A fost un maestru în transformarea vieții în literatură, spune Paolo di Paolo vorbindu-mi despre Tabucchi, și mă întreabă dacă cred că în lumea actuală mai este clar "ce este literatura". Nu știm ce este o carte, îi spun, dar când, din întâmplare, există una, o recunoaștem imediat. Ne aflăm în curtea Facultății de Litere a Universității din Barcelona, unde urmează să se celebreze Ziua Internațională dedicată operei lui Tabucchi. Colaborează Institutul Italian de Cultură.

Participanții și asistenții sosesc deja în sala 113: María José de Lancastre, Michele Tabucchi, Carlos Gumpert, Francesco Luti, Perla Martinelli, Gennaro Serio, Pepi Baulo și Susana Castaño, reprezentând editura Anagrama…Mai multe informații

"Italia are memoria scurtă", afirmă Tabucchi după alegeri. Di Paolo își începe discursul vorbind despre un post-it pe care l-a văzut într-o după-amiază, scris de mâna lui Tabucchi, lipit pe masa din bucătăria casei sale din Vechiano. Nota spunea: "Unde este Céline?". Și Di Paolo a văzut în întrebare (sau ce-o fi fost) semnul unei relații cu tradiția literară, o conversație cu absenții, cu marii și mai puțin marii autori ai trecutului: "Nu era Tabucchi un postmodern, cum spuneau unii. Ceea ce exista la el era această transformare a vieții în literatură și simțirea, cu exactitate, a greutății rezonanțelor".

Mai târziu, Francesco Luti povestește cu umor afectuos zilele geniale din Florența în care a fost elevul și prietenul lui Tabucchi. Intervenția sa este urmată de cea a lui Gennaro Serio, autorul cărții Notturno di Gibilterra, care se bazează pe un fragment din Nocturnă indiană (“Ce facem în aceste corpuri, poate călătorim în ele”) pentru a sublinia că recurența aproape iconografică și aproape unică la Tabucchi este călătoria, călătoria pe mare. Nu este nimic surprinzător, deoarece la marii scriitori repertoriul poetic este de obicei limitat și redundant: o "mică ambarcațiune" pe mare ca alegorie a unui sentiment nedefinit de melancolie, de vis, de fragilitate, de așteptare.

Pentru Gennaro Serio, călătoria maritimă se regăsește peste tot la Tabucchi, în Dama de Porto Pim, în Recviem, și pare să invoce mereu Oda maritimă a lui Álvaro de Campos, heteronimul lui Pessoa. O Odă atât de adorată de Tabucchi încât a sfârșit prin a o traduce în italiană. După alte prezentări, Pepi Baulo și Susana Castaño amintesc de glorioasa descoperire la târgul de la Frankfurt, de către Jorge Herralde, a cărții intitulate Dama de Porto Pim. Atât de mult l-a fascinat acel surprinzător "Moby Dick în miniatură" încât i-a scris o scrisoare autorului său necunoscut ("Vă felicit, o adevărată minune…") și a primit de la acesta un răspuns emoționant, foarte frumos, care avea să fie începutul unei mari relații.

Ziua s-a încheiat cu María José de Lancastre, cu diapozitive, o sobră Fotobiografie a soțului ei. Dar este doar o expresie, pentru că, la căderea nopții în sală, se percepea, ca un sentiment comun sau o impresie generală, că relația lui Tabucchi cu Barcelona a fost și continuă să fie o mare odă maritimă, o călătorie pe o mare deschisă, mereu reluându-se, toujours recommencée.