Cu toții uităm din când în când unde am pus cheile, numele unei persoane sau unde ne-am lăsat telefonul. Astfel de momente pot stârni îngrijorare: ce se întâmplă dacă nu este doar uitare obișnuită, ci începutul a ceva mai serios, precum demența?

Potrivit profesorului Christoph Kleinschnitz, director al departamentului de neurologie la Spitalul Universitar din Essen, uitarea este un proces fiziologic complet normal. Creierul nostru, pe care îl putem compara cu hard disk-ul corpului, trebuie constant să redistribuie spațiul de stocare pentru informații.

«Fără capacitatea de a uita, nu am putea acumula informații noi. Creierul este foarte plastic: se formează constant noi conexiuni între celulele nervoase, care stau la baza memoriei. Alte conexiuni se dizolvă – aceasta este baza uitării», explică neurologul.

Creierul nostru procesează mii de stimuli pe secundă, dar conștientizăm doar o mică parte. Nu este de mirare că nu poate reține totul.

Câtă uitare este inofensivă?

Scurtele momente de lapsus în viața de zi cu zi, precum încercările de a-ți aminti numele cuiva sau unde ai pus un obiect, sunt, de regulă, complet nevinovate. Expertul subliniază că acest tip de „uitare cotidiană” se datorează faptului că creierul folosește mai multe tipuri de memorie: ultra-scurtă, scurtă și lungă durată.

Memoria pe termen scurt primește constant informații noi, care „de obicei sunt șterse imediat, deoarece nu sunt relevante. Doar o mică parte ajunge în memoria pe termen lung”. Chiar și memoria pe termen lung șterge informațiile dacă nu sunt accesate regulat.

În ultima vreme, mulți oameni observă subiectiv probleme cu reținerea numelor. Poate fi legat de COVID-19? În stadiile incipiente ale pandemiei, virusul era suspectat de a provoca tulburări de concentrare și de găsire a cuvintelor. «Formele severe de infecție cu coronavirus au afectat într-adevăr sistemul nervos la unii pacienți. Totuși, odată cu apariția variantei Omicron, boala decurge cel mai adesea în formă ușoară. Prin urmare, nu există motive de îngrijorare cu privire la daune semnificative pe termen lung asupra creierului», afirmă profesorul Kleinschnitz.

Uitarea nu înseamnă întotdeauna demență

Totuși, dacă întâmpinați frecvent dificultăți în găsirea cuvintelor potrivite, nu ar trebui să fiți complet nepăsători. «Faptul că o numim uitare cotidiană nu exclude posibilitatea unei afecțiuni neurologice subiacente», avertizează specialistul. Semne de alarmă sunt frecvența uitării (zilnic), contextul acesteia (ați uitat numele unui actor puțin cunoscut sau pe cel al celui mai bun prieten?) și gradul de afectare a vieții cotidiene (uitarea duce la conflicte sau dificultăți?).

În spatele acestor simptome nu se ascunde neapărat demența, care pentru mulți este un diagnostic înspăimântător. «Uitarea poate fi cauzată și de crize epileptice neobservate, tumori cerebrale, encefalite virale sau autoimune, precum și de boala rară Creutzfeldt-Jakob», enumeră profesorul Kleinschnitz.

Unul dintre principalii factori ai uitării cotidiene este stresul. «Acesta provoacă producția anumitor hormoni, precum cortizolul și adrenalina, care pot influența negativ capacitatea de memorare», explică neurologul. Lipsa de somn, depresia, deficiența de vitamine (în special B12 și D), problemele tiroidiene, anumite medicamente și abuzul de alcool pot, de asemenea, accentua uitarea.

Când uitarea indică demența?

Demența este un termen umbrelă pentru un grup de boli cerebrale în care are loc degenerarea sau moartea celulelor nervoase. Boala Alzheimer este cea mai cunoscută formă de demență.

Uitarea nu este singurul semn de demență. Afecțiunea poate fi indicată și de probleme de orientare spațială, tulburări de vorbire, schimbări de personalitate și fluctuații ale dispoziției. Profesorul Kleinschnitz recomandă testarea pentru demență «dacă uitarea devine vizibilă pentru cei din jur, de exemplu, membrii familiei, dacă se manifestă în medii foarte familiare și situații bine cunoscute, precum și dacă începe să interfereze cu viața de zi cu zi, munca sau viața personală».

Tinerii sub 50 de ani care au început să observe o creștere a uitării ar trebui să consulte neapărat un medic. «Capacitatea și plasticitatea maximă a creierului se ating în jurul vârstei de 25 de ani. Orice creștere notabilă a uitării la persoanele sub 50 de ani necesită un examen medical. Demența, de obicei, începe să se dezvolte după vârsta de 60-65 de ani», subliniază expertul.

Ce ajută împotriva uitării?

Riscul de a dezvolta demență este crescut de vârsta înaintată, bolile cardiovasculare (hipertensiune, diabet), traumatismele cranio-cerebrale, problemele de auz, precum și de stilul de viață: singurătatea, lipsa activității fizice, alimentația nesănătoasă și un nivel scăzut de educație.

Potrivit neurologului, este extrem de important să depunem toate eforturile pentru a minimiza acești factori de risc. «Studiile arată că riscul de demență poate fi redus cu până la 45% prin ajustarea stilului de viață și controlul factorilor de risc», declară profesorul Kleinschnitz.

Controlul acestor riscuri protejează nu numai împotriva demenței, ci, în general, împotriva morții celulelor nervoase, prevenind, de exemplu, accidentele vasculare cerebrale, SLA și reducând uitarea cotidiană obișnuită.

O armă secretă împotriva uitării este antrenamentul mental. «Este important să antrenăm și să provocăm constant creierul, are nevoie de informații noi. Altfel, celulele nervoase și conexiunile se degradează, iar performanța cognitivă scade». Exercițiile pentru creier (puzzle-uri, cuvinte încrucișate, șah) vor ajuta la menținerea acuității mentale până la vârste înaintate.