Henry Kissinger, cel mai influent Secretar de Stat al SUA din timpul Războiului Rece, a scris odată că Israelul nu are politică externă, ci doar politică internă.

Rareori această afirmație s-a dovedit atât de adevărată ca marți, când premierul Benjamin Netanyahu a spulberat în mod surprinzător armistițiul din Gaza, înainte de a împlini două luni, printr-un val masiv de bombardamente care au provocat peste 400 de morți, inclusiv numeroși copii și femei. De fapt, două cuvinte explică cele întâmplate mai bine decât toate justificările prezentate în cursul zilei de Netanyahu sau de miniștrii săi ai Apărării și Afacerilor Externe, Israel Katz și Gideon Saar.

Acestea sunt "așa cum am promis", și au fost pronunțate de Bezalel Smotrich - ultranaționalistul ministru de Finanțe, susținător al menținerii permanente a trupelor în Gaza și al recolonizării acesteia - în timp ce saluta reluarea atacurilor masive.

Cu două luni înainte, el a asigurat că a primit "garanții" de la Netanyahu, din partea cabinetului "și în alte moduri", că războiul nu se va termina "în niciun caz" fără "distrugerea completă a Hamas", în schimbul rămânerii în guvern, în ciuda opoziției sale față de armistițiul cu Hamas.

Pentru a fi și mai clar, Smotrich a apelat apoi la mass-media pentru a-l avertiza pe Netanyahu (într-o înregistrare scursă în 2022, el este auzit definindu-l ca un "mincinos total") că ar putea trăi cu prima fază a armistițiului, deoarece implica întoarcerea a 33 de ostatici israelieni, dar nu și cu a doua, cea cu adevărat importantă, deoarece implica sfârșitul războiului. Și că, dacă își încalcă promisiunea, nu numai că va scoate din coaliție partidul său, Sionismul Religios, ci se va "asigura" și că o va doborî.

Netanyahu a apărut apoi pentru a repeta cuvântul "temporar" când a vorbit despre armistițiu și a subliniat că are "sprijinul deplin" al președintelui SUA de atunci, Joe Biden, și al succesorului său imediat, Donald Trump, "pentru a relua luptele" dacă Israelul concluzionează unilateral că negocierile celei de-a doua faze nu duc "nicăieri". Deoarece Netanyahu a împiedicat începerea lor de o lună și jumătate, acestea nu au dus nicăieri.

Sau, după cum a spus cu mândrie Smotrich marți: "Pentru acest moment am rămas în guvern".

Un tanc israelian, pe partea israeliană a frontierei cu Gaza, marți. Amir Cohen (REUTERS)

Tot ce s-a întâmplat din ianuarie încoace sugerează că Netanyahu nu a intenționat niciodată să ajungă la a doua fază a armistițiului, în ciuda semnării acestuia în ianuarie. "Nu există altă modalitate de a o explica", a rezumat marți Amos Harel, comentator pe probleme militare pentru ziarul Haaretz. "Israelul a încălcat cu bună știință acordul de încetare a focului cu Hamas – cu aprobarea SUA – pentru că nu a vrut să respecte pe deplin termenii pe care îi acceptase cu două luni înainte".

"Adevăratul obiectiv" al ofensivei, a adăugat el, este "un război perpetuu pe mai multe fronturi" care îi permite să asigure "o alunecare treptată către un regim de tip autoritar".

Presiune în creștere

Acesta este faptul care reiese din zgomotul acuzațiilor încrucișate.

Netanyahu a boicotat continuitatea aceluiași acord de armistițiu pe care l-a semnat, aparent, ca un cadou pentru un imprevizibil Trump, astfel încât acesta să se întoarcă la putere cu conflictul cel puțin în surdină.

A comis încălcări grave și a pus din ce în ce mai multă presiune pe Hamas (care a respectat aproape complet termenii pactului), într-o demonstrație a puterii strategice a primului (Casa Albă a învinovățit "pe deplin" gruparea islamistă pentru reluarea bombardamentelor) și a slăbiciunii celui de-al doilea.

Contrar celor convenite, Israelul nu a retras trupele de la granița dintre Gaza și Egipt; nu a permis intrarea caravanelor pentru a oferi o alternativă de locuire numeroșilor locuitori din Gaza care și-au pierdut casele, nici a excavatoarelor pentru a îndepărta molozul; și a ucis peste o sută de persoane în bombardamente punctuale pe care le-a intensificat ca măsură de presiune în negocieri.

