Capitolul 1 – La mulți ani, Haymitch!

Partea bună de a te naște în ziua secerișului este că poți dormi până târziu de ziua ta. De acolo, totul merge la vale și fără frâne. O zi fără clasă nu compensează teroarea tragerii la sorți a numelor. Și, chiar dacă supraviețiești asta, nimeni nu vrea să mănânce tort după ce vede cum sunt duși doi copii în Capitoliu pentru a fi uciși. Mă întorc în pat și îmi acopăr capul cu cearșaful.

– La mulți ani! – Fratele meu Sid, care are zece ani, mă scutură de umăr –. Mi-ai spus să fiu cocoșul tău. Mi-ai spus că vrei să ajungi în pădure imediat ce răsare soarele.

Este adevărat. Sper să-mi termin treaba înainte de ceremonie pentru a dedica după-amiaza celor două lucruri care îmi plac cel mai mult: să pierd timpul și să fiu cu iubita mea, Lenore Dove. Mama mea transformă ambele lucruri într-o provocare, deoarece nu încetează să anunțe oricui vrea să audă că nu există nicio muncă prea dificilă, murdară sau complicată pentru mine, și chiar și cei mai săraci sunt capabili să adune cum pot câțiva bani pentru ca alții să se ocupe de ceea ce nu le place. Cu toate acestea, având în vedere cele două evenimente ale zilei, cred că îmi va acorda un moment de libertate, cu condiția să termin mai întâi sarcina. Observatorii Jocurilor sunt cei care ar putea să-mi strice planurile.

– Haymitch! – se plânge Sid –. Soarele deja răsare!

– Bine, bine, sunt deja treaz.

Mă rostogolesc de pe saltea pe podea și îmi pun niște pantaloni scurți făcuți din pânza unui sac de făină furnizat de Guvern. Au cuvintele CORTESIE A CAPITOLIULUI ștanțate pe fund. Mama mea nu aruncă nimic. Deoarece a rămas văduvă foarte tânără, când tatăl meu a murit într-un incendiu la mina de cărbune, ne-a crescut pe mine și pe Sid ocupându-se de spălatul rufelor altora și profitând de fiecare bucățică din orice. Cenușa lemnului din grătarul exterior este păstrată pentru săpunul de sodă. Cojile de ouă sunt zdrobite pentru a fertiliza grădina. Într-o zi, acești pantaloni vor fi tăiați în fâșii și împletiți pentru a face un covor.

Mai multe informații

Condamnați să moară în „prime time”

Termin de îmbrăcat și îl bag din nou pe Sid în patul lui, unde se îngroapă sub plapuma de petice. În bucătărie, iau o felie de pâine de porumb; este ceva special, doar de ziua mea, mult mai bună decât masa întunecată și nisipoasă care se face cu făina din Capitoliu. În spate, mama mea deja amestecă cu un băț un cazan aburind plin de haine; i se văd mușchii când întoarce un salopetă de miner. Are doar treizeci și cinci de ani, dar greutățile vieții i-au brăzdat fața cu riduri, așa cum se întâmplă de obicei.

Mă vede uitându-mă la ea de pe prag și își șterge fruntea.

– La mulți ani, șaisprezece. Este sos în bucătărie.

– Mulțumesc, mamă.

Găsesc o tigaie plină cu prune fierte și îmi pun puțin pe pâine înainte de a ieși. Le-am descoperit în pădure zilele trecute, dar este o surpriză plăcută să le găsesc calde și cu zahăr.

– Am nevoie să umpli cisterna astăzi – îmi spune mama mea când trec pe lângă ea.

Avem apă curentă rece, deși jetul care iese este foarte subțire și ar dura o eternitate să umpli o găleată. Există un butoi special de apă de ploaie pură pentru care se percepe un cost suplimentar, deoarece lasă hainele spălate cu ea mai moi decât în mod normal, dar folosește apa din fântână pentru aproape toată spălarea. Cu tot ce trebuie pompat și încărcat, umplerea cisternei este o muncă de două ore, chiar și cu ajutorul lui Sid.

– Nu poate aștepta până mâine?

– Rămân fără apă și încă mai am o grămadă de haine acolo – răspunde ea.

– Atunci în această după-amiază – îi spun, încercând să-mi ascund frustrarea.

Dacă secerișul se termină la ora unu, presupunând că nu fac parte din sacrificiul din acest an, pot termina cu apa la ora trei și să am ceva timp să merg să o văd pe Lenore Dove.

