Eurovision: Povestea fascinantă a concursului muzical european. Istoric și curiozități

În fiecare an, milioane de fani din întreaga lume își susțin favoriții la Eurovision și urmăresc cu sufletul la gură acordarea punctelor. Dar știați că, inițial, acest concurs a fost conceput ca o competiție de muzică șlagăr?

Ideea organizării unei competiții europene de cântec a apărut în timpul unei conferințe a comisiei de program la Monaco, la sfârșitul lunii ianuarie 1955. Autorul său a fost Marcel Bezençon, pe atunci șeful Radioului Elvețian.

Doar un an mai târziu, în 1956, la Lugano (Elveția) a avut loc prima ediție a concursului. Prima câștigătoare a fost Lys Assia din Elveția, cu melodia „Refrain”. Un fapt interesant: la primele ediții, fiecare țară participantă prezenta câte două piese. Abia odată cu creșterea numărului de țări participante, începând din 1957, regula a fost schimbată la o singură compoziție per țară.

Din 2002, în cadrul Eurovisionului, se acordă Premiul Marcel Bezençon pentru cea mai bună melodie, cea mai bună interpretare artistică și cea mai bună compoziție.

Competiția Europeană de Cântec și-a schimbat numele de câteva ori de la înființare. Inițial s-a numit Gran Premio Eurovisione Della Canzone Europea. În diferite țări au fost folosite și nume locale, de exemplu, în Germania până în 2001 a fost Grand Prix Eurovision de la Chanson. În Austria – „Songcontest”. Denumirea oficială franceză a fost Grand Prix Eurovision de la Chanson européenne, iar mai târziu – Concours Eurovision de la chanson.

Din 2001, denumirea oficială, adoptată unitar pentru toată Europa, a devenit Eurovision Song Contest (ESC).

Câteva fapte interesante despre Eurovision:

☞ Până în prezent, concursul a fost anulat o singură dată. Din cauza pandemiei COVID-19, Eurovision 2020 din Țările de Jos a fost anulat.

☞ Din 1966 până în 1972 și din 1977 până în 1998, toți participanții au fost obligați să cânte în limba lor națională. Din 1999, ei își pot alege singuri limba în care cântă.

☞ Inițial au participat doar șapte țări, astăzi numărul lor poate ajunge până la 52. Din acest motiv, din 2004 au fost introduse semifinalele. Anterior, țările trebuiau să sară peste participare printr-un sistem complicat de rotație. Recordul de participanți (43 de țări) a fost atins în 2008 la Belgrad. De atunci, se desfășoară chiar două semifinale.

☞ În 1996, propunerea Germaniei a eșuat într-o rundă de calificare internă, iar țara nu a ajuns în finală. În consecință, un an mai târziu a fost creată regula „Big Four”: Germania, Franța, Spania și Regatul Unit sunt de atunci calificate automat în finală. De la Eurovision 2011 de la Düsseldorf, regula se aplică și Italiei și se numește „Big Five”.

☞ Din 1964, un Scrutineer supraveghează corectitudinea acordării voturilor.

Fiecare țară își determină singură reprezentantul la Eurovision. Unele țări organizează festivaluri naționale speciale, precum Melodifestivalen în Suedia sau Festival da Canção în Portugalia. Alte radiodifuzori și televiziuni își pot nominaliza candidații direct.

De exemplu, câștigătoarele din partea Germaniei, Nicole (1982) și Lena (2010), au fost selectate prin intermediul unor show-uri naționale de preselecție.

Se pune întrebarea de ce participă Australia la Eurovision, din moment ce nu este în Europa. Interesul telespectatorilor australieni pentru concurs este enorm. Din 1983, Eurovision a fost transmis acolo la TV, deși Australia nu a participat. Abia 31 de ani mai târziu, în 2014, Australia a pășit pentru prima dată pe scena Eurovision cu un moment de pauză susținut de cântăreața Jessica Mauboy, în afara concursului, în timpul celei de-a doua semifinale.

În 2015, țara a primit pentru prima dată o invitație de participare, a fost calificată direct în finală și a primit dreptul de a vota în ambele semifinale. De atunci, Australia participă regulat la ESC și a ajuns deseori în finală. Există o condiție importantă: dacă Australia ar câștiga vreodată concursul, următoarea ediție a Eurovision nu ar avea loc în Australia, ci într-o țară din Europa.