Situația cheltuielilor pentru apărare în Spania și Italia

Încă o dată, ca și în timpul pandemiei și în multe alte ocazii, Spania și Italia se află în situații similare, dar cu răspunsuri foarte diferite. Cele două mari țări din sudul Europei au mult mai multe rezerve în a crește cheltuielile pentru apărare decât cele din Nord și Est.

În primul rând, pentru că percep amenințarea rusă ca fiind mult mai îndepărtată, în al doilea rând, pentru că opinia publică a fost mereu împotriva cheltuielilor militare (deși în scădere), și în al treilea rând, pentru că sunt foarte îndatorate — mult mai mult Italia — și au puțin spațiu de manevră pentru a le crește rapid fără ajustări sociale. Un scenariu despre care Pedro Sánchez a garantat tuturor interlocutorilor săi în aceste zile, dar și public, că nu se va produce.

Evaluare a situației în ambele țări

În timp ce în Italia această problemă dinamitează politica, cu mari diviziuni în cele două blocuri și o adevărată revoltă în interiorul PD (Partidul Democrat), marele partid social-democrat, acum în opoziție, în Spania situația pare mult mai controlată.

Există tensiuni, da, problema este foarte delicată, dar consultările de joi de la Palatul Moncloa au arătat, conform diferitelor surse din partidele prezente, că există discrepanțe puternice și poziții foarte dure, cum ar fi cele ale Podemos, dar majoritatea nu este în pericol. De fapt, negocierile pentru mai multe legi care nu au legătură cu această chestiune continuă, deși Bugetul pentru 2025 este considerat aproape imposibil.

Punct de vedere al ERC

O frază a lui Gabriel Rufián, purtătorul de cuvânt al ERC, un partid independentist fără nicio tradiție de centralitate, rezumă bine sentimentul din Guvern după consultări: “Suntem un partid progresist, nu suntem de acord cu niciun război, dar avem clar că războiul este aici și că lumea nu este așa cum ne-am dori, ci așa cum este. Trebuie să fim responsabili și să mergem dincolo de pancartă. Dar poate că nu trebuie să cheltuim mai mult, ci să cheltuim puțin mai bine”. Adică, respingere formală a creșterii, dar înțelegere față de Guvern.

Diferențe cheie

Care este principala diferență dintre Spania și Italia în acest moment, pe lângă faptul că la Roma guvernează extrema dreaptă, iar la Madrid o coaliție progresistă? La Madrid nu au existat încă voturi divizive.

Și dacă depinde de Guvern, nu vor exista. Săptămâna aceasta, BNG (Blocul Naționalist Galician) va forța un vot asupra unei moțiuni ca urmare a interpelării în care respinge planul de reînarmare al Comisiei Europene. Și va provoca amendamente, discuții, luări de poziție. Dar nu va fi un vot cu consecințe juridice reale, cum ar fi cel privind pensiile. Doar unul simbolic. Iar asta generează întotdeauna mult mai puțină tensiune.

Guvernul a decis strategic să evite pe cât posibil un vot pe care, în realitate, conform surselor din Executiv, nimeni nu-l dorește, pentru că toți ar avea probleme în a decide.

Prioritățile Guvernului Spaniol

La Moncloa nu sunt deosebit de preocupați de problema internă. Sánchez crede, conform apropiaților săi, că majoritatea nu se va rupe din cauza asta, și a perceput în consultările de joi că nimeni din acea majoritate nu dorește căderea Executivului, așa că are încredere că va găsi o modalitate de a gestiona discrepanțele. Președintele este concentrat mai mult pe problema de fond, adică pe obținerea păcii în Ucraina, căutarea unei modalități de a o garanta, schimbarea completă a dinamicii europene de dependență de umbrela militară a SUA, pe care Donald Trump o pune sub semnul întrebării, unirea UE în jurul reînarmării sale și valorificarea acestei oportunități pentru a face un mare salt tehnologic în Spania și în Europa, și a reacționa la războiul comercial pe care îl propune Washingtonul.

Summit-ul de săptămâna aceasta de la Bruxelles va fi concentrat pe această ultimă temă, iar reuniunea prin videoconferință de sâmbătă a 25 de șefi de guvern s-a concentrat pe pacea în Ucraina.

“Când oamenii vor vedea spre ce direcționăm această nouă investiție, va exista mai mult consens social decât pare acum. Problema este atât de mare încât aceste discuții de acum vor părea foarte mici. Orizontul nu este unul belicos, ci unul tehnologic”, insistă un membru al Guvernului, care crede că aceasta este marea oportunitate pentru Europa de a face acest salt și de a nu mai depinde de giganții tehnologici din SUA, nu doar în domeniul apărării.

În Executiv sunt deosebit de critici cu unele sectoare de stânga anti-NATO care resping și această reînarmare europeană. “Este o contradicție să nu vrei să depinzi de NATO și de SUA și, în același timp, să respingi faptul ca Europa să-și îmbunătățească capacitatea de descurajare”, insistă aceștia.

