„Nu mai există bătăi de inimă”.

Aceasta este fraza cea mai dură pe care Sheila Castilla, rezidentă în Jerez de la Frontera (Cádiz), a auzit-o în viața ei, când și-a pierdut copilul din cauza morții subite în ultima etapă a sarcinii partenerei sale. Din acest motiv, la mijlocul lunii februarie s-a confruntat cu un proces cu Institutul Național de Asigurări Sociale, responsabil cu gestionarea unei mari părți a prestațiilor economice de stat. A dat în judecată această entitate după ce nu a putut obține concediul de maternitate, în timp ce partenera ei a beneficiat de acest drept după ce a rămas însărcinată și a fost supusă unei nașteri pentru a da naștere unui copil fără viață. „Eu am donat ovulele și ea le-a purtat. Sunt părintele biologic”, clarifică femeia de 39 de ani, după ce și-a exprimat tristețea considerând injustă situația ei: „Este inuman”. S-a simțit lovită dublu: „Întâi pierzi un copil și apoi Administrația te uită”. Dar o consolează faptul că a primit o rezoluție favorabilă: pe 24 februarie, Justiția i-a dat dreptate și i se vor plăti zilele care i se cuveneau de concediu de maternitate, pe care nu le-a putut obține când și-a pierdut copilul în 2022. Povestește printre lacrimi că încă traversează doliul. „Amândouă am rămas complet devastate”, exprimă ea.

Din aprilie 2019, așa-numitele concedii de maternitate și paternitate au fost unificate într-o singură „prestație pentru naștere și îngrijirea minorului” pentru ambii părinți, cu excepția cazului în care copilul se naște fără viață din cauza unei morți intrauterine sau ca urmare a complicațiilor la naștere. În aceste cazuri, doar femeia care a purtat sarcina poate beneficia de acest drept, cu condiția să depășească 180 de zile de sarcină. Partenerii lor, tați și mame negestante, trebuie să se întoarcă la locul de muncă după pierdere. „Justiția consideră că concediul are un scop primordial, care este îngrijirea copilului și recuperarea sănătății mamei. De aceea, ele au acces la acest drept, iar noi nu”, explică Miguel Gorbe, avocat rezident în Teruel, în vârstă de 51 de ani, care a dat în judecată și Institutul Național de Asigurări Sociale după moartea fiicei sale Naira, în 2018, când mai rămăseseră două zile până când partenera sa urma să nască. Și-a dus plângerea la Tribunalul Superior de Justiție din Aragon, care nu i-a dat dreptate, considerând că partenera sa avea o situație juridică diferită de a sa. Atunci, permisele de paternitate erau de mai scurtă durată decât cele de maternitate. Din 2021, Spania stabilește o prestație echitabilă cu 16 săptămâni de permis pentru ambii părinți, devenind una dintre cele mai avansate țări în ceea ce privește egalarea acestei prestații.

Bazându-se pe votul defavorabil al unui magistrat în rezoluția sentinței – considerând că se stabilește o situație discriminatorie și nu se respectă dreptul la intimitate și la concilierea vieții de familie și profesionale –, Gorbe a făcut recurs la Tribunalul Constituțional și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, un periplu judiciar care s-a încheiat cu un alt refuz în 2023. În fiecare an, se produc peste 2.000 de decese fetale tardive în Spania, potrivit Institutului Național de Statistică. „Biologia îi spune mamei că este în postpartum, după ce a fost supusă unui proces chimic, și unele femei chiar produc lapte, dar realitatea este diferită. Acest lucru, la nivel cognitiv, este foarte greu de asimilat și au nevoie să fie îngrijite de partenerii lor”, explică psihologul perinatal Diana Crego.

Pentru Gorbe, coresponsabilitatea familială nu implică doar îngrijirea unui copil nou-născut, ci și a soțului/soției: „Trebuie să ducă gunoiul pentru că ea nu va avea forța să o facă și să le explice fraților ei, de care trebuie să aibă grijă, noua situație”. Surse din Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației explică că sunt conștiente că este vorba despre cazuri extrem de complicate, cu posibile efecte fizice și psihologice pentru părinți. „Deocamdată, pentru a aborda aceste situații, în cazul celuilalt părinte, ori de câte ori un medic consideră oportun, există opțiunea de a fi protejat de o situație de incapacitate temporară”, comunică ei. Acum șapte ani, lui Gorbe i s-au acordat 10 zile de concediu medical obișnuit după ce i-a povestit medicului său de familie ce s-a întâmplat. „Nu are nimic de-a face cu cel de paternitate și nu se încasează 100% din baza de calcul fără deduceri”, clarifică el. A decis să creeze un blog pentru a ajuta alte persoane aflate în situația sa cu sfaturi gratuite pentru a-și apăra poziția în instanță. „Soția mea este moașă și eu avocat, am înțeles că destinul a decis că trebuie să facem ceva”, exprimă el. Partenera sa a dezvoltat protocoale de îngrijire a doliului perinatal în spitale.

