Uneori, un sandviș cu chiftea este mult mai mult decât un simplu prânz. Șoferul de autobuz școlar Freddy Külpmann (64 de ani) din orașul german Witten a devenit cunoscut la nivel național după ce echipa TV a postului WDR l-a filmat luându-și adio de la ultima chiftea (Frikadelle) de la chioșcul său preferat, care s-a închis pe neașteptate.

„Ce ați ales astăzi dimineață?”, l-a întrebat reporterul. „Da, chifteaua de vineri, ca în fiecare vineri”, a răspuns Freddy. Apoi, vocea i-a tremurat. „Dacă dispar, va fi greu.” În acel moment, șoferului de autobuz i-au dat lacrimile. Freddy Külpmann părea surprins chiar și el de reacția sa.

Clipul din emisiunea WDR a devenit imediat viral, făcându-l pe simpaticul șofer de autobuz rapid cunoscut.

După cum își amintește Uwe Gambalat (64 de ani), supranumit în glumă „Regele Chiftelelor”, cameramanul a trebuit să oprească filmarea și să-i spună: „Șoferul vostru de autobuz plânge de rupe pământul”. Uwe și soția sa Heike (54 de ani) își aveau rulota cu gustări în parcarea de pe Westfalenstraße din Witten din 2016, întotdeauna miercurea și vinerea.

Șoferul de autobuz Freddy venea întotdeauna vineri la ora 11, uneori și miercurea. Timp de șapte ani și jumătate. Gambalat spune: „Freddy este acum aproape mai cunoscut decât mine. Și asta datorită chiftelelor noastre!”

Însă apoi a venit sfârșitul, spre marea tristețe a „Regelui Chiftelelor”. „Am căutat personal timp de un an și jumătate, fără succes”, spune Uwe Gambalat. „Ni s-au prezentat oameni care voiau 100 de euro declarați și 1000 de euro la negru. Diferența dintre ajutorul social și sectorul cu salarii mici este pur și simplu prea mică în Germania.” Heike nu poate continua din motive de sănătate, iar singura angajată lipsește prea mult după o operație. Gambalat nu ar putea să gestioneze chioșcul singur. Acum lucrează la firma fiului, iar serviciul de catering va continua.

„Nu am fost întotdeauna atât de sensibil”, spune Freddy. El recunoaște că astăzi nu mai are probleme să-și arate sentimentele. De profesie funcționar de expediții, obișnuia să conducă autobuze de linie. „Asta m-a epuizat. Presiunea timpului, traficul, pasagerii și stresul cu firma. Toate acestea m-au tras în jos”, spune Freddy. „După muncă mergeam imediat acasă, mă închideam acolo, nu mai ieșeam. Am devenit depresiv și în cele din urmă am suferit o cădere nervoasă.”

Aproape șase ani, Freddy Külpmann nu a mai condus autobuzul. Până când un proprietar de companie de autobuze l-a întrebat: „Nu vrei să mai conduci? Nu pe linie, ci autobuz școlar?”

Külpmann s-a așezat din nou la volan: „Copiii mi-au redat bucuria de a conduce. În fiecare an mă bucur de fețele noi și de cum se deschid treptat.” Și copiii îl plac pe șoferul lor la fel de mult. Când elevul de clasa a doua Malte l-a văzut pe șoferul său plângând, i-a dăruit lui Freddy un sandviș cu chiftea ca mângâiere.

Freddy, al cărui nume real este Detlef, s-a bucurat enorm de gest, dar spune și: „Nu este același lucru” și apoi ochii i se umezesc din nou.