
În câteva cuvinte
Congresul SPD din Germania a reconfirmat co-președinții Bärbel Bas și Lars Klingbeil, scoțând în evidență o divizare internă. Partidul se orientează spre o retorică socială accentuată, dar se confruntă cu provocări legate de atragerea alegătorilor și realismul măsurilor propuse.
Partidul Social Democrat din Germania (SPD) și-a ținut recent congresul, un eveniment care a oferit o pauză de la "realitatea dură" a ratingurilor scăzute în sondaje și alegeri. Confruntându-se cu un "vânt rece" al rezultatelor istorice slabe, partidul s-a "încălzit" la "focul de tabără" al vechilor idei de "socialism Robin Hood": luăm de la bogați și dăm muncitorilor sărăciți.
Cel mai bun exemplu al stării interne a partidului a fost votul pentru co-președinți. Bärbel Bas, președinta Bundestagului, a fost reconfirmată în funcție cu un sprijin impresionant de 95% din voturi. În schimb, Lars Klingbeil, celălalt co-președinte și secretar general al SPD, a obținut doar 65%, un rezultat interpretat ca o sancțiune severă din partea delegaților. În coaliția guvernamentală, el este vice-cancelar, o poziție superioară celei de ministru al muncii și afacerilor sociale, deținută de Bas. În partid, însă, situația este acum inversă. Delegații i-au pus lui Bas o "coroană de aur", în timp ce lui Klingbeil i-au oferit una "din spini".
Ideile cu care Bas a stârnit entuziasmul delegaților au rezonanță și în afara SPD. Printre acestea:
- „Nu va exista o "curățare socială" cât sunt eu aici.”
- „Dezbatere falsă despre presupuși germani leneși.”
- „Problema noastră este diferența tot mai mare dintre bogați și săraci. Aici trebuie să acționăm.”
Această retorică, axată pe redistribuirea bogăției, ar fi putut veni la fel de bine de la politicieni din Partidul de Stânga (Die Linke). Însă criticii subliniază că reforma ajutorului social (Bürgergeld) nu vizează o "curățare socială", ci mai degrabă faptul că costurile acestei construcții "defectuoase" explodează, parțial pentru că "invită" la abuzuri. Faptul că germanii lucrează în medie mai puțin decât cetățenii multor alte state industrializate este pur și simplu un fapt statistic. Iar problema reală de care ministrul Bas ar trebui să se ocupe este o reformă a sistemului de pensii. Aici, "Robin Hood" nu ajută.
De asemenea, ideea secretarului general al SPD, Tim Klüssendorf, de a "vindeca" finanțele caselor de asigurări de sănătate de stat cu ajutorul persoanelor cu venituri mari nu rezistă unei verificări realiste. Calculele arată povara masivă suplimentară pe care ar implica-o aceasta, în special pentru muncitorii din industria metalurgică.
Când va înțelege SPD că alegătorii care sunt atrași de "romantismul redistribuirii" și-au găsit deja o casă politică la partidele de stânga? Și cum va reuși SPD să recâștige măcar o parte din numeroșii alegători pe care i-a pierdut în favoarea formațiunii de extremă-dreaptă AfD?
SPD dorește să devină din nou un "partid popular". Dacă ia acest obiectiv în serios, atunci ar trebui să ia act de faptul că majoritatea cetățenilor se plasează la dreapta centrului și nu doresc o politică de stânga radicală. Când, în 1959, prin Programul de la Godesberg, SPD a acceptat realitățile tinerei Republici Federale și a renunțat la rolul de partid socialist al muncitorilor, a început ascensiunea sa ca partid popular și de guvernământ. Istoria nu se repetă, dar putem învăța din ea.
De calea pe care SPD a pornit la acest congres ar trebui să ne ferim și dintr-un alt motiv. A juca rolul de opoziție în timp ce ești la guvernare nu i-a priit deloc FDP în cei trei ani ai coaliției "Semafor". Christian Lindner poate povesti cu tristețe despre asta.