Serialul care vrea să schimbe perspectiva senzuală: „Arta nu poate fi mai presus de oameni în scenele de sex” - O Explorare a „Privirii Feminine” în Cinematografie și Televiziune

Serialul care vrea să schimbe perspectiva senzuală: „Arta nu poate fi mai presus de oameni în scenele de sex” - O Explorare a „Privirii Feminine” în Cinematografie și Televiziune

În câteva cuvinte

Articolul explorează conceptul de „privire feminină” în cinematografie și televiziune prin prisma serialului „Split”, creat de Iris Brey. Serialul abordează relații lesbiene și subiecte sensibile din perspectiva feminină, cu o echipă majoritar feminină. Brey critică rezistența la mișcarea #MeToo în Franța și importanța respectului față de actrițe, subliniind necesitatea de a schimba modul în care sunt reprezentate femeile în media. Ea afirmă că arta nu ar trebui să justifice exploatarea sau abuzul.


Termenul „privire feminină”

Termenul „privire feminină” (sau female gaze în anglicismul său popular) este utilizat în cinematografie pentru a vorbi despre operele narate din perspectiva femeilor, fără a le obiectifica nici în argument, nici în imagini. Dacă a șaptea artă ar fi acordat mai multă atenție acestei priviri, termenul nici nu ar exista. Jurnalista și critica de film Iris Brey (Paris, 41 de ani) a publicat în 2020 un eseu pentru a analiza evoluția sa. Doi ani mai târziu, a decis că trebuie să treacă la acțiune. Voia să înceteze să teoretizeze și să aplice acest concept printr-o schimbare reală. Primul său serial urma să fie scăldat de privirea și dorința sexuală feminină. Proiectul era o dramă romantică lesbiene și se numea Split.

Lansarea și succesul filmelor cu perspectivă feminină

Lansarea sa a coincis cu succesul filmelor care au pus negru pe alb perspectiva regizoarelor: La sustancia, Babygirl, O tânără promițătoare… În centrul Split, disponibil la cerere pe platformele cu SundanceTV, se află o actriță cu un partener masculin și o specialistă de film care încep o relație amoroasă și sexuală de autodescoperire. Un conflict care servește pentru a trata subiecte precum dorința sau avortul. Ele sunt Alma Jodorowsky, supermodel și nepoata cineastului chilian Alejandro Jodorowsky, și Jehnny Beth, fostă lideră a grupului muzical Savages. Mesajul feminist se transmite și din spatele camerelor: 80% din echipă a fost feminină.

Split: O poveste politică

„În prima mea carte, Sexo y series (Héroes de papel), am descoperit că televiziunea era perfectă pentru a spune povești feministe, pentru a vorbi despre sexualitatea femeii… servește pentru a înclina balanța împotriva pornografiei. Creează noi imagini și narațiuni în viața spectatorului”, explică Brey, în timpul zilelor Unifrance pentru a promova audiovizualul francez, la care Джерело новини a fost invitat în ianuarie. În cartea sa, a analizat Sex and the City, Friends, Buffy, Girls, Masters of Sex, Orange is the New Black sau Transparent. „În multe privințe, Split este politică. Este o poveste despre o femeie care întâlnește o altă femeie, și unde bărbatul nu este antagonist. Pur și simplu vrea să experimenteze ceva nou. Nu am vrut ca rivalitatea să marcheze istoria, ci să creez o ficțiune fără clisee simpliste”, analizează ea.

Producția și importanța unei echipe feminine

De asemenea, voia să fie politică în modul de producere a serialului, cu o echipă feminină, diversitate racială și LGTBIQ+. „Ca toate vocile să conteze”, rezumă ea: „Ca academician ești singur scriind în camera ta. Aici am simțit că creez în grup”. Și organizarea era relevantă pentru ea, pentru ca această energie feminină să se transmită și în scenele sexuale foarte explicite, cu ajutorul unei coordonatoare de intimitate.

Coordonatoarea de intimitate și sănătatea mintală a actrițelor

„Era foarte important ca actrițele să simtă că le valorizăm sănătatea mintală și că se exprimă liber pe platou. Nu voiam să distrug pe nimeni pe drum, să le fur ceva. În Franța este încă ceva atipic”, asigură Brey. Figura este deja obișnuită în timpul filmărilor, dar este încă atacată de unii. Câștigătoarea premiului Oscar Anora nu a folosit, de exemplu, coordonatori de intimitate pentru a da, spuneau ei, mai multă naturalețe. Ea contestă acest lucru: „Încă există credința că magia cinematografiei se întâmplă accidental. Eu cred că acest accident, mai ales în scenele de sex, poate avea consecințe grave asupra sănătății mintale și corporale a actrițelor. Pentru mine, magia se întâmplă când suntem una. Cred că scenele mele de sex arată mai naturale și sexy. Ne gândim cum vor respira, se vor uita, se vor săruta… într-un spațiu în care sunt libere să fie personajele lor”.

