1,4 miliarde de catolici din întreaga lume deplâng moartea liderului lor spiritual: inima Papei Francisc (†88) a încetat să bată în această luni de Paște, la ora 7:35. Lumea bisericii este în doliu, Vaticanul plânge!

Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, «Papa de la capătul lumii», cum s-a numit el însuși, lasă în urmă o Biserică europeană nesigură, încă dominată de bărbați și modernizată doar cu mini-reforme.

Dar și o comunitate mondială de credincioși, profund mișcați de darul său de a elibera Papalitatea din turnul de fildeș și de a se arăta printre credincioși în Piața Sfântul Petru și în toate călătoriile sale în străinătate ca un «Papă de atins».

Pentru că nu a tratat niciodată pe niciunul dintre ei de sus, ca și cum ar mai exista amvonul, morala de sus și poporul bisericii de jos. Pentru că, în schimb, a stat vizibil în mijlocul lor.

Ultima sa întâlnire cu un reprezentant internațional: Papa, duminică, cu vicepreședintele american JD Vance (40) Foto: VATICAN MEDIA/UPI/Shutterstock

Val de euforie la preluarea mandatului

Retrospectivă, martie 2013: Oricât de emoționantă a fost despărțirea de Benedict al XVI-lea (†2022) de la funcția de Papă: credincioșii au fost electrizați de un nou început după un an plin de certuri legate de afacerea «Vatileaks» și numeroase dezvăluiri șocante despre scandaluri de abuzuri mușamalizate.

Francisc – doar alegerea numelui său a fost un program – părea a fi persoana ideală pentru asta. Argint în loc de aur: a renunțat la grandomania și luxul statului bisericesc. S-a dezlănțuit împotriva egocentrismului Bisericii și a anunțat că preferă să meargă la «periferie», adică la săraci, la marginile societății.

Entuziasmul din jurul lui a venit ca un val peste Roma și Italia: în mijlocul primăverii, calendarele cu Francisc au fost retipărite în grabă. Papa a primit – o noutate absolută – propriul album Panini, extrem de popular.

Atât ca cardinal în Argentina, cât și ca Papă la Roma: Francisc a căutat – spre deosebire de predecesorul său timid – îmbăierea în mulțime (fotografie din 2013) Foto: AFP via Getty Images

Așa l-am cunoscut pe Papă

Francisc a rămas fidel în tot entuziasmul pe care l-a stârnit și la primele sale audiențe generale în Piața Sfântul Petru – și cu picioarele pe pământ. Ca reședință, a optat împotriva Palatului Apostolic și pentru casa de oaspeți Santa Marta, unde a locuit în timpul conclavului (alegerea Papei). Acolo a sărbătorit și ca Papă în fiecare dimineață o liturghie într-un cerc privat restrâns. Într-o zi, am fost invitat, în calitate de corespondent al Vaticanului pentru ultimii ani ai pontificatului lui Benedict al XVI-lea. A fost un moment memorabil.

Mai 2013: Papa Francisc îl salută pe Albert Link, pe atunci corespondent BILD al Vaticanului, în Palatul Apostolic Foto: Osservatore Romano

Deodată, Francisc a fost unul dintre noi

În acea dimineață, Francisc părea obosit, iar scurta sa predică nu conținea nimic care să-ți amintești mai târziu. Dar ceea ce s-a întâmplat după liturghie, când preoții consideră de obicei că munca lor este îndeplinită și fug, nu voi uita niciodată.

Francisc a coborât la cei poate douăzeci de participanți la liturghie, a luat un scaun și s-a așezat în mijlocul celor prezenți, cu fața spre altarul capelei. Liniștit, tăcut minute în șir, rugându-se. Departe de toate camerele.

Deodată, doar Dumnezeu singur era mare – și toți cei prezenți la fel de mici în rugăciunea comună, tăcută în fața Lui. Chiar și «locțiitorul lui Hristos pe pământ», pentru care cei mai puternici din lume se luptau în această perioadă pentru o audiență.

A dat speranțe și din punct de vedere politic

În plus, în perioada inițială, Francisc a stabilit accente politice care au făcut mulți credincioși mândri: prima sa călătorie l-a dus la refugiații cu barca de pe insula mediteraneană Lampedusa (cu greu a putut fi împiedicat de agenții săi de securitate să zboare în linie).

Călătoria sa în Israel în 2014, pe care am avut permisiunea să o însoțesc pentru BILD, a readus speranța de pace și reconciliere în Orientul Mijlociu. La scurt timp după aceea, Papa i-a primit în grădinile Vaticanului pe președintele Israelului, Shimon Peres, și pe președintele palestinian Mahmoud Abbas pentru a planta împreună un măslin.

