Pe 22 martie, jurnalistul italian Michele Serra a publicat un articol în La Repubblica, întrebându-se dacă nu ar fi oportună organizarea unei mari manifestații a cetățenilor europeni în favoarea Europei, a unității și libertății sale.

O manifestație cu un singur steag: steagul Europei. O manifestație cu o singură lozincă, fără menajamente: "Aici se face Europa sau se moare". Manifestația are loc astăzi, 15 martie, în Piazza del Popolo din Roma. În mod normal, nu particip la manifestații. Am o fobie de mulțimi; nu știu de ce: ar trebui să consult un psihanalist. Singura manifestație la care îmi amintesc să fi participat în viața mea a fost cea convocată în toată Spania împotriva atentatelor islamiste de la Madrid, în 2004, și asta pentru că tatăl meu, care abia se mai putea descurca singur, m-a rugat să-l însoțesc. Dar la manifestația de la Roma aș participa; mai bine zis: voi participa, chiar dacă doar printr-un video trimis de pe telefonul mobil. Singura problemă a acestei manifestații este că este doar italiană; ar trebui să fie europeană: ar trebui să fie uriașă și să se desfășoare în toate capitalele Europei. Încă mai avem timp. Nu am nicio idee despre cum se organizează o manifestație, cu atât mai puțin o manifestație în toată Europa, nici măcar nu știu dacă s-ar putea organiza cu adevărat. S-ar putea? Ar ști cineva să o facă? Nicio idee. Singurul lucru pe care îl știu este că este necesară.

A sosit ceasul adevărului pentru Europa.

Am spus-o de multe ori: Europa unită este singura utopie rezonabilă pe care am inventat-o noi, europenii. Utopii atroce —paradisuri teoretice transformate în infernuri reale— am inventat câteva; utopii rezonabile, în schimb, doar aceasta. Nu folosesc cuvântul utopie în sensul său etimologic —"Nu există un astfel de loc", traducea din greacă Quevedo—, ci în sensul său, astăzi mult mai comun, de proiect dezirabil, ideal, deși greu de realizat. Nimeni nu a spus că construirea unei Europe unite este o sarcină ușoară; ceea ce știm este că acest proiect este singurul care poate garanta pacea, prosperitatea și democrația în Europa, și știm asta pentru că am văzut-o în ultimii 80 de ani. Și este Europa unită —un proiect politic inedit în istorie, cu adevărat revoluționar, marele proiect politic al secolului XXI— ceea ce este în pericol acum. Europenii de astăzi trăiesc prinși între Vladimir Putin și Donald Trump, între un autocrat și un aspirant la autocrat, doi bătăuși sau doi gangsteri care înțeleg doar limbajul șantajului și respectă doar legea celui mai puternic, și care în niciun caz nu doresc o Europă unită, pentru că nu le place democrația și pentru că știu că Europa este marele bastion al democrației în lume; de asemenea, pentru că intuiesc că, dacă Europa s-ar uni cu adevărat, ar fi un competitor imbatabil pentru ei: de aici și faptul că fac tot posibilul să o dezmembreze. Așa că acum, în Europa, sunt în pericol pacea, prosperitatea și democrația; adică: tot ceea ce proiectul Europei unite a realizat în ultimii 80 de ani. Cine nu vede asta este orb. De aceea, ar fi cel puțin convenabil ca europenii —și nu doar italienii— să iasă în stradă pentru a spune câteva lucruri care poate merită spuse.