Plasarea camerei și reprezentarea experienței feminine

Cum și unde să plasezi camera era esențial. Editorul său masculin, de exemplu, a decis să lase în afara montajului planurile în care curăță o cupă menstruală însângerată. Pe el nu-l interesa, nu înțelegea. „Este rutina noastră, dar pentru el nu însemna nimic. Sunt lucruri care au fost șterse, dar este experiența noastră”, explică regizoarea, care a reintrodus-o. În prima imagine a serialului, protagonista apare cu brațele ridicate și axilele nerase. Brey și-a dat seama abia când a citit recenziile despre caracterul revoluționar al acestui gest obișnuit.

Perspectiva actrițelor și coregrafia scenelor de sex

Actrițele văd acest lucru ca pe unul dintre cele mai interesante puncte din Split. Aveau, de exemplu, cinci moduri de a se săruta, în funcție de gradele de pasiune. Regizoarea era cea care marca ce număr urma. Un „dans al limbilor”, glumește Jodorowsky. „În mod normal, acestea sunt scenele pe care le repetăm cel mai puțin, ceea ce este foarte nasol. Totul este calculat, mai puțin sexul. Dar pentru că nu există dialog, nu înseamnă că personajele nu vorbesc cu asta”, explică Beth cu multă energie într-o discuție între actrițe. Sexul, de fapt, evoluează pe parcursul celor cinci episoade pentru a informa despre momentul în care se află fiecare personaj. Pentru a povesti asta, totul era repetat: „Nu ai același sex prima dată când vezi pe cineva dezbrăcat sau a 100-a oară, iar cinematografia nu ia niciodată asta în considerare. Este întotdeauna aceeași mișcare și este foarte puțin interesant. Voiam să râdă, să mănânce și să vorbească în timpul sexului. Este viața”, argumentează regizoarea.

Importanța coregrafiei și naturalețea scenelor de sex

Construirea acestei coregrafii era esențială. „A fost cel mai interesant lucru la filmare, știam exact ce să facem. Era natural și fiecare scenă era stabilită de directorul de fotografie. Știam cum ne va înregistra. Te distanțezi de filmare pentru că este stabilit, este un spațiu de lucru. În mod curios, apoi arată mai sexy”, explică Jodorowsky, iar partenerul său este de acord: „La început este multă teorie, dar apoi se lucrează ca și în restul scenelor sau mai mult și se filmează repede”. O coregrafie similară cu cea pe care o fac specialiștii în scene de acțiune, protagoniști și ei ai acestei narațiuni.

Critica privirii masculine și a mișcării #MeToo în Franța

Deși se află într-un hotel transformat în cea mai mare piață de vânzare a producțiilor franceze către lume, Brey este deosebit de critică față de privirea și eforturile pe care le-a făcut țara sa împotriva privirii feminine și a mișcării #MeToo, despre care a scris și a teoretizat: „În Franța există o rezistență la #MeToo și încă avem ideea că regizorul este cea mai puternică ființă”, subliniază ea. „Regizorul poate decide ce vrea și are toată puterea asupra corpului actrițelor. Nu înțeleg cum ne-am obișnuit cu această idee, nu este corect nici legal, nici etic. Se crede că în numele artei, putem face orice, putem obține imaginile pe care le dorim. Dar, chiar dacă faci artă, nu poți ruina viața altora și nu poți trata rău oamenii în numele ei. Arta nu trebuie pusă mai presus. Mă gândesc la toate actrițele care au încetat să mai lucreze din cauza asta, care au dispărut”, explică ea. Ca Adèle Haenel, din Portretul unei femei în flăcări, care s-a retras din cauza protecției acordate lui Gérard Depardieu, Roman Polanski și Dominique Boutonnat. „Nu vreau să reproduc sistemul de opresiune în numele artei. Nu merită. Le valorizez viața mai mult”, argumentează ea.

Privirea feminină ca instrument de înțelegere a punerii în scenă

Pentru ea, această privire este pur și simplu o modalitate de a oferi „mai multă putere” spectatorului și de a avea instrumente pentru a înțelege și a simți punerea în scenă: „Nu vreau să explic totul cu cuvinte. Plasarea camerei este putere, pentru a nu trata oamenii ca pe niște obiecte. Odată ce vezi privirea masculină, nu poți să nu o mai vezi”. De fapt, o vede ca pe opusul cenzurii: „Se poate spune și face totul, dar spectatorul trebuie să dețină instrumentele pentru a înțelege cum reacționează și se simte în fața anumitor decizii estetice”.

Precauție în fața schimbării și importanța istoriei cinematografiei feminine

Astăzi se acordă atenție filmelor cu perspectivă feminină, da, dar Brey se îndoiește de cântecele de sirenă care anunță schimbarea: „Trebuie să fim atenți și să ne uităm la istorie. Există mai multă atenție, dar când cineasta pionieră Alice Guy și-a creat filmele, nu s-a gândit că va fi ștearsă din istorie și a fost. Sunt precaută. A existat întotdeauna acest cinema, dar majoritatea a dispărut”, avertizează ea.

Read in other languages

Про автора

Cristina este un jurnalist specializat în istorie și cultură românească. Articolele ei se remarcă prin cercetarea profundă a evenimentelor istorice, analiza fenomenelor culturale și promovarea patrimoniului românesc. Ea scrie adesea despre pagini mai puțin cunoscute din istoria României, dezvăluindu-le publicului larg.