În Germania a izbucnit o controversă după ce lideri proeminenți ai bisericilor s-au opus planurilor guvernului federal de a limita reîntregirea familiilor pentru anumite categorii de migranți și refugiați.

O declarație comună a fost făcută de episcopul Berlinului, Christian Stäblein, care este și reprezentantul Bisericii Evanghelice din Germania (EKD) pentru refugiați, și de arhiepiscopul Hamburgului, Stefan Heße, care conduce comisia pentru migrație a Conferinței Episcopilor Catolici din Germania.

„Părinții și copiii aparțin împreună. Frații și surorile aparțin împreună. Familiile aparțin împreună”, a declarat Stäblein, subliniind că separarea familiilor pe ani de zile contravine poruncii iubirii aproapelui.

Arhiepiscopul Heße a făcut referire la Legea Fundamentală a Germaniei (articolul 6), care plasează familia sub protecția specială a statului. „Această promisiune de protecție este valabilă pentru toate familiile din țara noastră – inclusiv pentru familiile care caută protecție”, a menționat el.

Cu toate acestea, el a omis să menționeze că Legea Fundamentală, la articolul 16a, reglementează simultan: persoanele care intră dintr-o țară terță sigură, de principiu, nu au dreptul la azil în Germania. Cu alte cuvinte, mulți dintre refugiații și migranții la care se referă, conform constituției, nici nu ar fi trebuit să intre în Germania.

La rândul său, Stäblein, prin formularea sa, creează impresia că statul german ar fi cel care separă familiile. Însă, de fapt, țările de origine separă familiile sau chiar familiile însele o fac, de exemplu, atunci când își trimit fiul cel mai mare în Germania pentru ca acesta să trimită bani acasă și apoi să aducă familia.

Amândoi episcopii formulează o cerință maximalistă: oricine a reușit să ajungă în Germania – pe orice cale – membrii familiei sale ar trebui să aibă dreptul de a veni după el.

Ce planifică guvernul? Acesta rămâne la poziția conform căreia solicitanții de azil recunoscuți și refugiații din războaie civile își păstrează dreptul la reîntregirea familiei, dar nu și ceilalți.

Una dintre aceste categorii este cea a persoanelor cu așa-numita „protecție subsidiară”. Acest statut este acordat celor care nu primesc azil politic și nu sunt recunoscuți ca refugiați din război civil, dar cărora li se „amenință un prejudiciu grav în țara de origine”, conform explicațiilor Oficiului Federal pentru Migrație și Refugiați (BAMF).

Anul trecut, 351.000 de persoane cu „protecție subsidiară” trăiau în Germania, provenind în principal din Siria, Irak și Afganistan. Lunar, 1000 de rude ale acestor persoane sunt aduse în Germania de către guvernul federal. Guvernul federal dorește să oprească acest proces de reîntregire, deoarece municipalitățile sunt copleșite de cazare și integrare.

Această problemă, cunoscută de toți, este ignorată de episcopi. Ei nu spun în ce spații ar trebui să locuiască familiile care sosesc, cine le plătește întreținerea, cine construiește grădinițele și școlile și cine se asigură că acești oameni își găsesc de lucru și nu trăiesc din ajutoare sociale, că se integrează în cultura locală și nu formează societăți paralele musulmane.

Bisericile par să închidă ochii în fața realității. Ele stau pe un piedestal moral foarte înalt și de acolo pun presiune pe toți ceilalți care încearcă să rezolve cumva problema migrației. Acest rigorism aproape ireconciliabil divizează societatea. Acest lucru nu poate fi în concordanță cu sensul învățăturii creștine.