În urmă cu două săptămâni, a ajuns să blocheze intrarea ajutoarelor umanitare și să întrerupă alimentarea cu energie electrică a stației de desalinizare a apei, singura linie pe care o menținea de la atacul Hamas din 7 octombrie 2023. Dar, mai presus de toate, nu a început niciodată negocierile pentru a trece la a doua fază, pe care acordul o stipula pentru 6 februarie.

Așa că, în urmă cu două săptămâni și jumătate, prima fază s-a încheiat, fără a trece la a doua, și fără a include schimburi de ostatici și prizonieri.

Palestinieni inspectează locul unui bombardament israelian în Yabalia, în nordul Fâșiei Gaza, marți. Mahmoud Issa (REUTERS)

Ministrul său de Externe a justificat noile bombardamente masive tocmai prin faptul că negocierile ajunseseră într-un "punct mort" pe care nu-l putea accepta.

"Dacă am fi continuat să așteptăm, am fi continuat să nu ne mișcăm și îmi amintește foarte mult de primele 20 de zile, între 7 octombrie și intrarea terestră, când exista o dorință sau o speranță că poate Hamas va raționa și va ajunge la un acord înainte de asta.

Până când nu s-a întâmplat, nu s-a întâmplat nimic [...] Hamas trebuie să învețe pe calea cea grea că nu poate pune Israelul în genunchi", a declarat el într-un interviu la o conferință în orașul Dimona.

"O decizie politică"

Pentru Andreas Krieg, analist de riscuri geopolitice în Orientul Mijlociu și Africa de Nord și profesor asociat la Școala de Studii de Securitate a King's College din Londra, reluarea războiului este "în principal o decizie politică" a guvernului Netanyahu, mai degrabă decât una militară, după două luni în care a "făcut tot posibilul pentru a torpila" acordul.

Acesta a "făcut presiuni asupra Hamas pentru a elibera soldații fără a face concesii" sau a încercat să-l împingă într-o poziție în care să fie forțat să lanseze un răspuns care să-i servească drept "pretext pentru escaladare".

Islamiștii au lansat un pariu în februarie, anunțând că nu vor elibera ostatici în acea săptămână, în semn de protest față de acumularea de încălcări israeliene anterioare, și au sfârșit prin a da înapoi, în contextul amenințărilor lui Trump de a deschide "porțile iadului" dacă nu-i eliberează pe toți deodată.

Krieg subliniază, de asemenea, un factor militar.

Cu Hezbollah slăbit în Liban și după două luni în care a profitat de armistițiu pentru a colecta noi informații în Gaza, Forțele Armate Israeliene au "o capacitate mult mai mare" de a relua războiul "cu costuri mult mai mici".

La aceasta se adaugă faptul că SUA "nu are o strategie pentru Gaza", cu oscilații care variază de la planul nerealist de curățare etnică pentru a o transforma în "Riviera Orientului Mijlociu", până la încercările de a deschide o cale paralelă de negociere cu Hamas sau de a separa problema ostaticilor de sfârșitul războiului.

Deocamdată, Netanyahu a atins unul dintre obiectivele sale: revenirea la guvernare a partidului Puterea Evreiască, unul dintre cei doi parteneri ultranaționaliști care garantează Likud-ului majoritatea parlamentară, alături de partidele ultraortodoxe. Liderul său, Itamar Ben Gvir, a aplaudat marți revenirea la "lupta intensă" și va recupera în curând Securitatea Națională, portofoliul pe care l-a deținut din decembrie 2022 până la demisia sa – mai mult teatrală decât efectivă – din cauza acordului de încetare a focului.

Netanyahu trebuie să aprobe bugetul până la sfârșitul lunii.

Și, deși din punct de vedere numeric nu are nevoie de sprijinul Puterii Evreiești, are nevoie de cel al celor două partide ultraortodoxe.

În plus, anunțul controversat de concediere (chiar în ajun) a șefului Shin Bet, serviciile secrete interne, Ronen Bar, i-ar putea complica un vot parlamentar atât de relevant.

Chiar și israelienii care au readus Likud-ul lui Netanyahu pe poziția de favorit în sondaje din vara trecută văd, în majoritate, motivații politice în decizia sa de a prelungi cel mai lung război din cele șapte decenii de istorie a țării.

Yair Golan, liderul Democraților (partidul născut anul trecut din fuziunea Partidului Laburist și a pacifistului Meretz), i-a numit marți pe "soldații de pe front și ostaticii din Gaza" simple "cărți în jocul de supraviețuire al lui Netanyahu", pe fondul temerilor că anunțata concediere a șefului Shin Bet va provoca manifestații masive.

Este faimosul fenomen cunoscut în științele politice ca rally 'round the flag: în vremuri de război, poporul tinde să se unească în jurul liderului, lăsând deoparte diferențele politice.