Vara anului 1988. Pentru noi, copiii din Bottrop, din regiunea industrială Ruhr, nu era nevoie de călătorii lungi. Ne bronzam cu adevărat în parcul de agrement Vonderort, la piscina noastră publică preferată.

Coada la trambulina de cinci metri era un loc de lungi meditații. În ciuda panicii crescânde, nimeni nu se gândea să renunțe. Era cea mai mare și, probabil, singura grijă în acea vară aparent infinită.

Fetele din clasa a 8-a D, întinse chiar lângă bazin, zâmbeau fiecărui copil care își pierdea curajul și apoi trambulina, coborând pe scară. În schimb, băieții "cool", în pantaloni de poliester Adidas, îndrăzneau să sară "Köpper" – așa numeam noi săritura cu capul înainte.

La piscina copilăriei mele existau un tobogan și un bazin cu valuri, dar și o zonă de plajă care, în august, devenise deja o stepă, arsă de soare, prăfuită și deteriorată de mii de picioare de copii. Acolo trebuia să stai mereu aproape de bazin, ca să fii văzut și să vezi, de exemplu, fetele din a 8-a D.

Și, desigur, exista un salvamar – pantalonii lui albi și cuvântul său erau lege. Când el, cu ochii nepătrunși ascunși în spatele unor ochelari de soare oglindă, tuna: "Cu cartofii prăjiți departe de marginea bazinului!", atunci toată lumea se îndepărta imediat cu cartofii prăjiți.

Dar de ce oare cartofii prăjiți de la piscină păreau întotdeauna atât de incredibil de gustoși? De fapt, acest lucru se explică nu doar prin amintirile din copilărie. Grăsimile și carbohidrații (aproximativ 300 de calorii pe porție) oferă energie, iar sarea înlocuiește ceea ce pierdem prin transpirație. La acestea se adaugă dulceața ketchup-ului, care face ca creierul nostru să își dorească mereu această "bunătate". Și: dacă mâncarea este odată asociată în creier cu vara, soarele și fericirea, sentimentul va fi mereu evocat.

Încă simt mirosul acela: un amestec de ulei de prăjit, clor și "Ulei de Nucă Tiroliană" – pe care noi îl consideram loțiune de plajă, cu factor de protecție 2. Mâncam "Ed von Schleck" pentru o marcă și "Cornetto" de căpșuni pentru o marcă și jumătate, care în căldură se scurgea pe gazon, bucurând viespile. Oricum mergeam desculți, pentru că șlapii de plajă erau "uncool", iar sandalele oricum.

Din radioul cu casetofon se auzea Milli Vanilli, "Girl You Know It's True". Unul dintre prieteni avea întotdeauna la el cel mai recent număr al revistei "Bravo", unde scria că nu puteai rămâne însărcinată de la înot.

Amintirile acelei veri minunate la piscină se contopesc într-o singură zi lungă, până când soarele stătea în spatele copacilor, lumina devenea moale, iar vântul plăcut și o voce răgușită se auzea din difuzor: "Piscina se închide în 30 de minute.".

Când piscina se închidea, ziua se termina cu anticiparea fericită a zilei de mâine. Mă urcam pe bicicleta mea BMX. Nu știam atunci prea multe despre viață, doar că mă voi întoarce mâine, și poimâine la fel. Însuflețit de acest gând, pedalam spre casă, obrajii roșii de soare și de fericire.