Într-o zi de primăvară a anului 1915, strălucita chimistă germană Clara Immerwahr a ieșit în grădina sa și s-a împușcat în piept. A murit în brațele fiului său două ore mai târziu. Immerwahr era căsătorită cu Fritz Haber, unul dintre oamenii de știință care au întruchipat cel mai bine potențialul științei pentru bine și pentru rău. Haber a câștigat Premiul Nobel pentru Chimie în 1918 pentru inventarea sintezei amoniacului din aer, datorită unui sistem de înaltă presiune și catalizatori. Miliarde de oameni din întreaga lume au fost salvați de la moartea de foame datorită îngrășămintelor agricole derivate din această invenție. În vremea sa, Haber a fost aclamat ca un mesia pentru că a transformat „aerul în pâine”.

Deși motivele morții sale nu sunt clare, posibil Clara Immerwahr era chinuită de masacrul pe care îl provocase o altă invenție a soțului ei în timpul Primului Război Mondial: gazul letal. Chiar Haber mersese pe frontul belgian pentru a supraveghea primul atac cu această nouă armă, care a ucis mii de soldați. La o zi după ce soția sa s-a sinucis, Haber — un patriot fervent — a plecat pe frontul rusesc pentru a conduce un alt atac chimic.

Mai bine de un secol mai târziu, fiziciana asturiană Beatriz Roldán conduce Institutul Fritz Haber al Societății Max Planck, în Berlin. Este un centru modern de cercetare unde aproximativ 400 de oameni de știință caută progrese majore pentru societate, similare cu cele ale lui Haber, dar fără a-i repeta greșelile.

Roldán a crescut în bazinul minier asturian. Bunicii ei au lucrat scoțând cărbune din puțuri, și unul dintre ei a murit de silicoză. Obiectivul ei științific este de a obține o nouă eră de energie mai curată și mai puțin dăunătoare datorită utilizării nanomaterialelor care pot alimenta reacții chimice eficiente. În plus, Roldán este consilier al Guvernului german în domeniul energiilor regenerabile și prietenă cu o altă fiziciană, Angela Merkel, care a fost cancelar al Germaniei timp de 16 ani.

În această lună, Roldán va primi Premiul Asociației Oamenilor de Știință Spanioli din Suedia și al Fundației Margarita Salas pentru cercetătorii din țara noastră cu impact recunoscut la nivel internațional. În acest interviu cu Джерело новини, omul de știință asturiană explică la fel de bine știința din spatele hidrogenului verde, deciziile politice care au scufundat Germania într-o criză energetică profundă, sau motivele pentru care Spania nu este un lider mondial în energii regenerabile, deși are tot ce este necesar pentru asta.

Întrebare: Obișnuiți să-l citați pe Jules Verne la începutul conferințelor dumneavoastră, de ce?

Răspuns: Verne a prezis că apa va înlocui cărbunele ca sursă de energie, datorită separării oxigenului și hidrogenului. Descoperirea disocierii apei pentru a face hidrogen verde se face de sute de ani, dar nu s-a încercat industrializarea. Cărbunele are o densitate energetică atât de mare și existau atâtea rezerve încât nu s-a gândit nimeni să facă nimic altceva. Nimeni nu se gândea la implicațiile pe care le va avea asupra schimbărilor climatice, asta am descoperit doar cu timpul. Dar deja în secolul al XIX-lea, un roman de Verne, Insula Misterioasă, spunea că asta se va întâmpla în viitor.

Î. Și acest viitor este posibil?

R. Da. Eu lucrez de ani de zile la dezvoltarea de noi materiale pentru a facilita reacțiile chimice. În mod specific, căutăm catalizatori, care sunt materiale care nici nu se folosesc, nici nu se distrug în timp ce se desfășoară o reacție chimică, dar te ajută să o faci mai rapidă și mai eficientă.

Î. Puteți da un exemplu?

R. Luăm un gaz nociv, dioxidul de carbon, responsabil pentru efectul de seră, îl combinăm în procese de cataliză termică cu hidrogen și îl transformăm într-un carburant, metanolul.

Î. Și este un proces mai curat?

R. Clar. Problema este că până acum se folosea hidrogen albastru, care se obține din metan. Noi folosim hidrogen verde, scos din apă folosind un proces de cataliză electrică. CO₂ este un reziduu al industriilor, dar dacă unești ambele compuși poți face un produs de hidrogen care este deja verde din care să scoți carburanți. Cu aceste metode putem face verde și producția de amoniac.

Î. Ceea ce a făcut Fritz Haber?

R. Multe dintre procesele sale sunt foarte importante acum. De exemplu, hidrogenul are o densitate energetică foarte mică și este foarte dificil de transportat ca gaz. Atunci ceea ce facem este să-l transformăm în amoniac prin procese catalitice. Și acest material îl putem transporta ca lichid cu barca, pe șosea, prin conducte, mult mai ușor.

Fiziciana asturiană Beatriz Roldán, directorul Institutului Max Haber din Germania. JUAN BARBOSA

Î. Urmând exemplul fondatorului institutului dumneavoastră, cât de departe suntem de a face din nou pâine cu lumina?

