Vizitatorilor orașelor monumentale trebuie să li se facă ușor accesul la natură, pentru ca după o catedrală sau un palat să se poată aventura în peisajul natural. Împrejurimile orașului Ciudad Rodrigo (Salamanca) sunt propice pentru a face primii pași în afara asfaltului sau pentru a consolida o pasiune începută în altă destinație. La 40 de minute cu mașina se află Parcul Natural Arribes del Duero, la granița cu Portugalia, un loc mai puțin cunoscut. O drumeție accesibilă permite admirarea de la înălțime a râului Águeda, un râu sălbatic peste care zboară vulturi în căutare de hoituri. Mai aproape de oraș, la 15 minute, se află situl arheologic Siega Verde. Tot în aer liber, dar de data aceasta la nivelul apei, adăpostește picturi rupestre cu cai și cervide, vechi de 15.000 de ani. Fără a pierde din vedere râul Águeda, de pe terasa Paradorului din Ciudad Rodrigo, se pot observa stelele cu ajutorul unui telescop și a doi experți în astronomie. În centrul urban te simți din nou în natură.

În interiorul Paradorului

• Un turn de omagiu de 17 metri

  Paradorul din Ciudad Rodrigo este situat în castelul lui Enrique al II-lea de Trastámara, o fortăreață din secolul al XIV-lea. Inaugurat în 1931, este al patrulea cel mai vechi hotel din rețea. Are 34 de camere, dintre care două sunt situate în turnuri circulare. Turnul de omagiu găzduiește două saloane. Este adosat zidului de 2,5 kilometri care înconjoară acest oraș de 11.846 de locuitori. Granița cu Portugalia este la 30 de kilometri.

• Un observator spre Campo Charro

  Hotelul este situat pe o pantă deasupra râului Águeda. Terasa paradorului este deschisă când vremea este bună. Iarna, când iese soarele, funcționează ca un balcon de unde se poate lua aer și contempla râul. 80% dintre clienți sunt spanioli. Unii francezi și englezi îl folosesc ca oprire în drumul lor spre Portugalia, unde au o a doua reședință.

• În așteptarea camerei

  O tapiserie franceză din secolul al XVII-lea, în care apare zeița Cibeles, decorează recepția acestui hotel care rămâne deschis tot timpul anului. Este însoțită de o sculptură a unui rege castilian din secolul al XVIII-lea. Renovat de mai multe ori, s-a acordat întotdeauna prioritate pietrei originale. Este specializat în cine tematice în care se servesc meniuri preistorice, medievale sau renascentiste, epoca de cea mai mare bogăție a orașului.

• Devoțiune pentru porc

  O ușă translucidă separă restaurantul de cafenea. Meniul ambelor spații include preparate regionale. Farinato, un cârnat făcut din untură de porc și anason, se servește cu ouă prăjite și cartofi. De asemenea, oferă orez cu supă de pește "tamboril", o rețetă portugheză cu pește-călugăr și creveți, mușchiuleț iberic sau șuncă de Guijuelo.

• Capela Cerralbo

  Vedere la această biserică în stil herrerian, operă a lui Juan de Valencia în secolul al XVI-lea. Paradorul are un zid crenelat care poate fi parcurs. Urcând niște trepte foarte abrupte - care împiedicau un atac rapid al inamicului - se ajunge la două saloane, Alcázar și Imperial, unde se desfășoară întâlniri de afaceri și evenimente. Vizita la parador este o excursie în sine.

Ciudad Rodrigo are de toate, și munte și monumente. Paradorul este situat într-o fortăreață din secolul al XIV-lea, încorporată la rândul său într-un zid de 2,5 kilometri care înconjoară această localitate care a capitulat în 1810, în Războiul de Independență, pentru a fi eliberată doi ani mai târziu de Wellington, de către englezi. Un loc strategic, Portugalia fiind la 30 de kilometri. Lucía Miguel de Corral este directoarea hotelului și în fiecare dimineață îl arată ea însăși ca și cum ar fi casa ei. "Vizita este un cadou pentru clienți", spune ea în timp ce urcă în turnul de omagiu. Dacă nu este împiedicată de o întâlnire sau o călătorie, Miguel de Corral vizitează zilnic castelul cu toți cei care se prezintă la recepție. "Sunt clienți care îmi spun lucruri, îmbogățesc vizita", spune ea cu mândrie și modestie, deși știe totul despre fortăreață și despre operele de artă care o decorează.

—Ce caută cei care se cazează în acest parador?

—Să doarmă într-un castel. Și să participe la o cină tematică. Aceste cine nu le face nimeni. Retrăim trecutul.

Când clienții sunt deja așezați, Ramón Montes, doctor în Arheologie și Preistorie, explică ce se mânca în anumite epoci, ce vânau sau pescuiau atunci; aduce chiar și niște pietre pentru a arăta cum tăiau carnea. Dacă este vorba de preistorie, meniul este compus din salată de năsturel cu prepeliță marinată, păstrăv afumat, ciuperci cu cimbru, căprioară friptă cu castane. Ceea ce era disponibil. În alte zile este o cină medievală, napoleoniană sau renascentistă, epoca înfloritoare a orașului Ciudad Rodrigo, despre care își amintesc palatele vizitabile ale familiei Águila sau casa marchizului de Cerralbo.

