Shilajit: Aurul munților Himalaya – Beneficii și controverse

Shilajit: Aurul munților Himalaya – Beneficii și controverse

În câteva cuvinte

Shilajitul, un vechi remediu din Himalaya, este promovat ca sursă de energie și anti-îmbătrânire, dar eficacitatea sa nu este susținută de studii clinice riguroase, iar calitatea și siguranța pot fi problematice din cauza conținutului potențial de metale grele.


Shilajit, adesea numit „aurul Himalayei”, este perceput de mulți ca o comoară misterioasă din munți. De mii de ani, în medicina ayurvedică a fost considerat un remediu miraculos, iar astăzi este promovat ca un impuls energetic și un truc anti-îmbătrânire.

Această masă întunecată, asemănătoare rășinii, provine din regiuni montane extrem de înalte – din Himalaya, dar și din Munții Altai și Caucaz. Acolo, shilajitul se formează printr-un proces natural foarte lung. De-a lungul secolelor, între straturi masive de rocă, se acumulează resturi de plante precum mușchi, licheni sau plante rășinoase. Presiunea, microorganismele, fluctuațiile de temperatură și rocile bogate în minerale transformă treptat materialul într-o masă vâscoasă, asemănătoare gudronului. Când soarele de vară încălzește suficient stâncile, shilajitul iese la suprafață ca o scurgere întunecată și lucioasă din crăpături și fisuri.

În tradițiile antice de vindecare, cum ar fi Ayurveda, shilajitul a fost apreciat de mii de ani ca „Rasayana” (agent de întinerire). Referințe la utilizarea sa se găsesc deja în literatura clasică indiană antică, precum și în scrierile medicale tibetane și persane.

Producătorii laudă shilajitul ca un remediu natural miraculos. Se presupune că mărește energia și rezistența, îmbunătățește concentrația, sporește potența și chiar încetinește procesul de îmbătrânire. O parte din aceste afirmații poate fi explicată biologic plauzibil: acidul fulvic conținut are efecte antioxidante și antiinflamatorii, ceea ce teoretic ar putea avea un impact pozitiv asupra celulelor creierului și a proceselor metabolice.

Cu toate acestea, dovezile clinice sunt slabe. Un studiu indian mai solid a arătat că shilajitul ar putea încetini ușor pierderea osoasă legată de vârstă la femeile aflate în postmenopauză. Însă, acesta a fost finanțat de producătorul preparatului testat.

Majoritatea celorlalte investigații prezintă adesea doar un număr mic de participanți, nu au grupuri de control și au fost uneori scrise direct de producători sau co-finanțatori. Rezultatele rămân slabe: multe dintre ele provin din experimente pe animale sau analize de laborator, iar studiile fiabile pe oameni lipsesc. Biotehnologul Vijay Kumar Malesu rezumă că, deși primele investigații sugerează un potențial terapeutic, de exemplu pentru cogniție sau procese inflamatorii, cercetările de până acum constau aproape exclusiv în studii mici, parțial necontrolate, cu o calitate incertă a datelor.

Riscuri:

  • Calitate puternic fluctuantă: Ceea ce face shilajitul special – formarea sa în munți – creează și o problemă majoră: calitatea variază considerabil. Compoziția, conținutul de metale și acizii organici diferă semnificativ în funcție de origine.
  • Metale grele periculoase: Un alt punct critic, de asemenea, rezultat din originea naturală, este posibila contaminare cu metale grele. Este vorba în principal de mercur și arsenic, care pot ajunge în produs din cauza poluării mediului sau a unei prelucrări necorespunzătoare. Shilajitul poate conține până la 65 de metale grele diferite, inclusiv elemente toxice. Un studiu publicat în 2024 de Adil Hussain și Asma Saeed a constatat că majoritatea probelor aveau valori sub limitele OMS și FDA. Cu toate acestea, unele probe au depășit semnificativ aceste limite. Prin urmare, autorii subliniază că ar trebui consumat exclusiv shilajit purificat, nu cel crud.

În Germania, shilajitul intră sub incidența Ordonanței privind Suplimentele Alimentare. Producătorii trebuie să își înregistreze produsele la Oficiul Federal pentru Protecția Consumatorilor și Siguranța Alimentară. Cu toate acestea, nu există o aprobare reală sau o verificare a siguranței (așa cum este cazul medicamentelor).

Farmacologul molecular Dr. Ian Musгрейв de la Universitatea din Adelaide a declarat: „Acest material – presupunând că îl obțineți dintr-o sursă unde cunoașteți concentrațiile de metale grele – este, în general, destul de inofensiv, dar este, de asemenea, puțin probabil să aibă vreun efect.” Prin urmare, suplimentarea cu shilajitul rămâne o decizie care ar trebui cântărită cu atenție.

Про автора

Nicoleta este un jurnalist specializat în probleme sociale și drepturile omului. Reportajele ei se remarcă prin empatie, înțelegerea profundă a problemelor grupurilor vulnerabile și abilitatea de a atrage atenția societății asupra problemelor importante. Ea lucrează adesea în zone de conflict, relatând evenimentele din prima linie.