În urmă cu șapte ani, oncologul Cristina Saura, șefa unității de Cancer de Sân de la Spitalul Universitar Vall d’Hebron (Barcelona), a primit o pacientă diagnosticată cu cancer mamar în timpul celei de-a treia sarcini.

Pacienta era îngrijorată dacă tumora ar fi afectat cel de-al doilea copil al său – cu doar un an mai mare – în perioada de alăptare. Saura, care este și cercetătoare la Institutul de Oncologie Vall d’Hebron (VHIO), a împărtășit această problemă cu colega sa, Ana Vivancos, care precizează: „Cancerul nu este contagios, dar trebuia să-i oferim un răspuns elaborat”.

Această întrebare a deschis calea către o descoperire promițătoare pentru oncologie: analizând laptele matern s-ar putea diagnostica precoce cancerul de sân datorită contactului pe care acest biofluid l-a avut cu tumora însăși.

„Testăm gradul său de sensibilitate, dar a fost deja util în unele cazuri, la mame care au născut după vârsta de 40 de ani”, explică Saura.

Cancerul de sân este cel mai răspândit din lume. O femeie din opt va suferi de această boală de-a lungul vieții, conform datelor Societății Spaniole de Oncologie Medicală. În Spania, sunt diagnosticate peste 37.000 de cazuri pe an, iar mortalitatea se situează la 6,1%. Diagnosticul precoce este fundamental pentru a acționa la timp; prin urmare, screening-ul între femeile cu vârste cuprinse între 50 și 69 de ani este crucial, o categorie de vârstă deosebit de sensibilă din cauza schimbărilor hormonale. Pe lângă testele radiologice, este vital să mergeți la medic la cea mai mică suspiciune.

Serviciul de Oncologie Medicală al Vall d’Hebron a fost recunoscut ca fiind cel mai bun din specialitatea sa în Spania, conform Monitorului de Reputație Sanitară (MRS) 2024. În mod specific, unitatea de Cancer de Sân este un punct de referință național în diagnosticele, tratamentele și cercetarea acestei tumori.

Coordonarea unității cu grupul de cercetare de cancer de sân al VHIO face posibilă înțelegerea modului în care se comportă această tumoră și ajungerea la noi modalități de tratament și diagnostic. Cu toate acestea, acest lucru nu ar fi posibil fără implicarea emoțională a profesioniștilor săi și tratamentul apropiat, aproape familial, cu pacientele. Acestea sunt câteva dintre fețele acestui serviciu de oncologie.

Cristina Saura are o fotografie în biroul ei. În ea, pozează alături de copiii și soțul ei la poalele Els Encantats, doi piemonturi pirinei emblematice. Nu este o fotografie obișnuită; acolo se aerisește când ravagiile emoționale ale muncii încep să-și facă simțită prezența. Conduce cu pasiune unitatea de Cancer de Sân a Spitalului Vall d’Hebron, care îngrijește anual în jur de 700 de paciente diagnosticate. Mărturisește, în timp ce vocea i se rupe ușor, că „sunt zile foarte grele în care vrei să arunci prosopul, paciente care uneori nu mai sunt. Dar, dintr-o dată, vine o altă femeie care îți mulțumește pentru că este încă în viață. Și totul merită din nou”. Saura a știut întotdeauna că vrea să se dedice medicinei, dar cancerul mamei sale a fost cel care a atras-o spre cercetarea oncologică în urmă cu mai bine de 20 de ani. „Am fost chemați pentru un tratament experimental în faza 1, care mai târziu, de-a lungul anilor, a fost aprobat”, povestește ea. De atunci, dorința de a descoperi cum se comportă această tumoră și de a îmbunătăți tehnicile de diagnostic și tratament au devenit aproape o obsesie pentru ea. Zilele ei sunt scurte, dar le gestionează cum poate pentru a se ocupa de pacientele sale, pentru a avansa în cercetări și pentru a participa la conferințe internaționale de oncologie. „De multe ori ajung să mănânc în birou”, mărturisește ea.

Din relația atât de specială pe care Saura o are cu pacientele sale a apărut în urmă cu trei ani o întâlnire emoționantă în parcul Tibidabo din Barcelona, la care a participat Sara Raventós, diagnosticată cu cancer de sân în timpul sarcinii. Scopul a fost să se cunoască, să atenueze temerile, să sărbătorească viața în unele cazuri și să le amintească pe cele care nu mai erau, în altele. În plus, a apărut un grup WhatsApp numit Mamama, format atunci din 16 femei cu circumstanțe similare cu cele ale lui Raventós. Diagnosticele în timpul sarcinii nu reprezintă nici măcar 3% din numărul total de cazuri de tumori de acest tip în Spania, conform Asociației Spaniole contra Cancerului. Astăzi, același grup este o asociație (Mamama) care facilitează însoțirea pacientelor oncologice și caută finanțare pentru proiecte de cercetare privind cancerul de sân în timpul sarcinii, printre altele. „Cel mai important lucru este să ai încredere în echipa oncologică și să nu te mai uiți pe internet când ești diagnosticată”, sfătuiește ea. „Al meu este o tumoră genetică ereditară”, explică Raventós, co-fondatoare a asociației. Diagnosticul ei a coincis cu a paisprezecea săptămână de sarcină. „În cel mai dulce moment al vieții tale, totul se întunecă dintr-o dată”. Tratamentul ei a durat aproape la fel de mult ca gestația fiicei sale, Lola, care are acum cinci ani. Raventós nu se poate abține să nu se emoționeze: „Nu mai sunt aceeași persoană”, recunoaște ea. Cancerul a învățat-o ce este prioritar: „Nu voi amâna nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru mine”, afirmă ea și mărturisește că acum îi este cel mai frică: „Mă aflu într-o nouă etapă, în care am terminat deja tratamentele și nu voi mai avea controale atât de frecvente. Sunt în sprijin psihologic pentru a putea trece prin ea”.

