Într-o conferință de presă susținută după un summit concentrat pe Ucraina și creșterea cheltuielilor pentru apărare în Europa, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a pronunțat nici măcar o dată cuvântul "reînarmare", pe care l-a folosit atât de mult de când a lansat programul de remilitarizare a Uniunii.

Nu a fost o întâmplare. Șefa executivului comunitar a petrecut o mare parte din ședința celor 27 de joi ascultând cât de puțin le place acest termen unor șefi de guvern atât de diferiți precum socialistul spaniol, Pedro Sánchez, și ultra-dreapta italiană, Giorgia Meloni. Spania și Italia, două țări din sud, departe de Rusia și de frontul de luptă al războiului din Ucraina, și în care există multe și diferite sensibilități antimilitariste, cer de săptămâni ca accentul să fie extins pentru a vorbi mai degrabă despre "securitate" și, de asemenea, pentru a extinde regulile de cheltuieli în aceste domenii. Reticențele lor evidențiază fractura dintre europenii din nord și est cu cei din sud, cei obișnuiți cu austeritatea și cei mai puțin stricți în noile planuri pentru industria europeană de apărare.

Într-un moment în care prioritatea este accelerarea investițiilor în apărare și obținerea sprijinului politic și cetățenesc pentru o schimbare radicală a UE, Bruxelles-ul este dispus la orice. Iar renunțarea la un termen nu este cel mai mare dintre sacrificii.

"Suntem conștienți de faptul că acest termen poate provoca sensibilități în unele state membre", a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Comisiei. "Dacă acest lucru face mai dificilă transmiterea mesajului către toți cetățenii europeni despre necesitatea adoptării acestor măsuri, atunci suntem dispuși nu doar să ascultăm, ci și să reflectăm acest lucru în modul în care comunicăm despre această chestiune", a adăugat ea. Purtătoarea de cuvânt a confirmat astfel o decizie de facto de a abandona discret un nume, "Reînarmare", care până acum fusese pe buzele tuturor responsabililor de la Bruxelles. Acum preferă să vorbească despre "a fi pregătiți", cu obiectivul specific al anului 2030.

Atât Meloni, cât și Sánchez au insistat în mai multe rânduri în timpul summit-ului de joi asupra nemulțumirii lor față de un termen cu conotații atât de militariste. În ciuda prăpastiei politice dintre socialistul spaniol și ultra-dreapta italiană, ambii împărtășesc o problemă: planul european de reînarmare provoacă tensiuni în rândul membrilor coalițiilor lor guvernamentale respective. Și nici nu rezonează pe deplin cu cetățenii care nu simt amenințarea rusă atât de aproape ca țările baltice sau cele din estul Europei.

Spania și Italia recunosc că urgența este războiul Rusiei împotriva Ucrainei și amenințarea Kremlinului. Dar la Madrid sau Roma, riscul unei agresiuni armate din partea Kremlinului – de care se tem țările baltice și Polonia, vecine cu Rusia – sună îndepărtat și imposibil și cer să fie luate în considerare și alte elemente (care nu sunt exclusive Moscovei), cum ar fi atacurile cibernetice, războiul hibrid, instabilitatea și amenințarea care vine din flancul sudic al Uniunii, din zone precum Sahelul, unde, în plus, Kremlinul și-a activat și instrumentele de ingerință. Cu această abordare largă (de 360 de grade, așa cum insistă Spania într-un unghi care începe să prindă și la Bruxelles), Sánchez și Meloni au cerut Comisiei să permită contabilizarea în cadrul bugetelor de apărare a unor elemente precum forțele de poliție militară, programele de combatere a terorismului sau securitatea cibernetică, protecția frontierelor sau amenințarea crizei climatice.

Comisia Europeană, totuși, se teme să lărgească prea mult definiția. În plus, Roma și Madridul solicită transferuri de fonduri nerambursabile (prin euroobligațiuni precum cele emise în timpul pandemiei de COVID) în locul împrumuturilor anunțate de datorie comună garantate cu bugetul comunitar. Alții, precum Țările de Jos, refuză. Modul de finanțare a reînarmării a deschis o fractură între guvernele europene și există deja o fisură între cetățeni cu privire la abordarea unei Europe din ce în ce mai militarizate. Italia și Spania au industrie militară (cu două companii puternice, precum Leonardo și Indra), dar și realități istorice și sensibilități complexe față de armată.

"Uniunea Europeană nu are competență exclusivă în materie de apărare, așa că problema revine statelor naționale", a remarcat Meloni joi la Bruxelles, unde i-a cerut lui Von der Leyen să fie "prudentă". Între timp, Sánchez a fost foarte clar: "Nu-mi place cuvântul reînarmare".

Surse comunitare recunosc că nu se așteptau ca termenul "reînarmare" să provoace atâtea probleme. Comisiei îi place să-și boteze programele sau planurile cu nume sau acronime care se referă la tema pe care o acoperă, așa cum se întâmplă cu planul de împrumuturi pentru achiziții militare comune de 150 de miliarde de euro, denumit SAFE (sigur), care sunt inițialele în engleză ale Acțiunii de Securitate pentru Europa. În timpul pandemiei, unul dintre cele mai apreciate planuri europene a fost cel care a permis finanțarea planurilor de muncă cu program redus care să ofere venituri lucrătorilor concediați temporar în timp ce așteptau reîncadrarea în muncă. Numele său: SURE (sigur), pentru inițialele în engleză ale Instrumentului European de Sprijin Temporar pentru Atenuarea Riscurilor de Șomaj în Situații de Urgență.

Deja în timpul summit-ului de joi a fost făcut primul gest către aceste țări, prin includerea în titlul capitolului concluziilor reuniunii dedicat apărării a adăugirii "și securitate". Apoi, Von der Leyen s-a străduit să evite să spună "reînarmare". La Bruxelles se începe astfel să se asimileze nevoia unor țări precum Spania sau Italia de a sublinia această viziune mai largă, subliniază mai multe surse comunitare. În plus, executivul comunitar va prezenta săptămâna viitoare o strategie de pregătire pentru situații de urgență care urmărește, de asemenea, să aducă la bord țările mai reticente să vorbească doar despre reînarmare.

Dar dincolo de lexicologie, ceea ce este necesar, subliniază în mod coincident diverse surse, este să se facă "pedagogie", atât de la Bruxelles, cât și de la capitale, pentru a explica bine cetățenilor (și partidelor politice mai reticente) de ce este necesar un sistem de apărare colectivă. Și, mai presus de toate, de ce acest sistem, care acum pare să se concentreze doar pe o amenințare concretă, poate servi, în viitor, pentru o altă provocare care afectează mai mult alte țări europene. Pentru că, spun sursele, nimeni nu știe de unde va veni în viitor următoarea amenințare. Există doar certitudinea că, într-o lume din ce în ce mai turbulentă, vor veni mai multe provocări și că Europa trebuie să fie pregătită să le facă față. Indiferent de unde vin.