O mână acoperind gura și cealaltă arătând spre tâmplă.

Așa protestează fotbalistul franco-congolez Cédric Bakambu (Vitry-sur-Seine, Franța, 33 de ani) când marchează un gol, împotriva conflictului care devastează Republica Democratică Congo (RDC). Cucerirea orașelor Goma și Bukavu, în estul țării, la sfârșitul lunii ianuarie, a exacerbat din nou violența unui conflict armat care durează de aproape trei decenii și care, în ultima sa spirală de violență, a curmat viața a peste 7.000 de persoane, conform cifrelor oficiale ale Guvernului congolez. “Mâna la tâmplă reprezintă moartea și fac asta pentru a spune că suntem uciși prin acest război. Iar mâna la gură înseamnă că nimeni nu vorbește despre asta”, explică atacantul de la Real Betis, în timpul unui interviu prin apel video cu această publicație.

Bakambu se simte congolez. Deși s-a născut și a crescut în Franța, după ce părinții săi au migrat din cauza dictaturii lui Joseph Mobutu (1965-1997), cultura, tradițiile și mâncarea congoleză au fost mereu prezente în casa lui. Dar nu a fost niciodată departe de consecințele unui conflict, care, deși l-a trăit de la distanță, i-a lăsat o amprentă profundă ca fiu de expatriați.

De când rebelii Mișcării 23 Martie (M23), susținuți de Ruanda, au ocupat orașul Goma pe 27 ianuarie, protestele fotbalistului s-au intensificat și a repetat gestul de fiecare dată când marchează. Ultima dată când a făcut-o a fost în timpul meciului împotriva Vitoria Guimarâes în Conference League pe 6 martie.

“Este o mândrie să-i pot reprezenta pe ai mei cu acest gest”, spune Bakambu, care nu este creatorul acestui semn, dar asigură că a fost primul care l-a făcut în public. “Acum toată lumea îl cunoaște și îl face”, adaugă el. Își amintește că anul trecut, la Cupa Africii a Națiunilor, în timp ce se intona imnul RDC înainte de începerea meciului împotriva Coastei de Fildeș, toți cei 11 jucători titulari de pe teren au făcut acest semn împotriva războiului.

Bakambu spune că acest conflict este motivat de interese internaționale. Deși confruntarea are un istoric lung, ea este motivată în mare parte de controlul mineralelor din solul congolez, în principal coltanul și cobaltul — necesare pentru fabricarea dispozitivelor tehnologice precum telefoanele mobile sau computerele. Congo deține 60% din rezervele mondiale de cobalt și între 60% și 80% din coltan, conform unui proiect de rezoluție al Parlamentului European privind escaladarea violenței în țara africană. Cu toate acestea, alte estimări, precum cea a expertului Michael Nest în cartea sa “Coltan”, reduc rezervele sale mondiale la 9%, după descoperirea de noi zăcăminte în alte zone ale planetei.

Cu toate acestea, Ruanda a devenit unul dintre principalii exportatori ai acestor minerale de sânge. În 2023, țara africană orientală a exportat mai multe minerale decât Congo, conform documentului Parlamentului. Și cel puțin 150 de tone de coltan au fost exportate “fraudulos” către Ruanda lunar. “Toată lumea este conștientă de ceea ce se întâmplă și se uită în altă parte când sunt mii de morți [în RDC]. Nu le pasă tuturor, atâta timp cât au un telefon mobil. Nu le pasă de substratul a ceea ce se întâmplă și de cum se întâmplă lucrurile. Ceea ce mă enervează este ipocrizia de a se uita în altă parte și de a nu spune nimeni nimic”, afirmă jucătorul.

Nici încetarea focului declarată de M23 pe 4 februarie — care a durat mai puțin de o săptămână — nici cererile altor țări de a pune capăt conflictului nu au reușit să oprească această criză umanitară. Bakambu se arată contrariat și crede că sunt doar discursuri goale. “Poate ieși președintele Franței să țină un discurs în care spune că situația nu mai poate continua așa, dar dacă apoi nu există nicio sancțiune…”, critică el. “Eu nu sunt politician, sunt doar un fotbalist, și singurul lucru pe care îl pot face este ca lumea întreagă să vadă ce se întâmplă, dar există fapte foarte bine dovedite că există interese”, adaugă el.

