Nimănui nu i-ar trece prin cap să critice o vedetă de televiziune care apare cu capul ras din cauza cancerului.

În schimb, există o stigmatizare a persoanelor care suferă de obezitate, compară Santos Solano, doctor în Psihologie Clinică și a Sănătății. Acest stigmat se accentuează când este vorba despre o femeie, asigură el. Ele suportă mai multă suferință.

"Obezitatea nu înseamnă a fi gras", afirmă directorul spitalului de zi al Centrului de Cercetare și Tratament al Bolilor Mintale (ITEM). "Obezitatea este o boală cronică și complexă care provoacă funcționarea defectuoasă a țesutului afectat. În ea intervin factori care scapă de sub controlul individului", explică el. "Iar stigmatizarea și discriminarea nu sunt o consecință directă a bolii, ci presiunea socială legată de forma corpului", afirmă el.

Obezitatea nu este o chestiune de estetică; obezitatea poate declanșa până la 13 tipuri diferite de cancer, diabet, hipertensiune, ficat gras... De aceea, Solano conchide: "Trebuie să separăm sănătatea de aspectul fizic".

Vizibilitatea acestei boli a crescut – și va continua să crească: se estimează că 24% din populație va avea obezitate în 2035 – dar judecata continuă. Solano recunoaște că există o mai mare sensibilitate față de aceste persoane, dar deplânge presiunea mare care există în aceste vremuri pentru a atinge un ideal estetic. "Încă nu se înțelege obezitatea", rezumă el. Nici nu se înțeleg persoanele care trăiesc cu ea.

"Gândirea pe stradă este că aceste persoane s-au neglijat, că nu au voință, că sunt leneșe, comode", spune Solano, care se ocupă de două tipuri de profiluri în acea relație care se stabilește între sănătatea mintală și obezitate:

• Persoana care suferă de obezitate și suferă de stigmatizare din cauza aspectului fizic, ceea ce se traduce prin anxietate, depresie, lipsă de motivație, lipsă de stimă de sine. "Crede că nimic nu are sens", rezumă doctorul. "Aceste probleme de sănătate mintală tind să mențină obezitatea", spune el.
• Persoana care are o problemă de reglare a emoțiilor și o traduce prin mâncat compulsiv, ceea ce cauzează obezitatea sau o menține dacă o avea deja. "În programele de pierdere în greutate vedem că aproximativ trei din 10 persoane cu obezitate suferă de tulburare de alimentație compulsivă", afirmă el.

Mâncatul compulsiv, precizează Solano, nu implică doar a mânca mult, ci și a suferi senzația de pierdere a controlului. "Este o greșeală să le vedem ca pe o lipsă de voință. Restricțiile nu funcționează. Este o problemă psihopatologică", spune el. Trebuie tratată în cabinet pentru a lucra la alimentația conștientă, pentru a reconecta cu semnalele interne, explică el. "Dacă cineva are stres și fumează, soluția nu este să i se spună să nu mai fumeze. Ceea ce trebuie făcut este să gestioneze stresul", dă el ca exemplu. La fel și cu obezitatea.

Solano aprofundează viața acestor persoane, le întreabă despre rutinele lor, despre programul lor. Insistă că trebuie să se prioritizeze, să știe să pună limite la locul de muncă, să nu sară peste acea călătorie cu prietenii în vară, să meargă la plajă. "Obiectivele noastre sunt calitatea vieții și colaborarea cu alte specialități", spune el, referindu-se la endocrinologie, chirurgie, cardiologie sau asistență medicală.

“Stigmatizarea și discriminarea nu sunt o consecință directă a bolii, ci presiunea socială legată de forma corpului”

Santos Solano, doctor în Psihologie Clinică și a Sănătății

Asociații de pacienți, unde se află răspunsul

Arantxa Sáez este președinta Asociației Spaniole de Cancer Tiroidian (Aecat). Ea a fost diagnosticată în 2004. Suferea de obezitate severă. Este unul dintre cele 13 tipuri de cancer care are o probabilitate mai mare de a se dezvolta dacă suferiți de obezitate. Aecat și alte organizații de pacienți și societăți medicale constituie o supraasociație numită Alianța pentru Obezitate.

Ce trebuie schimbat urgent

Acestea sunt câteva dintre cererile a 13 asociații de pacienți și societăți medicale grupate în Alianța pentru Obezitate, prezentate în Comisia de Sănătate a Congresului în data de 18 februarie

• Recunoașterea obezității ca boală cronică în legislația spaniolă
• Planuri de formare și campanii de sensibilizare și prevenire
• Reducerea listelor de așteptare pentru chirurgia bariatrică
• Punerea în funcțiune a unităților multidisciplinare în toate comunitățile autonome pentru a garanta un tratament integral (care să implice endocrinologie, nutriție, psihologie, asistență primară...)
• Extinderea accesului la asistență psihologică
• Eliminarea stigmatizării în societate și în sistemul sanitar
• Accesul la tratamente farmacologice finanțate