După diagnosticul unui cancer de sân, vine șocul, incertitudinea, frica, tristețea... Un amestec de emoții pe care pacienta este obligată să le traverseze. Scopul Aleixandrei Cano, psiho-oncolog și coordonator al grupurilor psihoterapeutice pentru pacientele cu cancer de sân de la Spitalul Universitar Vall d’Hebron, este ca acestea să nu o copleșească. „Devii confidenta lor pentru că de multe ori se închid cu familia pentru a nu o îngrijora”, explică terapeuta. A ajuns în această ramură a psihologiei „din întâmplare” și, acum, nu se mai concepe să realizeze un alt tip de însoțire. Experiența a învățat-o până unde poate ajunge: „Eu am copii mici, nu aș putea face terapie cu pacienți infantili oncologici”. Din grupurile sale terapeutice, ceea ce o emoționează cel mai mult este „dezvoltarea personală la depășirea unei astfel de boli”, explică ea și „pentru ca mult mai mulți să o poată realiza, este nevoie de mai multă cercetare”. O modalitate de a revendica mai multă finanțare este eșarfa solidară – pe care o arată în a doua fotografie de sus – cu care strâng bani și care a devenit deja un simbol printre pacientele lor.

Ana Vivancos personifică cuvântul cercetare, uneori atât de eteric. Scopul ei este să demonteze stereotipul rece al științei. „Încercăm, dintr-un punct de vedere filozofic, să oferim dovezi oncologilor pentru a înțelege mai bine tumorile”, explică această biochimistă aflată în fruntea laboratorului genomic al Institutului de Oncologie Vall d’Hebron (VHIO). Cheia este să înțelegem că, în spatele acelor mostre de ADN, se află o persoană. „Este cea mai frumoasă parte a muncii mele”, sărbătorește Vivancos, crescută într-o familie de medici. La opt ani, în desenele ei se reprezenta deja într-un laborator, motivată de „neliniștea de a răspunde la ceea ce, deocamdată, nu are răspuns”. Vivancos era în concediu de maternitate când au primit întrebarea despre prezența celulelor tumorale în laptele matern. Povestește că se implică întotdeauna la maximum în orice tip de cercetare, dar există probleme, cum ar fi aceasta, „care îți permit să privești cu o altă perspectivă”. Biochimista este mândră de realizările VHIO: „Cu mult mai puțină finanțare decât marile institute de cercetare, obținem rezultate foarte mari. Desigur, știința are nevoie de finanțare regulată”.

Datorită numeroaselor progrese în tratamente și tehnici de detectare precoce, pronosticurile de cancer de sân sunt mai favorabile. Acest lucru implică, așa cum clarifică chirurgul Clara Morales, „ca operațiile să fie din ce în ce mai puțin complexe și ca uneori să se poată salva o mare parte a sânului”. Morales efectuează peste o sută de intervenții pe an. Ca ginecolog, este una dintre primele fețe pe care le văd pacientele care merg la unitatea de Patologie Mamară. Acest lucru implică să dai vești bune și vești proaste. „Sunt momente foarte complicate pentru care încerc să arăt cea mai mare empatie”, subliniază ea. Recunoaște că pacientele simt mai multă încredere atunci când interacționează cu ea datorită genului său și că, din același motiv, diagnosticele pot fi mai emoționale. „Sunt zile în care trebuie să respir foarte adânc, mai ales cu femeile tinere cu care am doar câțiva ani diferență. Sau când într-o zi trebuie să dau două sau trei rezultate proaste”, povestește ea. „Încerc să separ partea personală de muncă, să mă sprijin pe colegii mei, pe familie... și pe toate pronosticurile negative pe care reușim să le schimbăm”, adaugă ea.

Există ceva ce Ángeles Peñuelas – Nines, pentru colegii săi de la Vall d’Hebron – ar prescrie întotdeauna: „O doză bună de râs”. Mărturisește că pe ea o ajută întotdeauna: „În casa mea râdem mereu, iar asta îmi dă viață când lucrurile aici devin grele”. Peñuelas conduce serviciul de Asistență Medicală Oncologică, un post de conducere și de îngrijire a personalului, pentru că ea se ocupă de îngrijire. „Asistentele medicale au această vocație, dar în oncologie mergem cu un pas mai departe. În ciuda cât de greu poate fi uneori, am căzut la pământ în fața acestei specialități acum 30 de ani”, explică ea. Peñuelas este, de asemenea, președintele Societății Spaniole de Asistență Medicală Oncologică, de unde revendică mai multă formare pentru asistentele medicale, care asistă pacienții pe tot parcursul procesului de diagnostic și tratament al bolii – în a doua fotografie, o asistentă medicală pregătește administrarea chimioterapiei –: „Oncologia nu este doar cancerul, sunt multe alte consecințe medicale”, subliniază ea. Peñuelas pune în valoare puterea acestui colectiv sanitar de a detecta nevoile: „Avem cel mai apropiat tratament cu pacienții și familiile”.