 2024. Această țară, împreună cu Regatul Unit, alte state occidentale și Națiunile Unite, s-a opus, de asemenea, cu vehemență regimului militar din Myanmar și a impus sancțiuni în speranța de a opri „campania sa de violență”. Suspendarea ajutorului reprezintă o poziție diferită, care ar putea costa vieți. Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a anunțat că ajutorul pentru salvarea de vieți va fi reluat dacă organizațiile solicită o scutire, dar acest proces pare să fi fost plin de birocrație.

Consecințele Suspendării Ajutorului

Ca urmare, există mii de oameni de-a lungul graniței care nu își primesc medicamentele, fie pentru malarie, tuberculoză sau HIV/SIDA, spune Meredith Bunn, fondatoarea ONG-ului Skills for Humanity, care oferă ajutor în Myanmar. În februarie, agenția Reuters a raportat moartea unei femei de 71 de ani după ce închiderea clinicilor IRC din interiorul taberelor a împiedicat-o să acceseze oxigenul vital de care avea nevoie pentru o afecțiune pulmonară. Și astăzi, în afara clinicii din tabăra de refugiați, Nyo Nyo Win, de 62 de ani, explică faptul că, în timp ce clinica era închisă, a încetat să își mai ia medicamentele pentru hipertensiune, deoarece nu avea alt loc unde să le acceseze gratuit. „Asistența medicală și alimentară sunt mari provocări aici”, denunță ea. „Mi-e teamă să nu am o urgență medicală.”

De când IRC a primit ordinele de suspendare, Kanchana Thornton, directorul Burma Children’s Medical Fund, un ONG care ajută pacienții birmani de toate vârstele să acceseze îngrijiri chirurgicale în spitalele thailandeze, a explicat că a primit un număr mare de cereri de ajutor pentru transferul pacienților în unități thailandeze, dar că fără mai mult sprijin le-ar fi dificil să reușească.

Situația, explică un lucrător umanitar de rang înalt cu sediul în Myanmar, care a cerut să rămână anonim din motive de securitate, va obliga lucrătorii umanitari să ia decizii imposibile cu privire la cine pot ajuta și pe cine nu. Refugiate însărcinate, precum Naw Mu Khu, în vârstă de 26 de ani, ar putea fi obligate să nască într-o clinică improvizată în loc de un centru de sănătate mai curat. Mai sunt încă șase luni până atunci și, între timp, grija de a avea suficientă hrană pentru a ajuta la ducerea sarcinii la bun sfârșit o neliniștește pe această femeie. „În viitor, [singura mea] speranță este să obțin alimente bogate în nutrienți pentru a avea un copil sănătos”, explică ea.

Impactul În Myanmar

Birmanii care trăiesc pe partea thailandeză a graniței nu sunt singurii care resimt impactul agendei „America First”. În Myanmar, unde organizațiile etnice armate încearcă să smulgă controlul de la militari, violența a devenit un lucru obișnuit, ceea ce a făcut ca comunități întregi să fie obligate să-și abandoneze casele. Se estimează că aproape 20 de milioane de oameni au nevoie de ajutor umanitar în Myanmar. „Când spunem că oamenii au nevoi umanitare, înseamnă că, dacă nu există mijloace, nu pot supraviețui. Este atât de simplu”, explică un lucrător umanitar de rang înalt în Myanmar, care a cerut să rămână anonim din motive de securitate. Această întorsătură a evenimentelor înseamnă că comunitatea internațională îi va dezamăgi și „va lăsa oamenii să moară”, adaugă el. „Avem zeci de mii de oameni care nu mai au acces la apă potabilă și copii care au nevoie urgentă de asistență medicală.”

Dacă accesul deficitar la alimente și apă se menține continuu, acest lucru va duce la deteriorarea sănătății persoanelor strămutate intern și, având în vedere că există puține locuri unde pot merge pentru asistență medicală, ratele mortalității ar putea crește, explică organizațiile umanitare. Unitățile de sănătate din Myanmar care nu și-au închis porțile de la lovitura de stat sunt în mare parte gestionate de militari, ceea ce îi descurajează pe cei care se tem de regimul brutal. În schimb, principala sursă de sprijin medical sunt entitățile locale, care operează ilegal și cu lipsă de provizii.

Organizația lui Bunn, Skills for Humanity, primește o avalanșă de cereri de la alte entități care au nevoie de provizii medicale, deoarece finanțarea le-a fost oprită. „Suntem copleșiți de numărul de oameni uciși sau care mor de foame în fiecare zi… Nu mai facem față”, explică fondatoarea ONG-ului.

Speranța Pentru Viitor

Speranța este că, după revizuirea de 90 de zile a ajutorului extern al Departamentului de Stat, sprijinul pentru refugiații și persoanele strămutate afectate de conflictul din Myanmar va fi reluat, dar chiar și în acel „scenariu ideal”, răul este deja făcut, spune Bunn. „Vom vedea oameni într-o situație disperată dacă înghețarea este ridicată, iar dacă oamenii pot reveni la muncă și îi pot ajuta, vor avea nevoie de mult mai multe finanțări decât înainte pentru a încerca să-și revină”, explică ea.

Cu toate acestea, majoritatea persoanelor intervievate nu sunt optimiste cu privire la posibilitatea ca actualul guvern al SUA să își reia sprijinul pentru poporul din Myanmar. Departamentul de Stat a redus deja oficial cu peste 80% programele. Dacă se întâmplă asta în acest loc, agențiile de ajutor și ONG-urile vor trebui să găsească alte mijloace pentru a sprijini migranții birmani.