La nivel global, se estimează că aproximativ 1% din populație se află în spectrul autist. Cu toate acestea, mulți primesc un diagnostic târziu sau deloc, ceea ce le îngreunează accesul la sprijinul necesar.

Persoanele cu tulburare de spectru autist (TSA) percep lumea înconjurătoare într-un mod diferit. Stimulii, limbajul și situațiile sociale sunt procesate de ele în felul lor unic. Ceea ce pentru alții pare de la sine înțeles, pentru ei poate deveni o provocare zilnică. Este important de înțeles: autismul nu este o boală, ci un mod particular de a fi și de a percepe lumea.

Această particularitate este înnăscută, incurabilă și nu este o afecțiune. Mulți autiști nu se simt "defecte", ci mai degrabă "conectate diferit". Crucial este să se creeze condiții în care aceștia să se poată dezvolta. Unii oameni necesită sprijin pe tot parcursul vieții, alții trăiesc complet independent.

Autismul se manifestă în principal în trei domenii:

• Interacțiunea socială: Persoanelor autiste le este adesea dificil să interpreteze semnalele nonverbale, cum ar fi mimica, tonul vocii sau limbajul corpului. Conversațiile ocazionale, contactul vizual sau regulile de grup pot fi, de asemenea, provocatoare.
• Comunicarea: Unii vorbesc puțin sau deloc, alții foarte mult – adesea foarte direct, literal sau într-o manieră neobișnuită. Ironia sau ambiguitățile îi pot confuza.
• Interese și tipare comportamentale restrânse: Mulți autiști au interese speciale, pun accent pe rutine și prezintă comportamente repetitive (de exemplu, mișcări, ritualuri). Schimbările îi pot stresa puternic.

Ce spune experta:

Dr. Christine Preißmann este ea însăși o persoană cu autism. Psihoterapeutul știe din ani de experiență că fiecare persoană autistă "funcționează" diferit. "Persoanele afectate au dificultăți în a lega și menține prietenii, se descurcă adesea cu greu la școală, la locul de muncă și în viața de zi cu zi și necesită sprijin", subliniază experta.

Fiecare are provocări diferite. "În general, schimbările, tot ceea ce este neașteptat și spontan reprezintă provocări mari, la fel și comunicarea cu alți oameni și dificultățile în stabilirea contactelor sociale." Persoanele autiste, de regulă, realizează că sunt diferite și, din cauza disperării asociate, dezvoltă adesea depresie.

Cum se recunoaște autismul la orice vârstă:

Autismul poate fi recunoscut încă din copilăria mică. Adesea, primele semne apar între a 12-a și a 24-a lună de viață. Un diagnostic sigur se stabilește însă de obicei abia de la vârsta de aproximativ doi-trei ani.

Semnele timpurii pot include:

• puțin contact vizual sau interes scăzut pentru interacțiunea socială;
• reacție rară la propriul nume;
• dezvoltare întârziată sau neobișnuită a limbajului;
• mod de joacă atipic;
• reacție puternică la schimbări sau stimuli senzoriali.

În unele cazuri, autismul este recunoscut abia la vârsta școlară, în adolescență sau la vârsta adultă. Motivul: "Pentru un diagnostic este necesar un anumit grad de severitate, adică anomaliile trebuie să ducă la dificultăți clinic relevante", spune dr. Christine Preißmann. Adesea, anomaliile sunt cauzate de alte boli psihice, ceea ce face dificilă diagnosticul.

Prejudecăți față de persoanele autiste:

Una dintre cele mai mari prejudecăți față de persoanele autiste se leagă de o provocare pe care o cunoaște și dr. Preißmann: aceea că persoanele afectate nu sunt sociale și nu pot manifesta empatie. Problema aici constă în neurologie și nu în lipsa de interes.

"Persoanele autiste au premise diferite față de alți oameni. Mulți își doresc contacte, dar adesea au nevoie de puțin ajutor sub formă de terapie etc.", explică dr. Preißmann. Ea clarifică: "Persoanele autiste pot fi foarte empatice, dar dificultățile constau în comunicarea diferită și lipsa înțelegerii intuitive a anumitor procese."

Ea povestește un exemplu personal: "O fostă colegă mi-a spus într-o zi că ar putea 'exploda'. Eu înțeleg astfel de expresii mai ales literal și m-am gândit că vrea să-și discute planurile de vacanță cu mine, așa că am întrebat-o unde ar vrea să zboare. Știind de dificultățile mele, a râs, dar apoi mi-a explicat ce a însemnat de fapt afirmația ei. Acum, la prima vedere, s-ar putea crede că nu am fost empatică, deoarece nu am putut să-i răspund ei și nevoilor ei. Dar nu am putut, pentru că am înțeles greșit. Aceasta este o diferență."

Despre Dr. Christine Preißmann: Este medic specialist în medicină generală și psihoterapie. Specializarea ei principală este autismul la vârsta adultă. Consultul, diagnosticul și terapia pentru adulți cu autism, precum și pentru familiile acestora, îi definesc activitatea zilnică.