Luni, la Nisa, Franța, începe a treia Conferință a Națiunilor Unite (ONU) pentru Oceane. Obiectivul principal este extinderea zonelor marine protejate. Schimbările climatice, poluarea cu plastic și pescuitul excesiv pun presiune asupra ecosistemelor marine. Totuși, în corul avertismentelor, veștile bune riscă să treacă neobservate.

Iată trei evoluții pozitive importante legate de mările noastre:

1. Miracolul peștelui: Stocurile rămân stabile, deși consumul crește

Consumul de pește și fructe de mare este în creștere, dar stocurile multor specii rămân stabile, deși prognozele preziceau colapsul lor. Acum 18 ani, cercetătorii din domeniul pescuitului au publicat o prognoză sumbră în revista științifică „Science”: până în 2048, stocurile globale de pește din oceane ar putea fi atât de decimate încât să nu se mai poată reface. Previziunea „oceanelor goale din 2048” a făcut de atunci titluri.

Este adevărat că: debarcările globale de pește și fructe de mare s-au cvadruplat în ultimii 50 de ani. Pe de o parte, populația mondială s-a dublat în această perioadă și continuă să crească, pe de altă parte, oamenii mănâncă astăzi în medie aproape de două ori mai mult pește decât atunci.

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) estimează că o treime din stocurile de pește sunt încă suprapescăruite. Și Europa înregistrează pierderi semnificative: în largul coastelor Marii Britanii, numărul capturilor debarcate a scăzut dramatic. La fel și în vestul Mării Baltice, unde cantitatea de cod și hering a scăzut la minime istorice.

De aceea este o veste bună că cercetătorii au dezvoltat o nouă modalitate de a obține pește care nu decimează stocurile naturale: acvacultura, adică creșterea peștelui în ferme. Aceasta livrează acum mai mult pește decât pescuitul sălbatic. În timp ce pe uscat, creșterea animalelor a înlocuit în mare măsură vânătoarea de mult timp, pescuitul se adaptează doar de câțiva ani – cu consecințe pozitive: pescuitul global de pește sălbatic stagnează de la începutul anilor 1990.

De atunci, acvacultura a crescut de peste șase ori. În prezent, omenirea utilizează anual aproximativ 220 de milioane de tone de pește și fructe de mare, dintre care 126 de milioane provin din creșterea controlată. Până în anii 1980, acvacultura era o nișă economică, dar de atunci s-au dezvoltat rapid noi tehnici de creștere care au putut satisface cererea în creștere de pește.

2. Miracolul balenelor: Refacerea populațiilor

Timp de decenii, zeci de mii de balene au fost ucise anual; la apogeu în anii 1960, numărul lor ajungea la 80.000. Balena albastră a fost aproape de extincție: din cele aproximativ 340.000 de exemplare estimate inițial, au mai rămas doar circa 5000. Populația de balene cu înotătoare (finwale) s-a redus și ea cu 85%.

Acest declin a dus la înființarea Comisiei Internaționale pentru Vânătoarea de Balene (IWC) în 1946, pentru a reglementa vânătoarea internațională. Au fost stabilite cote de captură, dar inițial nu au fost respectate. Însă apoi tendința s-a schimbat.

Progresele tehnologice au făcut ca înlocuitorii pentru uleiul și osul de balenă să devină mai ieftini și mai accesibili în industriile cosmeticelor, alimentare și textile. Industria vânătorii de balene și-a pierdut profitabilitatea. Simultan, activiștii pentru protecția balenelor au câștigat influență, și tot mai multe state s-au alăturat IWC.

În 1987, IWC a decis un moratoriu global, care a făcut vânătoarea comercială de balene ilegală, cu câteva excepții. Unele țări, precum Japonia, Norvegia și Islanda, au menținut sau au reluat vânătoarea limitată în afara directivelor IWC. Aceste țări vânează de obicei specii care nu sunt considerate pe cale de dispariție.

Veștile bune: stocurile s-au refăcut. În 2024, oamenii de știință au raportat, printre altele, reproducerea sustenabilă a balenelor cu înotătoare (finwale), a narvalilor și a balenelor albastre. Și balena albastră antarctică pare să-și extindă aria de răspândire, fiind observată în regiuni marine în care nu mai fusese întâlnită de decenii.

3. Miracolul insulelor: Multe insule joase cresc, contrar prognozelor

Cele 1196 de insule ar fi trebuit să fie deja pierdute, conform unei prognoze a Programului ONU pentru Mediu (UNEP) din 1989. De asemenea, toate insulele joase din Pacificul de Sud ar fi trebuit să se scufunde conform prognozelor. Dar studiile arată contrariul pentru multe insule: ele cresc.

Nivelul mărilor crește, anual cu trei-patru milimetri. Și încălzirea globală asigură continuarea acestui proces pe termen lung. Insulele din Pacificul de Sud și din Oceanul Indian par deosebit de vulnerabile cu coastele lor lungi și plane. Ele abia se ridică deasupra apei, iar așezările sunt adesea situate la mică înălțime față de nivelul mării.

Veștile bune: Până acum însă, procesele geologice și protecția costieră le ajută: majoritatea insulelor din regiune cresc odată cu marea, așa cum arată studiile. De exemplu, statul insular Tuvalu s-a mărit natural – în ciuda creșterii globale a nivelului mării, așa cum a constatat grupul de cercetători condus de Paul Kench de la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă. Rezultatele lor au pus „sub semnul întrebării percepția pierderii insulelor” și au arătat „că insulele sunt zone dinamice care vor rămâne habitabile în secolul următor și oferă alternative de adaptare”, scriu Kench și colegii săi. Cercetătorii au analizat imagini aeriene și satelitare din 1971 până în 2014: opt din cele nouă atoluri din Tuvalu și trei sferturi din cele 101 insule studiate au câștigat suprafață.

Dezvoltări similare au fost observate de cercetători și în alte locuri: dintre cele 30 de atoluri din Pacific și Oceanul Indian pe care le-au măsurat, niciunul nu s-a micșorat în ultimele decenii. Și din 709 insule, doar una din zece a pierdut teren, aproape 90% s-au mărit și au rămas stabile, a raportat în 2018 Virginie Duvat de la Universitatea din La Rochelle (Franța). Cercetări efectuate în Maldive au confirmat, de asemenea, că atolurile de acolo cresc odată cu marea, relatează cercetătorii în „Geophysical Research Letters”.

Cercetătorii nu neagă problemele cauzate de creșterea nivelului mării pentru lumea insulară. Ei iau „foarte în serios” schimbările climatice, a explicat de exemplu Kench. Infiltrarea apei poate amenința resursele subterane de apă dulce, câștigul artificial de teren ar putea perturba ecosistemele, iar protecția costieră costă. Pentru a prezice consecințele pentru atoluri, este esențial însă să se înțeleagă cum reacționează acestea de fapt la creșterea nivelului mării.