Cuvântul cheie lipsă din scrisoarea președintelui COP30

Cuvântul cheie din prima scrisoare adresată lumii de către președintele COP30 este cel care lipsește. Ambasadorul brazilian André Corrêa do Lago a realizat o dublă salt mortală de diplomație, reușind performanța de a nu menționa cuvântul „petrol”, numele uriașului jaguar din cameră, în cele 11 pagini (!) publicate pe 10 martie.

Nu este ușor să prezidezi un Summit Climatic într-o țară în care Lula da Silva vrea, în același timp, să fie considerat un lider ecologic mondial și să deschidă un nou front de exploatare a petrolului în Amazonia, de parcă ar exista o planetă pe care ambele lucruri ar fi compatibile. „Combustibilii fosili” sunt menționați o singură dată, doar pentru a sublinia necesitatea unei tranziții energetice, într-o frază protocolară.

Majoritatea textului îndeamnă la un „efort global” împotriva schimbărilor climatice, prezentat ca „inamicul comun” al omenirii. Scrisă pentru a inspira, scrisoarea a speriat mișcările societății civile nu prin ceea ce spune, ci prin ceea ce nu spune.

Cuvântul „pârghie” și derivatele sale sunt folosite de 17 ori, bazându-se pe fraza fizicianului și matematicianului grec Arhimede: „Dați-mi o pârghie suficient de lungă și un punct de sprijin, și voi mișca lumea”. COP30, care va avea loc în noiembrie pentru prima dată în Amazonia, în orașul Belém do Pará, ar fi punctul de sprijin. „Liderii și părțile interesate din toate sectoarele societății” ar servi drept pârghie.

Problema nu este (doar) citarea unui grec care s-a născut în anul 282 înainte erei noastre în loc de unul dintre marii gânditori amazonieni, reprezentanți ai popoarelor indigene, care are fraze antologice despre „răzbunarea Pământului”.

Asta ar marca deja diferența de a organiza un summit despre climă în cea mai mare pădure tropicală din lume și de a-i aprecia pe cei care o protejează cu propriul corp, adesea cu prețul vieții lor. Cu toate acestea, este mult mai îngrijorătoare omisiunea aproape totală a ceea ce ar trebui să fie central într-o scrisoare care pretinde că mișcă inimile și mințile lumii: sfârșitul combustibililor fosili.

Și mai grav este exercițiul retoric care prezintă schimbările climatice ca marele „inamic comun” de combătut. Este foarte ușor și convenabil să pui schimbările climatice ca marele personaj negativ de combătut. Ca și cum ar fi o entitate autonomă, cu voință proprie, un fel de monstru mitologic, și nu un fenomen cauzat de deciziile și acțiunile oamenilor.

Și nu orice om, ci un grup foarte redus de multimilionari, acționari majoritari ai corporațiilor de combustibili fosili, responsabili pentru peste 70% din gazele care produc încălzirea globală, precum și conducători și parlamentari care se pun în slujba lor.

Un studiu al Carbon Majors, o bază de date care analizează emisiile companiilor petroliere, a arătat că cele 36 de cele mai mari companii au fost responsabile pentru aproape jumătate din aceste emisii în 2023. Petrobras, compania petrolieră de stat braziliană, care face presiuni pentru deschiderea unui nou front de exploatare a petrolului în Amazonia, este una dintre ele, cu 412 milioane de tone de dioxid de carbon emise în acel an.

Fără a identifica în mod clar cine sunt principalii răufăcători care amenință viața majorității speciilor de pe planetă, inclusiv pe cea umană, este greu să miști ceva. Optând pentru deplasarea inamicului de la minoritatea prădătoare (cea care provoacă) la schimbările climatice (efectul acțiunilor acestei mâini de oameni), se produc și alte omisiuni grave.

Cum ar fi cea semnalată de Geledés, una dintre cele mai vechi și importante organizații antirasisme din Brazilia, care s-a manifestat cu forță cu privire la lipsa recunoașterii rasismului ambiental în scrisoarea președinției COP care va avea loc într-o țară unde 56% din populație se declară neagră.

Prin crearea unei „omeniri” unite împotriva schimbărilor climatice, scrisoarea adresată lumii șterge inegalitatea de rasă, gen, clasă și specie. Fără această recunoaștere fără echivoc, nu există nicio modalitate de a înfrunta nimic.

Ambasadorul afirmă că „ne vom schimba prin alegere sau prin catastrofă”. Este imperativ ca președinția COP30 să înțeleagă că diplomația trebuie, de asemenea, să se schimbe atunci când viața este amenințată de o minoritate umană prădătoare.

Diplomația non-zicerii aparține unei lumi care nu mai există. Acum trebuie să pronunțăm toate cuvintele cheie și să numim responsabilii. Nu avem timp pentru discuții de salon.