Probleme interne la Sumar

Cel care are cele mai multe probleme interne cu acest lucru este Sumar, cu o IU (Stânga Unită) foarte critică față de creșterea cheltuielilor. IU s-a născut în 1986, pe fondul mobilizării de stânga pentru “nu” la referendumul privind NATO.

“Nu”-ul a pierdut, dar a ajuns la 43% și acolo s-a format IU, care s-a fondat la doar două luni după acel vot. Cu toate acestea, în anturajul Yolandei Díaz sunt mulțumiți pentru că ei cred că Sánchez, care marți s-a întâlnit mai bine de două ore cu vicepreședinta a doua la Moncloa, și-a nuanțat mult discursul și se apropie din ce în ce mai mult de cel al ei.

Díaz, care este din Ferrol, un oraș cu unul dintre principalele șantiere navale din țară pentru nave de război încă din 1750, insistă că trebuie să mergem la dezbaterea de fond, să înțelegem schimbarea geopolitică pe care o presupune venirea lui Trump și “să corectăm eroarea care a însemnat externalizarea securității europene către SUA și ONU”. Ea insistă, de asemenea, că nu este vorba de a cheltui mai mult, ci de a cheltui mai bine și într-un mod coordonat între toți europenii, lucru pe care îl propune și Sánchez. În PSOE (Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol) surprinde, de asemenea, duritatea BNG în această problemă, când printre beneficiari s-ar număra și șantierele navale galiciene.

Strategia lui Sánchez

Sánchez intenționează să continue ca până acum, așa cum făcea și când Podemos era în Guvern. Președintele a crescut în fiecare an cheltuielile militare cu 10%, până la 10.000 de milioane de euro, fără niciun vot în care să fi fost nevoit să caute sprijinul PP (Partidul Popular), o chestiune mereu delicată, pentru că PSOE crede că PP, atunci când este decisiv, optează aproape întotdeauna pentru doborârea Guvernului, cum s-a întâmplat cu decretul ómnibus care conținea creșterea pensiilor.

Cum a făcut Sánchez această creștere cu un guvern mai întâi cu Podemos și apoi cu Sumar? Prin decizii ale Consiliului de Miniștri, prin extinderi de credit sau folosind fondul de contingență, în care, sistematic, Sumar, și înainte Unidas Podemos, făceau observații pentru a-și arăta dezacordul. Acesta era pactul pentru ca deciziile să prospere fără ca partenerii minoritari să le susțină formal.

Ideea este să se continue cu această formulă cât timp se poate, și la Moncloa cred că se poate. În plus, având în vedere realitatea din Italia și din alte țări, nici la Bruxelles nu se va face prea multă presiune pentru a exista voturi dacă acestea pot fi evitate, susțin surse din Executiv.

Exemple de alocări financiare

În aceste Consilii de Miniștri s-au aprobat dintr-o dată până la 2.382 de milioane de euro pentru rachete Patriot, pe 25 iunie 2024, cu observații din partea vicepreședinției a doua, condusă de Yolanda Díaz. În aceeași zi, s-a aprobat alocarea a 332 de milioane din fondul de contingență pentru “cheltuieli ocazionate de participarea forțelor armate la misiuni de pace”. Pe 25 februarie, deja din acest an, a fost ultima mare alocare: 567 de milioane din acest fond, din același motiv. Și pe 4 martie, un transfer de credit către Apărare de 343 de milioane.

Așa se va continua, cu excepția cazului în care Sánchez, care se află în plină discuție politică cu partenerii săi europeni și cu NATO, va fi obligat să-și asume un angajament atât de mare încât să nu fie suficiente aceste soluții ale Consiliului de Miniștri și să fie nevoie să se recurgă la Parlament.

Opinia publică și perspectiva Guvernului

În public, aproape toți partenerii Guvernului, cu excepția PNV (Partidul Naționalist Basc), care a oferit un sprijin total, își arată discrepanțele, iar unii resping deschis creșterea cheltuielilor pentru apărare. Dar în privat, conform surselor din Executiv și din grupurile respective, aproape toți interlocutorii lui Sánchez de joi, inclusiv cel mai critic, Alberto Núñez Feijóo, care a ajuns să-l acuze că merge spre o “autocrație” pentru că vrea să evite votul în Congres, s-au arătat înțelegători cu situația delicată prin care trec guvernele europene și, printre ele, cel spaniol.

De aceea, la Moncloa, deși sunt deciși să evite acel vot critic pentru a nu forța cusăturile majorității, nu sunt deosebit de preocupați de frontul intern, care este mult mai încins în alte țări, cum ar fi Italia, unde mai multe partide din opoziție și din Guvern resping reînarmarea.

În fața uriașei provocări pentru Europa pe care o reprezintă Donald Trump și a schimbării radicale a ordinii mondiale din 1945, totul devine foarte mic. Ceea ce știe Guvernul este că, deși nu este în pericol o ruptură reală a majorității sau a coaliției, mai are încă multă pedagogie de făcut pentru a explica cetățenilor lumea care vine.