R. Tehnologia pentru disocierea apei există deja, dar se lucrează la optimizarea proceselor și materialelor pentru a le face mai durabile și mai sustenabile. Iridiul, deși eficient, este rar și foarte scump, așa că căutăm alternative precum oxizi de fier, cobalt și nichel. Odată cu războiul din Ucraina și reducerea aprovizionării cu gaze, Germania și-a accelerat tranziția la hidrogenul verde. Cu toate acestea, deși țara generează aproape 50% din electricitatea sa cu surse regenerabile, acest lucru nu acoperă toată cererea sa de energie, în special pentru industria chimică puternică.

Î. Spuneți că Spania este mai bine situată. De ce?

R. Spania este într-o situație privilegiată pentru că are mult mai mult soare și vânt. Este țara cu cel mai mare potențial din Europa pentru a face ceea ce eu numesc soare lichid. Este să transformi soarele în electroni, în electricitate, și cu ea să faci procese catalitice pentru a genera hidrogen verde. În schimb, Germania are tehnologia avansată pentru electroliză, dar nu are suficiente resurse regenerabile. Tranziția globală necesită cooperare europeană: sudul furnizează energie regenerabilă, în timp ce nordul dezvoltă tehnologie și infrastructură. Pentru a fi competitivă, Europa trebuie să accelereze această tranziție construind mai multă infrastructură.

Î. Spania a avut întotdeauna soare și vânt, ce a făcut greșit?

R. A început să investească foarte târziu. Și pentru că începe un lucru și nu-l termină. Același lucru s-a întâmplat în Germania. Până nu au tăiat gazul rusesc din cauza războiului din Ucraina, nu au început serios să dezvolte alternative. Spania are un potențial mare în energii regenerabile, dar se confruntă cu bariere birocratice care îi încetinesc dezvoltarea. În ciuda potențialului său solar și eolian ridicat, electricitatea este încă foarte scumpă. Companiile caută să transforme energia în hidrogen și amoniac pentru utilizări industriale, dar permisele durează prea mult.

Î. Energia curată va fi mai scumpă?

R. Da, va fi mai scumpă, dar nu avem altă opțiune. Schimbările climatice ucid oameni. În Europa nu am fost conștienți din cauza situației noastre privilegiate, dar acum începem să simțim asta cu inundațiile din Germania, morții din dana din Valencia. Dacă nu facem nimic, ne deșertificăm și murim. Vor exista refugiați climatici și războaie din cauza climei. Tranziția energetică va dura mai mult decât se credea.

Î. Se poate ajunge la timp pentru a evita cele mai catastrofale consecințe?

R. Cred că da. Dar trebuie să fim conștienți că va trebui să plătim mai mult pe termen scurt și că există o soluție unică. Construirea unei mașini electrice acum are emisii de CO₂ foarte mari. Și ce țară are o rețea electrică care să poată susține că trecem cu toții la electric? Niciuna. În același mod, deocamdată nu există suficient hidrogen verde pentru toate utilizările posibile. Un lucru care se spune foarte rău este să spunem că vom decarboniza societatea. Asta înseamnă că vom extermina societatea, pentru că noi suntem făcuți din atomi de carbon. Singurul lucru pe care îl putem face este să desfossilizăm societatea noastră.

Î. Ce rol joacă companiile energetice?

R. Companiile energetice sunt cele care fac investiția în hidrogen verde. Dacă compania face combustibilii, dacă este responsabilă de distribuție și de vânzare, până la urmă poate face ce vrea cu prețurile. De aceea, tranziția necesită colaborare între industrie, oameni de știință și guverne. Statul trebuie să garanteze distribuția energetică și să evite ca companiile private să controleze prețurile și accesul.

Î. Care este rolul oamenilor de știință?

R. Unul despre care nu se vorbește atât de mult este să-și consilieze bine guvernele. Eu consiliez Guvernul german în probleme de tranziție energetică. Mi se pare o veste foarte bună că Spania a inclus și consilieri în Executiv.

Î. Vă ascultă guvernanții în Germania?

R. Cel mai dificil este să le menții atenția. În Germania a existat multă conștientizare cu privire la hidrogenul verde, dar acum uită. Nu se poate ca politica energetică să se schimbe de fiecare dată când există un guvern nou, dar asta se întâmplă în orice țară. În plus, trebuie să înțeleagă că progresele apar din cercetarea fundamentală care dă roade pe termen lung, nu în doi sau trei ani. Tehnologia pe care se bazează hidrogenul verde a fost dezvoltată în 1780, dar o aplicăm acum, în parte pentru că până acum nu a existat interes.

Î. Ce ar trebui să vă ofere pentru a vă întoarce în Spania pentru a cerceta?

R. Mijloace pe termen lung. Când m-au angajat la Max Planck, mi-au spus: „Credem în tine de acum până când vei ieși la pensie”. Acum am trei clădiri pentru cercetarea mea, doar de la departamentul meu. Suntem 140 de persoane. În Spania, centrele de excelență Severo Ochoa au o finanțare de patru milioane de euro pentru patru ani. Noi avem acest buget aproximativ în fiecare an.