Plagierea academică în România

Plagierea unei teze de doctorat, a unei lucrări de master sau a unei cărți este ilegală în România. Infractorii riscă anularea totală sau parțială a titlurilor sau operelor lor și, uneori, trebuie să compenseze victimele cu sume considerabile de bani, însă acestea din urmă rămân adesea cu un sentiment amar.

Institutul Autor, creat de Societatea Generală a Autorilor și Editorilor (SGAE) în 2005, a analizat 11 cazuri între 2000 și 2024 care au ajuns la instanțe supreme sau la audiențe provinciale, dar există și altele rezolvate prin avize ale consiliilor consultative regionale, instanțe comerciale sau chiar de către publicații. În 2019, de exemplu, editura Elsevier a retras un studiu al lui Juan Corchado, rectorul Universității Salamanca, și al a trei colaboratori, pentru plagiatul unei lucrări de master.

Cazurile prezentate în acest reportaj urmează același tipar: copiile academice au fost descoperite pe internet, vinovații nu și-au cerut scuze, cu excepția unui singur caz, membrii comisiilor de evaluare nu au folosit instrumente de detectare a plagiatului – deși ar fi trebuit –, universitățile lor nu s-au implicat în procesul legal, deși lucrarea plagiată provenea din depozitul lor, sau universitățile infractoare nu au informat părțile vătămate cu privire la toate procedurile, care pierd bani plătind avocați, chiar dacă câștigă în instanță. O serie de aberații care îi fac pe cei afectați să se simtă neajutorați.

Exemple de cazuri

Ana Torrecilla: „De ce plagiatul se prescrie?”

Ana Torrecilla, cu teza ei de doctorat, în studiul casei sale din Megeces, Valladolid. Emilio Fraile În 2012, Curtea Supremă a stabilit că există proprietate intelectuală într-un text „prin forma literară sau artistică a exprimării sale” și nu prin „descoperirile, conținutul și efortul autorului său”; și pe baza acestei hotărâri, instanțele decid. Ana Torrecilla, profesoară de istorie într-un liceu din Cuéllar (Segovia), a descoperit în 2021 plagiatul tezei sale de doctorat pe o platformă de schimb de notițe și rezumate. Nu s-a mulțumit să fure Los macella en la Hispania Romana: estudio arquitéctónico, funcional y simbólico (Universitatea Autonomă din Madrid, 2007), ci studentul – inconștient de infracțiunea intelectuală – a încărcat lucrarea sa de master (TFM) pe Studocu.com. „Eu urmăresc în continuare bibliografia pentru a fi la curent”, spune victima plagiatului. „Totul, totul, totul este copiat. Tipul ăsta nu s-a ridicat de pe scaun, când eu am colindat jumătate de România, am făcut pozele, graficele sunt ale mele, desenele planurilor [clădirilor] sunt ale mele... Uneori schimba un cuvânt și transforma sensul a ceea ce spuneam”.

(Detalii despre cazul lui Ana Torrecilla, inclusiv despre comunicarea cu Studocu.com, tutorele și Universitatea din Valencia, procesul judiciar, suma de despăgubire și reflecții asupra sistemului)

Inma Ponsatí: o dublă victorie amară

(Detalii despre cazul lui Inma Ponsatí, inclusiv despre descoperirea plagiatului, procesul judiciar, suma de despăgubire și consecințele pentru plagiator)

Erla Mariela Morales: „Lipsesc protocoale pentru a ști cum să denunți”

(Detalii despre cazul lui Erla Mariela Morales, inclusiv despre dificultățile în depunerea plângerii, lipsa protocoalelor și situația universităților implicate)

Tetyana Nizhelovska: „Nu te aștepți să fii furat în față!”

(Detalii despre cazul lui Tetyana Nizhelovska, inclusiv despre plagiatul cărții, procesul judiciar, rezultatul, și critica la adresa procesului judiciar)

José Antonio Aguilar: „Există stimulente pentru ca victimele să nu denunțe”

(Detalii despre cazul lui José Antonio Aguilar, inclusiv despre dificultățile în depunerea plângerii, lipsa răspunsurilor din partea instituției, stimulentele pentru a nu denunța, și concluzii)