Body Positivity: Libertatea de a fi tu sau o nouă cenzură a opiniilor?

Body Positivity: Libertatea de a fi tu sau o nouă cenzură a opiniilor?

În câteva cuvinte

Articolul explorează paradoxul mișcării body positivity, argumentând că aceasta ar putea deveni o nouă formă de intoleranță, unde orice observație sau critică legată de aspectul fizic este imediat etichetată ca „body shaming”. Pe exemplul apariției lui Nelly Furtado, se pune sub semnul întrebării libertatea de a exprima opinii sincere și necesitatea unui dialog deschis despre imaginea corporală.


Este un moment remarcabil: Nelly Furtado (46 de ani), odinioară o icoană pop delicată, dansează în pantaloni scurți pe scena festivalului Boardmasters din sud-vestul Angliei. Ea pare încrezătoare, plină de energie, liberă. Și totuși: în timp ce publicul jubilează și toți celebrează spectacolul ca un triumf al mișcării body positivity, se instalează o senzație neplăcută.

Nu pentru că prestația ar fi una slabă, ci pentru că toți ne prefacem că nu avem voie să avem nicio părere despre asta.

Parcă o sabie morală plutește deasupra tuturor. Cine întreabă dacă o creștere extremă în greutate implică riscuri pentru sănătate este un „body shamer”. Cine consideră că anumite ținute nu flatează orice corp este un „fatfob”. Și cine spune că poate, în trecut, se măsurau lucrurile cu alte standarde (de exemplu, în cazul vedetelor înainte de pierderea în greutate) este imediat lecuit public: „Astăzi suntem mai evoluați”.

Dar suntem cu adevărat? Sau pur și simplu am învățat să ne prefacem mai bine?

Dacă suntem sinceri, se creează acum o nouă formă de intoleranță, mascată: una care se prezintă cu superioritate morală. Care vrea să închidă gura oricui descrie sincer ceea ce vede și simte. De altfel, nu este o rușine să gândești: „Înainte, de la ea s-ar fi așteptat să se îmbrace altfel”. Sau: „Asta pare inconfortabil”. Este pur și simplu uman. Ce facem cu asta și cum vorbim despre asta, asta este crucial.

Nimeni nu ar trebui să se rușineze, nici pentru corpul său, nici pentru istoria sa, nici pentru hainele sale. Dar asta este valabil și pentru cealaltă parte: nimeni nu ar trebui să se rușineze dacă se crispează interior pentru o clipă, deoarece este surprins de o imagine, o apariție, o schimbare. Normele s-au schimbat, da. Dar nu orice iritare este imediat „body shaming”.

Dimpotrivă: dacă suprimăm reacțiile sincere – inclusiv cele critice – împiedicăm dezbateri reale. Și ne prefacem că nu există influențe culturale, estetică, limite ale decenței care s-au dezvoltat de-a lungul deceniilor. Ca și cum totul ar fi brusc irelevant, doar pentru că nu se potrivește cu spiritul vremii. Dar spiritul vremii nu este o dogmă. Este, în cel mai bun caz, o oglindă a societății și nu ar trebui să devină o mască pentru minciună. Și mi se pare ipocrit să te prefaci că „Wow, ai slăbit” nu este unul dintre cele mai frumoase complimente ale zilelor noastre. Atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Adevărata diversitate înseamnă diversitatea de opinii. Body Positivity ar trebui să însemne: fiecare persoană are dreptul să se simtă bine. Fiecare corp merită respect. Dar acest respect nu funcționează prin interdicții de gândire, ci prin dialog, inclusiv despre contradicții. Dacă vrem o diversitate reală, avem nevoie și de diversitate de opinii. Nu doar aplauze sau tăcere.

Este minunat că scena este cucerită, da, cu fiecare kilogram pe care îl poartă. Dar este la fel de legitim să ne întrebăm dacă nu putem simți două lucruri simultan: bucurie pentru libertatea ei și iritare față de noua dogmă a intangibilității. Emanciparea nu înseamnă că nu mai avem voie să punem nimic la îndoială.

Про автора

Adrian este un jurnalist sportiv ale cărui reportaje emoționante și captivante de la meciurile de fotbal transportă cititorii pe stadion. Nu doar că descrie în detaliu desfășurarea jocului, dar transmite și atmosfera și emoțiile jucătorilor. Articolele sale analitice ajută la o mai bună înțelegere a strategiei echipelor și a tacticii antrenorilor.