O pătură de ceață învăluie cu aer protector casele dărăpănate și gri din Veta. Ar fi o viziune reconfortantă dacă nu ar fi țipetele împrăștiate ale copiilor care visează că sunt urmăriți. În ultimele săptămâni, pe măsură ce se apropiau cele de-al cincizecilea Jocuri ale Foamei, aceste sunete au devenit mai frecvente, la fel ca gândurile pe care, motivate de anxietate, a trebuit să le țin la distanță. „Al doilea Vasalaj al celor Douăzeci și Cinci. De două ori mai mulți copii”. Îmi spun că nu are sens să mă gândesc la asta, că nu pot face nimic în privința asta. „Ca două Jocuri ale Foamei într-unul singur”. Nu există nicio modalitate de a controla rezultatul secerișului sau ce se întâmplă după aceea, așa că nu alimenta coșmarurile. Nu te lăsa cuprins de panică. Nu oferi această satisfacție Capitoliului. Ne-au luat deja mai mult decât suficient.

Merg mai departe pe strada goală acoperită de zgură care duce la dealul unde se află cimitirul minerilor. Un amestec de pietre funerare rustice iese din pantă. Există de toate, de la pietre cu nume și date gravate până la scânduri de lemn cărora li se cojește vopseaua. Tatăl meu este îngropat în mormântul familiei. Parcela Abernathy, cu o singură piatră de calcar pentru noi toți.

Imagine promoțională a scriitoarei Suzanne Collins, oferită de editura Molino.

Todd Pitt

După ce arunc o privire rapidă în jur pentru a vedea dacă sunt martori (aici nu vine de obicei nimeni, cu atât mai puțin în zori), mă târăsc pe sub gard pentru a ieși în pădurea care se învecinează cu Districtul 12 și a mă îndrepta spre alambic. Fabricarea de alcool alb cu Hattie Meeney este o afacere riscantă, deși o plimbare prin țară comparativ cu uciderea șobolanilor sau curățarea toaletelor din exterior. Se așteaptă ca eu să mă străduiesc la maximum, dar și ea o face și, deși a depășit deja șaizeci de ani, este capabilă să muncească mai mult decât o persoană de două ori mai tânără. Trebuie făcute multe sarcini monotone: adunarea lemnelor de foc, încărcarea cu cereale, păstrarea sticlelor pline și transportul celor goale pentru a le umple din nou. De asta mă ocup eu: sunt catârul lui Hattie.

Mă opresc lângă ceea ce numim depozit, o zonă goală ascunsă de ramurile atârnate ale unui salcie unde Hattie lasă proviziile. Două saci de doisprezece kilograme de porumb măcinat mă așteaptă și îmi pun câte unul pe fiecare umăr.

Îmi ia o jumătate de oră să ajung la alambic, unde o găsesc pe Hattie în fața unei oale pline cu malț înmuiat, lângă resturile unui foc mic.

Îmi oferă o lingură de lemn cu un mâner foarte lung.

– De ce nu amesteci puțin?

Eliberez sacii de porumb sub acoperișul în care păstrăm proviziile și ridic lingura, victorios.

– Ia, o promovare!

Faptul că mă lasă să mă ocup de malț este nou. S-ar putea ca Hattie să înceapă să mă antreneze pentru ca într-o zi să fim parteneri. Doi dintre noi care fabricăm alcool cu ​​normă întreagă ar crește producția și există întotdeauna mai multă cerere decât poate acoperi, chiar și pentru mizeria imposibil de băut pe care o face cu cerealele din Capitoliu. Mai ales pentru asta, deoarece este suficient de ieftină pentru ca minerii să și-o permită. Alcoolul bun este cumpărat de soldații gălăgioși (agenții de pace, să mergem) și de oamenii mai bogați din oraș. Cu toate acestea, contrabanda încalcă o mie de legi diferite, așa că este suficient să ne pună un nou șef al agenților de pace (unul căruia nu-i plac băuturile tari) pentru ca să ajungem în butuc sau ceva mai rău. Mineritul este o muncă grea, dar nu ești spânzurat pentru asta.