Cutie în amintirea Verei care conține cordonul ei ombilical și ceea ce ar fi fost prima ei căciuliță. Sheila Castilla (Imagine cedată)

Asigurările Sociale își bazează refuzul pe un decret din 2009, care prevede că nu se poate recunoaște subvenția de paternitate dacă copilul decedează înainte de începerea suspendării contractului de muncă, dar odată recunoscută prestația, aceasta nu se va stinge chiar dacă minorul moare. „Dacă bebelușul s-ar fi născut și ar fi murit la un minut după naștere, ne-ar acorda acest drept. Nu are niciun sens”, explică Álex García, de 41 de ani și rezident în Sodupe (Vizcaya). Judecătoria de Primă Instanță din Bilbao i-a dat dreptate în 2022 când a intentat un proces și a primit ca despăgubire plata zilelor care i s-ar fi cuvenit din concediu cu un an în urmă. A stat șase luni fără să lucreze și fără să primească prestația: „Mă simțeam rău și soția mea era distrusă. Ea nu putea ieși din cameră, eu trebuia să am grijă de casă și de copii”.

La câteva ore după ce partenera sa a născut, un asistent medical i-a întrebat ce vor să facă cu corpul bebelușului lor. Au optat pentru incinerare. Ceva timp mai târziu, au înregistrat-o într-o declarație de nou-născuți fără viață după șase luni de gestație la registrul civil, care până în 2011 era cunoscut sub numele de „dosar al creaturilor avortive”, un termen foarte dureros pentru familii. „Trebuie să efectuezi multe proceduri, să iei decizii foarte rapide, iar mamele nu pot face asta singure”, susține García. Președinta Federației Spaniole de Doliu Gestational, Perinatal și Neonatal, Montse Robles, se întreabă ce se întâmplă cu mamele care își pierd bebelușii înainte de 180 de zile de gestație. Se așteaptă ca și ele să meargă a doua zi la muncă. Entitatea lor solicită o prestație adecvată fiecărui trimestru de sarcină în caz de pierdere.

Sheila Castilla, după ce și-a pierdut fiica, și-a vizitat și ea medicul pentru a-i spune că nu se simte bine: „Am fost obligată să fac această procedură când aveam mai puține forțe”. A fost în concediu medical cinci luni pentru o boală comună. „Îl reînnoiam la fiecare 15 zile, când trebuia să-mi amintesc tot ce am trăit și mă simțeam foarte vinovată pentru că am cerut ceva ce statul nu voia să-mi dea”, exprimă ea. Este un proces „retraumatizant”, potrivit psihologului. Aceeași senzație a avut-o acum un an și jumătate Andrés García, de 36 de ani, din Sant Joan Despí (Barcelona). Întoarcerea acasă a fost foarte grea: „Mă vizualizasem conducând foarte încet pentru a o duce pe Lily în scaunul ei, deja montat în partea din spate a mașinii, și ne-a căzut lumea pe cap când am deschis ușa casei cu brațele goale și era doar liniște, dar camera ei era încă acolo, montată”, își amintește el. Asigură că ar fi fost de neconceput să meargă a doua zi la muncă, suferea de atacuri de anxietate. A obținut un concediu de 45 de zile pentru o boală comună. „Mi-a generat multă furie că trebuie să cerșesc când nu eram în deplinătatea facultăților mele. Trebuia să învăț să fiu tată fără să-mi îmbrățișez bebelușul. Statul îți spune că paternitatea ta nu valorează nimic și simt că am fost tată”, exprimă el. A evaluat să depună o plângere, dar nu avea forță: „Am decis să nu intru în acea bătălie, când duceam deja una mai importantă”. Încă merge la Cor a Cor, un centru de îngrijire integrală a doliului gestațional și neonatal situat în Barcelona.

Andrés García cu soția sa, Yasmina López, și terapeutul Noelia Sánchez în Cor a Cor, pe 20 februarie în Barcelona. Gianluca Battista

Managerul său, Noelia Sánchez, de 41 de ani, a pierdut și ea fiica pe care o aștepta în săptămâna 31 de sarcină. Soțul ei a cheltuit 15 zile din vacanța sa pentru a putea sta acasă: „Ceea ce aveam nevoie era să fie cu mine, aveam inimile frânte. Îmi spunea: «Ne dau 15 zile dacă ne căsătorim, dar niciuna după ce pierdem un copil»”. Marc Alcaraz, de 45 de ani și din San Vicente dels Horts (Barcelona), a obținut în 2023 un concediu de 22 de zile, după care a trebuit să se întoarcă la munca de pompier. Cum soția sa nu putea dormi singură, stătea cu mama ei sau în casa prietenelor ei când el pleca. Spune că la început ea a fost foarte afectată, dar cu timpul el s-a simțit mai rău. A terminat însoțirea psihologică mai târziu decât partenera sa. Managerul Cor Cor a constatat impactul doliilor întrerupte atunci când părinții se întorc la muncă și sunt obligați să-și concentreze energia pe aceasta: „Nu poți merge împotriva curentului emoțiilor. Durerea caută mereu o modalitate de a ieși”.