Natură pentru simțuri

Activități culturale, turism durabil, dinamizarea zonei... Cum să profiți la maximum de împrejurimile Paradorului din Ciudad Rodrigo

După ploile din martie, următoarele luni vor fi un moment bun pentru a merge la țară, râul va avea multă apă. Multă bogăție. Accesul la Parcul Natural Arribes del Duero este ușor, drumurile pe care se circulă cu mașina sunt largi și solide, se parchează ușor; siguranța este apreciată. Vizita pe jos se poate face pe cont propriu, dar te conectezi mai mult cu terenul dacă o faci însoțit de Carolina Martín, biolog născut în Valladolid și stabilit într-un sat din nordul provinciei Salamanca de 15 ani.

Se pleacă de la o câmpie înaltă la 700 de metri altitudine pentru a coborî spre canionul fluvial în care se încadrează râul Águeda. De la punctul de belvedere Molinillo se văd mai multe păsări cu aripile întinse decât drumeți cu bastoane: "Nu este foarte cunoscut", spune ea despre această pădure mediteraneană de altitudine. "Obsesia mea este să-i dau valoare", spune Martín, care adaptează activitatea la client. Toată lumea este binevenită: bătrânii care numără pașii, cei care se odihnesc pe băncile bisericilor, familiile care sărbătoresc zile de naștere în parcuri, tinerii care întreabă pe unde se iese, cei care se îmbracă în haine de munte, cei care sunt montaniarzi. Uneori ai nevoie de cineva care să te ducă la New York sau la Arribes, un impuls.

Martín are multe de povestit. Le spune că vulturul mănâncă cai și mistreți morți, că râul servește drept graniță naturală, le vorbește despre măslini și migdali, despre trecutul celtic, despre colibele de caprari și construcțiile din piatră uscată. "Până la urmă ajungem să vorbim despre orice", spune ea. "Oamenii sunt foarte interesați de cum trăim, cum rezistăm la duritatea locului", spune ea. Fantezia de a te muta în mediul rural continuă să fie alimentată în barurile marilor capitale.

Și ea trăiește bine în Monleras, un sat de 245 de locuitori la o oră de Ciudad Rodrigo, deși avertizează: "Partea grea nu ți-o ia nimeni". Iarna este iarnă și vara arde. Nu există cinema, nu există curieri care să-ți aducă mâncare acasă, avertizează ea. "Dar pentru mine merită. Oamenii văd doar partea bucolică, cred că trebuie să fie minunat totul", spune ea. Și așa este pentru cei care vin câteva ore, pentru cei care sunt în vacanță, se minunează de peisaj, de singurătatea dorită în aer liber. Și nu obosesc.

Dupa drumeția prin Arribes, mai rămân puteri pentru o vizită ghidată la Siega Verde. Alejandro Fonseca este coordonatorul acestui sit de artă rupestră. În primul rând, împrejurimile. Din nou râul Águeda, acum pe mal. Chiar dacă nu ar mai fi nimic altceva, tot ar fi emoționant. Starea de spirit se îmbunătățește lângă un râu viu, cu podul Unión care îl traversează, soarele de iarnă, pielea se încălzește. Fonseca conduce vizitatorul de la o stâncă la alta, de la un panou la altul, pentru a contempla picturile rupestre cu cai, bouri (strămoșul taurului), canide, cervide. "Nu este ceea ce vânau", spune expertul. "Vânau păsări și pescuiau", detaliază el.

Desenele sunt imprimate în piatră prin tehnica cioplirii conturului. Cu o piatră rotundă de râu loveau un obiect ascuțit pentru a trasa relieful figurilor animale (448 în total). "Această descoperire a schimbat paradigma artei rupestre. Înainte se credea că există doar în peșteri", spune el. Spre deosebire de Altamira sau alte situri, lumina și bacteriile expulzate prin respirația foarte apropiată nu deteriorează picturile. La Siega Verde te poți apropia (nu trebuie să le atingi, ghidul nu o face), dar nu este o reconstituire, nici nu există un metacrilat care să le protejeze. Este adevărat că locul este împrejmuit, înainte se putea pășuna, oamenii din zonă mergeau la râu să se scalde, să ia o gustare. Vizitele sunt acum însoțite. "Implicăm populația în alt mod", spune Fonseca. Țin prelegeri prin sate, organizează concerte, vizite nocturne vara. Pentru ca locul să continue să se simtă al tuturor.

Mai rămâne o plimbare, cea care parcurge cei 2,5 kilometri ai zidului din Ciudad Rodrigo. I se alătură Verónica Marcos, ghid turistic cu 13 ani de experiență. Împreună cu alte două colege, împart grupurile. "Înainte erau unii care se opreau să doarmă și nu vizitau orașul. Magazinele se închid duminica. Dar vin din ce în ce mai mulți oameni și sunt unii care repetă", spune ea. Turismul de natură și patrimoniu nu a ajuns de mult timp în unele locuri. Salamanca capitală are o greutate mare, normal.

Marcos enumeră tot ce are Ciudad Rodrigo: paradorul, zidul, palatele, o catedrală în stil romanic cu tranziție spre gotic și 20 de case nobiliare, printre care se remarcă cea a familiei Vázquez, din secolul al XVI-lea, sediul Poștei din 1944, care are un balcon teșit și un tavan casetat în hol. Casa municipală de cultură, situată în palatul familiei Cornejo, găzduiește 42 de gravuri de Goya din seria Dezastrele Războiului. Muniție pentru cei care se decid mai întâi pentru artă și monumente și apoi se predau în fața naturii.