În timp ce Hattie pune sticlele de jumătate de litru de alcool alb într-un coș căptușit cu mușchi, eu mă aplec și amestec din când în când malțul. Când se răcește puțin, îl pun într-o găleată adâncă și ea adaugă drojdia. Las malțul înmuiat în acoperiș pentru a fermenta. Hattie nu va distila astăzi pentru că nu vrea să riște ca fumul să atragă atenția dacă ceața se risipește. S-ar putea ca agenții noștri locali să închidă ochii la distilerie și la postul din Quemador, un depozit vechi care ne servește drept piață neagră, dar o îngrijorează faptul că colegii ei din Capitoliu ne vor localiza din aeroglisoarele lor ascunse, care zboară întotdeauna jos. Nici astăzi nu vom transporta sticlele, așa că trebuie să tai lemne pentru săptămână. Când reumplu toată grămadă, o întreb ce mai trebuie făcut și ea clatină din cap.

Hattie mi-a câștigat afecțiunea lăsându-mi un bacșiș din când în când. Nu în salariu, pentru că asta este plătit direct mamei mele, ci cu detalii ascunse. Un pumn de porumb măcinat pe care i-l pot duce lui Lenore Dove pentru gâștele ei, un pachet de drojdie cu care pot face comerț în Quemador și, astăzi, jumătate de litru de alcool alb pentru uz propriu. Afișează un zâmbet plin de dinți rupți și spune:

– La mulți ani, Haymitch. Mi se pare că, dacă ești suficient de mare pentru a-l pregăti, ești suficient de mare pentru a-l bea.

Trebuie să-i dau dreptate și, deși nu sunt un mare băutor, mă bucur să am sticla. Nu mă va costa nimic să o vând sau să o schimb cu altceva și chiar aș putea să i-o dau unchiului lui Lenore Dove, Clerk Carmine, pentru a vedea dacă își schimbă părerea despre mine. S-ar putea crede că fiul unei spălătorese este cineva inofensiv, dar Abernathy eram niște rebeli foarte cunoscuți în ziua lor și, aparent, încă mirosim a sediție, o aromă care este seducătoare și înfricoșătoare în părți egale. Au existat multe zvonuri după moartea tatălui meu; se suspecta că incendiul nu a fost un accident. Unii spun că a murit sabotând mina, alții că echipa sa a fost victima șefilor Capitoliului pentru că era o bandă de agitatori. Așa că s-ar putea ca problema să fie familia mea. Nu este că Clerk Carmine simte simpatie pentru agenții de pace, dar nici nu este genul care le trage de lanț. Sau s-ar putea să nu-i placă faptul că nepoata lui se plimbă cu un contrabandist de alcool, deși munca este stabilă. În fine, indiferent de motiv, ideea este că abia mă salută cu capul și odată i-a spus lui Lenore Dove că eu sunt dintre cei care mor tineri și nu cred că a spus-o ca pe un compliment.

Hattie țipă când, urmând un impuls, îi dau o îmbrățișare.

– Hai, lasă-l deja. Încă mai ademenești acea fată din Bandă?

– Cel puțin încerc cu entuziasm – răspund, râzând.

– Păi du-te să o deranjezi pe ea. Astăzi nu-mi ești de niciun folos.

Îmi aruncă puțin porumb măcinat în mână și mă alungă cu mișcări largi. Îmi păstrez porumbul și plec înainte să se răzgândească cu privire la cel mai bun cadou al ei: timp cu care nu contam să stau cu iubita mea. Știu că ar trebui să merg acasă și să avansez cu munca cu cisterna, dar nu pot rezista ideii de câțiva săruturi furate. Este ziua mea de naștere și, pentru o dată, cisterna poate aștepta.

Ceața începe să se limpezească în timp ce alerg prin pădure spre Pajiște. Aproape toată lumea vorbește despre cât de frumoasă este, dar Lenore Dove o numește „prietena celor condamnați” pentru că te ascunde de agenții de pace. De obicei vede partea mai întunecată a lucrurilor, deși ce s-ar putea aștepta de la o persoană căreia îi pun numele unei fete moarte? Ei bine, jumătate pentru Lenore, fata moartă din acea poezie veche, și cealaltă jumătate pentru că Dove este o nuanță de gri, lucru pe care l-am descoperit în ziua în care ne-am întâlnit.

Răsărit la seceriș, de Suzanne Collins, editată de Molino, iese la vânzare joi, 20 martie. Este al cincilea roman din saga Jocurile Foamei.

Jennifer Lawrence în rolul lui Katniss Everdeen, în adaptarea cinematografică a Jocurilor Foamei. EONE