De exemplu:

• Că suntem europeni, că vrem să rămânem europeni și că vrem să continuăm să trăim ca europeni.
• Că știm că ceea ce ne unește este mult mai mult decât ceea ce ne desparte, și mult mai important.
• Că avem istorii diferite, dar și o istorie comună și o moștenire comună: ne place sau nu, toți venim din Atena și Ierusalim, de la Socrate și Iisus Hristos.
• Că avem limbi diferite, dar o singură inimă.
• Că Europa unită nu mai este un proiect al elitelor, așa cum a fost la început, un proiect conceput de o mână de vizionari curajoși care, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, îngroziți de măcelul indescriptibil la care tocmai asistaseră, au simțit că o Europă unită este singura modalitate ca europenii să înceteze odată pentru totdeauna să se mai omoare între ei, așa cum făcuseră timp de o mie de ani; nu: acum proiectul Europei unite este un proiect popular, pentru că europenii au învățat că de el depinde literalmente viața noastră și că de el depind pacea, prosperitatea și democrația pe continent.
• Ar trebui să spunem că Europa nu este "un consorțiu", așa cum o numește Trump, ci "un proiect sugestiv de viață în comun", pentru a recicla cuvintele mult uzate ale lui Ortega, și că, dacă trebuie să alegem o patrie —în afară de patria mică, care este singura patrie adevărată—, patria noastră nu este Spania, nici Italia, nici Franța, nici vreuna dintre vechile națiuni europene: patria noastră este Europa, o Europă unită care nu poate fi construită împotriva niciunei națiuni și împotriva niciunui sentiment național, ci trebuie să le respecte pe toate, integrându-le și transcendându-le.
• Și să spunem, de asemenea, că vrem o Europă unită cu adevărat, o Europă federală, capabilă să combine unitatea politică cu diversitatea lingvistică, culturală și identitară.
• Că vrem să trăim în pace și că, tocmai de aceea, suntem dispuși să apărăm Europa.
• Că, dacă trebuie să facem sacrificii pentru Europa, le vom face.
• Că nu vrem să vedem violența nici în ruptul capului, dar că nu suntem niște lași și nu ne vom lăsa intimidați de bătăuși și gangsteri.
• Că nu ne este frică.
• Că nu vom permite să-i strivească pe ucraineni, printre altele pentru că știm că, dacă permitem asta, următorii care vor fi striviți vom fi noi.
• Că, e de la sine înțeles, nu avem nimic împotriva rușilor și americanilor, dar îi rugăm, dacă este nevoie în genunchi și plângând, să facă bine să scape cât mai curând de perechea de perturbați care îi guvernează.
• Că nu vrem să mai depindem de Statele Unite, că în niciun caz nu vrem să mai fim un protectorat american, că nu putem fi la cheremul a ceea ce votează în fiecare an americanii, să vedem dacă data viitoare avem noroc și nu votează un indezirabil.
• Că nu trebuie să depindem de nimeni.
• Că, dacă ne unim cu adevărat, putem să nu depindem de nimeni.
• Că suntem mai puternici decât credem: că avem prima piață din lume și folosim a doua monedă din lume și suntem a treia economie din lume.
• Că suntem puternici, dar nu credem în dreptul forței: credem doar în forța dreptului.
• Că, dacă europenii se unesc cu adevărat și au viziune istorică și ambiție politică, secolul XXI poate fi cel al Europei unite și, spre binele nostru și al restului lumii, ar trebui să fie.
• Și că, deși Europa actuală nu ne satisface și vrem o Europă mai justă, mai echitabilă, mai liberă, mai prosperă, mai deschisă lumii și mai solidară cu cei care au cea mai mare nevoie de ea, știm că această Europă o putem obține doar uniți.

Pentru a spune acest gen de lucruri —și altele— s-ar putea convoca o manifestație a europenilor pentru Europa, în toate capitalele Europei. Există cineva capabil să organizeze așa ceva? Dacă există, să se apuce de treabă; să se pună pe treabă, vreau să spun. Avem nevoie urgentă de ea. Avem nevoie de o manifestație uriașă, care să spună lumii clar și răspicat că, deși Europa este amenințată, europenii nu se vor preda. Că suntem împreună în asta. Că democrația noastră contează. Că ne pasă de libertățile noastre. Că nu vom lăsa lumea în mâinile unei perechi de gangsteri. Și așa mai departe. Să sperăm că ceea ce se întâmplă astăzi la Roma este doar începutul. Să sperăm că se va aprinde scânteia. A sosit ceasul Europei. La naiba cu psihanalistul meu: ne vedem la manifestație. Avanti popolo!