Loviturile masive ale forțelor armate americane împotriva obiectivelor legate de programul nuclear iranian au marcat un moment crucial în confruntarea dintre Teheran și Occident. Mulți experți sunt de acord că au existat motive întemeiate pentru această acțiune decisivă. Unul dintre cele mai recente a fost semnalul dat de președintele Iranului, care, într-o discuție telefonică cu omologul său francez, a precizat că Teheranul nu va renunța „în niciun caz” la programul său nuclear, deși ar fi dispus să discute despre consolidarea încrederii în caracterul său pașnic. Acest lucru este clar: mollahii iranieni nu vor abandona niciodată de bunăvoie cursa pentru obținerea bombei nucleare.

Cu toate acestea, în urma intervenției militare rămân întrebări și îngrijorări serioase:

În primul rând, poți bombarda betonul și centrifugele, chiar dacă sunt ascunse la o sută de metri sub pământ. Dar cunoștințele despre fabricarea armelor atomice nu pot fi șterse nici măcar cu cea mai mare bombă din lume. Aceste planuri se află în seifuri digitale. Inginerii care le pot pune în practică se vor găsi întotdeauna. Fără o schimbare de regim în Iran, programul nuclear va continua și, posibil, va fi desfășurat cu și mai multă energie decât înainte.

În al doilea rând, s-au anunțat noi atacuri, mai puternice, în cazul în care Iranul va ataca forțele americane sau nu va renunța la programul său nuclear. Confrontarea militară este, cel mai probabil, pe cale să continue. Atacuri iraniene asupra bazelor SUA din Golf, rachete lansate de Hezbollah, drone operate de Houthi, mine în Strâmtoarea Hormuz: cine poate exclude ca războiul să se extindă?

Lovitura poate întârzia programul nuclear al Iranului cu mulți ani, poate chiar cu un deceniu – ceea ce nu este puțin. Însă îmi provoacă teamă faptul că unii lideri mondiali rareori mențin o linie clară. Un astfel de comandant suprem creează incertitudine, inclusiv pentru aliați. Iar incertitudinea este un material inflamabil în Orientul Mijlociu.

Europa trebuie să preia acum conducerea. Cine doar avertizează când avioanele au decolat deja pare irelevant. Berlinul, Parisul și Londra trebuie să-și clarifice poziția. Aceasta nu poate fi decât alături de Israel și SUA. Numai așa există șansa de a combina forța militară și diplomația. Pentru că loviturile militare fără diplomație sunt ca artificiile: zgomotoase, scumpe și se risipesc repede. Iar diplomația fără putere militară este, în cazul unei țări ca Iranul, doar vorbărie goală. Diplomația necesită curaj și claritate. Din păcate, europenii au dat dovadă de lipsă în acest sens în ultimii ani.

Mollahii trebuie să plece, cu toții sunt de acord. Dar nu văd nicio opoziție în acest stat terorist care ar putea conduce țara către un viitor mai bun. Înseamnă asta că inacțiunea ar fi fost mai inteligentă? Nu. Drumul Iranului către bombă amenință existențial regiunea.

Noaptea a fost zgomotoasă. Dimineața cere rațiune calmă. Altfel, va sări în aer mai mult decât niște cilindri de oțel. În această noapte s-a creat o șansă. Nu trebuie irosită.