Sáez, care a suferit o intervenție chirurgicală bariatrică în 2001, explică de ce este atât de greu pentru persoanele cu obezitate să se grupeze și să se manifeste pentru a cere un tratament mai bun al bolii: "Simt rușine, respingere. Nu vor să iasă în stradă, nu vor să meargă la o asociație pentru a face vizibil faptul că au această boală". Există multă resemnare, există persoane care cred că așa este, că nimic nu se va schimba. Acumulează experiențe negative. "Dar noi suntem aici, pic cu pic", afirmă Sáez cu un spirit bun. "Înainte se întâmpla cu HIV. Era ca și cum te-ai fi arătat cu degetul dacă făceai parte dintr-o asociație. Trebuie să inversăm situația. Ai o boală și ai nevoie de sprijin", spune Sáez, care se dedică cu normă întreagă asociaționismului în Madrid. "Cu obezitatea se va întâmpla ca și cu fumatul. Cine și-ar fi imaginat acum 20 de ani că nu se va putea fuma în baruri?", compară ea. Dacă ar exista campanii de sensibilizare, colectivul ar fi mai bine înțeles, așa cum s-a întâmplat în alte sectoare, subliniază ea.

“Persoanele cu obezitate simt rușine, respingere. Nu vor să meargă la o asociație pentru a face vizibil faptul că au această boală”

Arantxa Sáez, președinta Aecat (Asociația Spaniolă de Cancer Tiroidian)

Federico Luis, președintele Asociației Naționale a Persoanelor care Trăiesc cu Obezitatea (ANPO), adaugă: "Obiectivul este de a obține recunoașterea obezității ca boală. În Portugalia a fost recunoscută acum 20 de ani [în 2004]. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) o consideră deja, de fapt, o boală. Luis a suferit o intervenție chirurgicală bariatrică acum 11 ani, care l-a ajutat să slăbească 100 de kilograme într-un an.

"Lipsește mai multă informare și formare despre boală", subliniază el. Acest ofițer de întreținere în hoteluri din Santander povestește că a plecat acasă din spital cu o foaie pe care i se detalia că în primele 15 zile trebuie să mănânce lichide, în următoarele 15 putea ingera piureuri și apoi alimente solide. "Dar nimeni nu-mi spusese că trebuie să beau apa în înghițituri mici, nu o sticlă întreagă, așa cum făceam înainte", își amintește el. Lipsa de informații l-a determinat să creeze ANPO. "Nu este același lucru să-ți explice un domn cu halat alb cum să te confrunți cu boala și o persoană care a trecut sau trece prin ceea ce treci tu", afirmă el. "În asociația noastră avem un comitet științific. Tot ceea ce publicăm este avizat de profesioniști. Ne bazăm pe cele mai recente dovezi științifice", asigură el.

Problema interiorizării stigmatizării

"Societatea stigmatizează persoanele cu obezitate din cauza formei corpului lor, nu pentru că suferă de această boală. Dar, în cele din urmă, ajung să accepte că obezitatea este cea care provoacă judecata celorlalți", spune Solano. "Uneori, stigmatizarea provine chiar de la personalul sanitar din cauza unei formări deficitare", afirmă psihologul. În facultatea de Medicină nu există o materie specifică care să abordeze obezitatea. "Șapte din 10 au suferit atitudini stigmatizante din partea unui medic", asigură el. Când li se întâmplă, trebuie să depună o plângere, recomandă el.

“Nu este același lucru să-ți explice un domn cu halat alb cum să te confrunți cu boala și o persoană care trece prin ceea ce treci tu”

Federico Moya, președintele Asociației Naționale a Persoanelor care Trăiesc cu Obezitatea (ANPO)

Sensibilizarea înseamnă a nu mai stigmatiza aceste persoane. "Trebuie să adaptăm discursurile și să adaptăm spațiile", afirmă Solano. Arătatul cu degetul agravează boala. Psihologul afirmă că, dacă aceste persoane nu ar simți că sunt judecate, ar merge mai mult la medic. Dacă oamenii nu s-ar mai uita insistent la ele, nu ar mai înceta să vrea să-și pună un costum de baie, nu ar abandona sportul pe care îl practică. "Merită să poată merge la sală, să existe haine care să li se potrivească, ca și cafeneaua de sub casa lor să aibă mobilier adaptat pentru ca ei să poată merge ca restul persoanelor cu o greutate sănătoasă", descrie el. "Merită să poată avansa în calitatea vieții lor", rezumă el.

Este compatibilă normalizarea obezității cu încurajarea acestor persoane să meargă la medic. "Mai bine întrebați cu ce puteți ajuta decât să dați sfaturi", spune psihologul. "Trebuie să se arate interes și afecțiune, nu să se emită judecăți. Orice recomandare trebuie să evite o aluzie la forma corpului", adaugă Santos, care pledează pentru a se concentra pe ceea ce persoana pierde dacă nu își tratează boala: dacă îi este greu să respire când se joacă cu nepoții, dacă în ultima vreme iese mai puțin din casă. "Nu arătați cu degetul și nu învinovățiți, ci înțelegeți. Tonul trebuie să fie empatic, să se arate că apreciați acea persoană. În caz contrar, se va simți judecată, învinovățită și atitudinea sa va fi defensivă", descrie el.

CRÉDITOS:

Redacție: Mariano Ahijado

Coordonare editorială: Juan Antonio Carbajo

Design: Belén Daza

Dezvoltare: Rodolfo Mata

Coordonare design: Adolfo Domenech