“Să ajutăm Goma să se ridice”

Bakambu se simțea “îndatorat pentru norocul” pe care l-a avut după pasul făcut de părinții săi de a emigra și pentru oportunitățile pe care le-a avut în Franța. Din acest motiv, a creat o fundație acum cinci ani — care îi poartă numele — pentru a distribui alimente, a moderniza școlile și a construi refugii temporare pentru persoanele strămutate din jurul orașului Goma. ONU estimează că, până la reluarea ostilităților în ianuarie, aproximativ 700.000 de persoane au căutat refugiu în apropierea capitalei Kivu de Nord.

Nu doar rădăcinile congoleze îl leagă de țara din Africa Centrală. Încă are familie în Kinshasa — capitala RDC — unde se află sediul fundației, cu care menține comunicarea zilnică și care îl ajută să coordoneze livrarea de ajutoare.

“Să ajutăm Goma să se ridice”, a fost una dintre primele campanii ale fundației sale pentru a strânge fonduri și, după cum afirmă, pentru a asista 200 de familii și 10.000 de copii. “Primesc foarte multe videoclipuri, fotografii și mesaje de la oameni care cer ajutor. Oamenii nu se gândesc la conflictul politic, nici pe termen lung, ci se gândesc la unde dorm în fiecare noapte, dacă copiii lor vor putea lua micul dejun sau cina, dacă o persoană este bolnavă... Sunt nevoi mult mai locale și directe”.

În urma acestui nou focar de violență și a ocupării aeroportului din Goma de către M23 — punct de acces crucial pentru ajutorul umanitar —, fundația a trebuit să caute alternative pentru a trimite provizii, care în aceste circumstanțe ajung cu picătura. Aeroportul din Kigali (Ruanda) este noua rută cea mai accesibilă pe care o au, pentru a le transporta apoi pe șosea.

Deși unii refugiați care locuiesc în tabere au fost obligați să se deplaseze din nou, tabăra Fundației Bakambu încă are mai multe familii găzduite, asigură Pascal Safari, reprezentantul instituției în Goma. “Mulți sunt încă aici pentru că, dacă casele lor au fost distruse, încă nu au unde să se întoarcă și situația de securitate rămâne instabilă”, adaugă el prin WhatsApp.

Safari detaliază că situația actuală după ocuparea orașului Goma este haotică din cauza “jefuirea la care a fost supus orașul”. El asigură că este urgent să se intervină în taberele de persoane strămutate: “În caz contrar, ne îndreptăm către o criză umanitară fără precedent”.

Confruntarea continuă și instabilitatea de securitate prelungită au provocat strămutarea a 6,5 milioane de persoane în toată țara, dintre care 2,6 milioane sunt copii, conform UNICEF. Acest organism al ONU avertizează că copiii sunt cei care suferă cel mai mult consecințele războiului: aproape 800.000 de copii sunt acum neșcolarizați, după închiderea a peste 2.500 de școli și spații de învățământ din Kivu de Nord și Kivu de Sud, de la începutul anului.

View this post on Instagram
A post shared by Fondation Cédric Bakambu (@fondationcedricbakambu)

Educația este unul dintre principalele obiective ale Fundației Bakambu, pentru ca tinerii să aibă cele mai mari oportunități posibile. “Ei sunt cei care vor integra societatea sau vor lua deciziile viitorului, dacă nu sunt conștienți de ceea ce se întâmplă, de posibilitățile de a se educa și de a dezvolta un cap care să gândească singur…”, reflectă Bakambu.

Unul dintre pariurile pe termen lung ale lui Bakambu este construirea unui sat pentru persoanele strămutate și victimele războiului: la cité de l’Espoir (Orașul Speranței), un oraș în care copiii vor merge la școală, asigură el. Spune că este optimist și speră că lucrurile “se vor echilibra și se vor evita atâtea morți, nedreptăți și atâta cruzime”.