Lumea este doar «un împrumut de la copiii noștri», au fost cuvintele sale de neuitat.

Când pacea în Orientul Mijlociu părea din nou palpabilă: Francisc în vizită în Israel cu președintele de atunci al Israelului, Shimon Peres, la Ierusalim (mai 2014) Foto: Albert Link Contravizită: În grădinile Vaticanului, Shimon Peres (stânga) și președintele palestinian Abbas au plantat un măslin, s-au îmbrățișat Foto: dpa

Nicio legătură strânsă cu Germania

Începând cu 2014, eșecurile au urmat mai rapid și mai violent decât se aștepta. Catolicii conservatori și cei orientați spre reformă își pun speranțe mari în noul Papă – și sunt dezamăgiți în egală măsură. Spre stupoarea episcopilor și cardinalilor germani, Francisc se străduiește să prezinte relația cu Papa emerit Benedict, predecesorul său, ca fiind armonioasă (ceea ce nu este întotdeauna). Dar se sustrage invitațiilor lor de a vizita Germania, fiind în ultimul timp distant față de inițiativa lor de reformă (Calea Sinodală).

Mai mult: iezuitul îl dă afară pe cardinalul Gerhard Ludwig Müller, fost prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, un confident al lui Benedict – și îl eliberează și pe secretarul personal fidel al lui Benedict, arhiepiscopul Georg Gänswein (68 de ani, între timp nunțiu în Lituania), temporar de toate obligațiile.

Teologic, au fost adesea în dezacord, dar Francisc l-a apreciat pe Benedict al XVI-lea ca consilier și «bunic în casă». În stânga imaginii: secretarul personal, arhiepiscopul Georg Gänswein (noiembrie 2016) Foto: REUTERS

În mod frapant: Francisc evoluează de-a lungul anilor devenind cel mai comunicativ Papă din istoria Bisericii. Niciun Papă înainte de el nu a acordat interviuri la intervale mai scurte, nu a fost conectat mai des în direct la programele de televiziune italiene. Niciunul nu și-a publicat memoriile înaintea lui. Partea proastă: Francisc face gafe, de exemplu, când, în timpul zborului spre o vizită în Filipine în 2015, își exprimă înțelegerea pentru atacatorii de la Charlie Hebdo sau când echivalează avorturile cu crimele mafiei. Când justifică lovirea copiilor, atâta timp cât «demnitatea lor este respectată», BILD titrează: «Papa-păcălici». Și apoi se înclină din nou în fața lui Francisc, când vizitează memorialul lagărului de exterminare nazist Auschwitz-Birkenau la marginea Zilei Mondiale a Tineretului de la Cracovia (2016) – și în mod deliberat nu spune niciun cuvânt.

«Papa bolnavilor» devine pacient permanent

Chiar dacă entuziasmul scade de-a lungul anilor: Francisc își păstrează locul de onoare în inimile catolicilor. În special angajamentul său pentru cei slabi, pentru bătrâni și bolnavi, pentru care rezervă întotdeauna primul rând al aparițiilor sale, îi aduce un respect deosebit. Și: mai ales pentru ei, Francisc – indiferent de toate amenințările cu moartea – este un Papă abordabil. Unul care, spre deosebire de predecesorul său mai timid, se bucură de fiecare îmbăiere în mulțime. Unul ca el, sunt de acord observatorii de la Roma, nu va mai exista.

Nu este o coincidență: ultima dorință a lui Francisc este să fie înmormântat nu în Bazilica Sfântul Petru, ci în mijlocul Romei, în biserica Santa Maria Maggiore, unde s-a rugat la o icoană a Maicii Domnului înainte și după fiecare călătorie în străinătate. Pentru aceasta este planificată: o procesiune de peste 4 kilometri prin Orașul Etern, printr-un spalier de credincioși pe marginea drumurilor. Încă o dată: Papa în mijlocul oamenilor. În viață ca și în moarte. Această imagine a făcut înconjurul lumii: Papa Francisc oferă consolare unui bărbat care suferă de «Morbus Recklinghausen» în Piața Sfântul Petru Foto: dpa

18 februarie 2025: O mare de lumânări în fața Policlinicii Agostino Gemelli din Roma, unde credincioșii se adună la rugăciune în fiecare seară Foto: Andrew Medichini/AP/dpa

Adiós, Francisco, cum este numit Papa în patria sa argentiniană. Salutul spaniol, care sună atât de familiar, nu înseamnă nimic altceva decât: «către Dumnezeu». Pentru că: conform credinței creștine, viața nu se termină în nimic – ci acolo unde a început viața. Viața: o singură călătorie înapoi la Creator.