Israelul a întreprins acțiunile necesare oricărui stat suveran în situația sa: s-a apărat – cu hotărâre și o precizie chirurgicală. Operațiunea, în cadrul căreia forțele aeriene israeliene au lovit ținte adânc pe teritoriul Iranului, nu a fost un act de agresiune. A fost un act de autoapărare legitimă.

Regimul iranian nu dorește doar să slăbească Israelul, ci vrea să-l șteargă de pe hartă. Aceasta nu este o presupunere sau o exagerare, ci doctrina oficială de stat a Teheranului.

De decenii, ayatollahii și Gărzile Revoluționare Iraniene predică ura față de statul evreu. Ei finanțează și înarmează până în dinți grupări teroriste precum Hezbollah, Hamas și Houthi și le folosesc în războiul împotriva Israelului. Teheranul a cerut deschis distrugerea statului evreu și a făcut tot posibilul pentru a atinge acest obiectiv cu ajutorul aliaților săi teroriști. Cine ignoră sau minimalizează acest lucru devine complice la această barbarie.

Israelul este o țară mică, chiar minusculă. Este prins între inamici care nu îl recunosc și o opinie publică mondială care, se pare, ignoră (sau îi este indiferent, sau chiar îi place) cât de existențial amenințat este acest stat. Dar Israelul este și puternic – militar, tehnologic și moral. Și are tot dreptul să se apere atunci când existența sa este în joc.

Loviturile țintite asupra centrelor nucleare iraniene și a comandanților Gărzilor Revoluționare nu sunt o escaladare. Sunt o măsură de precauție vitală. Dacă Teheranul este la doar câteva luni distanță de a avea bomba nucleară, Ierusalimul nu poate sta deoparte și spera că liderii iranieni își vor veni în fire sau vor iubi brusc viața mai mult decât urăsc Israelul.

Cu regimul iranian nu se poate discuta rațional. El se hrănește din imaginea inamicului reprezentată de Israel. Are nevoie de această ură pentru a supraviețui pe plan intern.

Să nu uităm: Iranul este o dictatură islamistă care de decenii își suprimă populația în cel mai brutal mod. De mult timp, iranienii iubitori de libertate, în special multe femei curajoase, speră la sfârșitul acestui regim criminal. Foarte mulți iranieni nu consideră inamici Israelul, SUA sau Occidentul, ci pe mullahii care îi persecută și îi țin în nelibertate.

Și acum? Comunitatea internațională trebuie să arate, în sfârșit, o poziție clară. Nu împotriva Israelului, ci împotriva agresorului. Cei care acum cer Israelului reținere, în timp ce Teheranul răspunde cu drone, confundă cauza și efectul.

Israelul a ales viața, nu războiul. Și va câștiga – pentru că doar așa poate supraviețui.