Nostalgia după filmele SF

Asemenea multora, am nostalgie după filmele SF din trecut, cu spații curate, strălucitoare, și misterele nerezolvate propuse de Iker Jiménez. Oameni ca tatăl meu erau fascinați de fețele de la Bélmez, de „fata de la curbă” și, bineînțeles, de Triunghiul Bermudelor. În 1974, o generație săturată de miracolele Bisericii Catolice îmbrățișa ideea că ar putea exista ființe extraterestre printre noi. Copiii generației mele ascultau cu uimire aceste speculații. Crezul tatălui meu în aceste lucruri mă uimea. Străbăteam La Mancha cu un Seat 1430, atenți la posibilitatea ca un OZN să aterizeze brusc în fața noastră, la fel cum astăzi ți-ar ieși în cale un mistreț. De cealaltă parte a oceanului, cu un deceniu mai devreme, copilul Steven Spielberg a văzut cu tatăl său o ploaie de meteoriți, iar asta a alimentat o imaginație care avea să dea roade în „Întâlniri de gradul III”. Acolo, fantezia mea siderală s-a ancorat voluntar.

Misterul Triunghiului Bermudelor

În ceea ce privește misterul Triunghiului Bermudelor, spațiul dintre Bermuda, Puerto Rico și Miami, unde nave sau avioane dispăreau ca înghițite de apă sau răpite de dincolo, mă simțeam îndemnat să mă rog pentru cei dispăruți. Edificator în aceste povești este că acestea erau o prelungire a poveștilor spuse la lumina focului: lumina zilei restabilea realitatea și fiecare bufniță se întorcea la măslinul său. Erau mistere care le permiteau adulților să se întoarcă la copilărie.

Triunghiul Bermudelor, actualizat

Credeam în mod naiv că aceste fantasme fuseseră abandonate, dar Iker Jiménez le-a actualizat, învelindu-le într-un celofan politic care, într-un fel, le denigrează. Marțienii de atunci ne invadau pentru a face Rău sau Bine, dar cei de acum îți țin discursuri anti-vaccinare, votează cu Trump sau sunt plat-formiști. Însă, cine a revitalizat cu o forță neobișnuită misterul nerezolvat al Triunghiului Bermudelor a fost Carlos Mazón. În acest caz, avem un spațiu mic și mai puțin convulsiv, în care cele trei laturi delimitează un triunghi între Ventorro, Generalitat și Cecopi. De la Ventorro la Generalitat este o plimbare, de la Generalitat la Cecopi, cam douăzeci de minute cu mașina. Dar să nu ne lăsăm păcăliți de un loc atât de familiar și ușor de gestionat: triunghiul nostru național înghite și el oameni care, apoi, ca și cum s-ar întoarce dintr-o altă dimensiune, nu pot să ne spună unde au fost. Povestea dă pentru o carte mai bună decât cea pe care a scris-o Charles Berlitz în anii '70, deoarece extraordinar este că, teoretic, astăzi suntem permanent geolocalizați, pașii noștri sunt înregistrați de camere omniprezente, telefonul nostru mobil dă seama de mișcările noastre și, dacă nu este prin intermediul nostru, este marcat pe al prietenilor noștri. Fiind așa: ce forță puternică și neexplorată l-a răpit pe Mazón? A fost o siestă? De la Ventorro la Siestorro, ceea ce îmi explic deoarece sunt după-amiezi în care ies din siestă ca dintr-o altă planetă. Sau a fost ceea ce se numește „a dormi mona”? Ceea ce ar integra misterul în sacul obiceiurilor sacre mediteraneene. Un subgen paranormal-cañí care poate da mult de lucru.

Un incident la emisiune

Cealaltă seară, în emisiunea 59 de secunde, actorul Miguel Rellán, invitat să vorbească despre pandemie ca supraviețuitor al virusului, a sărit brusc peste subiect și, deodată, ca posedat, a întrebat: dar... și de ce nu vorbiți cu jurnalista care a mâncat cu Mazón? S-a produs o tăcere jenantă. Îl înțeleg pe Rellán. Adesea, când se vorbește despre reînarmare, tarife sau Ucraina, mi-ar plăcea să strig, dar, na, mai întâi va trebui să știm în ce punct al triunghiului se afla Mazón. Dacă nu rezolvăm enigma, vom rămâne prinși, ca în gaura de vierme.