Acești curajoși luptă împotriva megafestivalurilor: o altă modalitate de a programa muzică este posibilă

Acești curajoși luptă împotriva megafestivalurilor: o altă modalitate de a programa muzică este posibilă

În câteva cuvinte

Articolul explorează lupta trupelor independente și a inițiativelor culturale autogestionate împotriva megafestivalurilor, evidențiind modul în care acestea din urmă pot afecta negativ scena muzicală locală și diversitatea culturală. Exemple precum trupa Lucy și organizații ca La Navaja sau Zaragozafelizfeliz demonstrează că există alternative viabile, chiar dacă necesită efort și pasiune, pentru a menține vie muzica alternativă.


Lucy: O Trupă Punk din Madrid

Lucy este o trupă punk din Madrid formată din Daniela Maroto (solistă, 22 de ani), Laura Espejel (chitaristă, 22 de ani), María Ruiz (toboșar, 22 de ani) și Claudia Villarrubia (basistă, 22 de ani).

În 2024, au câștigat concursul de trupe Mad Cool Talent, al cărui premiu constă în a cânta la festivalul cu același nume din capitală. În timpul spectacolului, la ediția de anul trecut, cvartetul, foarte angajat ideologic în criza locuințelor care zguduie orașul lor, a arătat un banner pe care scria „Tourist, Go Home” (Turist, pleacă acasă), ceea ce nu a fost bine primit la un festival cu mult public internațional.

Espejel povestește pentru acest ziar: „O mare parte a publicului și-a arătat nemulțumirea părăsind cortul și chiar făcând o reclamație. Toate acestea au provocat destul de multă furie organizației festivalului, numindu-ne lipsiți de modestie pentru că am irosit această mare oportunitate și lăsându-ne clar că nu este locul nostru, lucru pe care l-am știut întotdeauna”.

S-a întâmplat ca o pereche de youtuberi englezi să se afle printre spectatorii concertului lor: cu acest banner, s-au simțit foarte jigniți și au generat o dezbatere cu urmăritorii lor (majoritatea anglo-saxoni) care încă poate fi citită în comentariile videoclipului pe care l-au realizat (minutul 31).

Ceea ce o trupă ca Lucy poate câștiga la un festival cu sponsorizări și subvenții publice nu este de obicei diferit de ceea ce încasează atunci când un colectiv autogestionat organizează un concert al lor. La un eveniment organizat de aceștia din urmă, au tendința de a obține o prezență mai mare a publicului afin.

„Relația noastră cu colectivele autogestionate este mult mai apropiată. Am avut ocazia să colaborăm cu colective care fac multe pentru a menține cultura în diferite orașe din Spania. Datorită lor, scena muzicală se menține în locuri unde ar fi putut dispărea”, explică María Ruiz, baterista trupei Lucy.

Pentru prestația lor la Mad Cool, Lucy a încasat 1.200 de euro. Au acoperit salariile echipei lor și contribuțiile la asigurările sociale. Într-un simulator online precum Mustramit, se calculează că prețul fiecărei contribuții este de aproximativ 120 de euro. Onorariul în cadrul unui colectiv și/sau promotor independent variază, deși se situează între 400 și 800 de euro pentru un grup cu caracteristici similare, acoperind transportul, cazarea și diurna.

Mega-Festivaluri și Impactul Lor Cultural

Unul dintre aspectele definitorii ale culturii megafestivalurilor constă în condensarea celei mai mari cantități de oferte muzicale în cel mai scurt timp și spațiu posibil. Cu cât sunt programate mai multe concerte într-un festival, cu atât va avea o prezență mai mare a publicului și cu atât mai mică va fi cea care (prin urmare) decide să vadă aceeași propunere într-o sală sau în alt loc care, deși mai puțin aglomerat, va fi și mai scump.

În general, cu cât orașul în care se desfășoară megafestivalul este mai mic, cu atât oferta culturală care rămâne în localitate în restul anului va fi mai mică. Această mentalitate în care timpul liber este conceput dintr-o perspectivă pur mercantilistă poate genera o țesătură culturală mai săracă în provinciile cu densitate demografică mai mică.

Cvartetul Biznaga. Cristina Portijas

Alternative la Logica Capitalistă în Muzică

Despre dacă sunt fezabile la nivel economic alte alternative care nu se concentrează pe logica capitalistă, Jorge Navarro (41 de ani), basistul trupei Biznaga, analizează: „Ar trebui să delimităm la ce ne referim prin timp liber și prin muncă, văzând dacă este posibil să contestăm perspectiva cu care, în mod obișnuit, se înțeleg aceste concepte. În prezent este compatibil, dar într-un cadru ideologic/economic concret”.

La rândul său, Frankie Ríos (Ciudad Real, 35 de ani), solistul trupei Camellos, explică: „Un model de succes bazat pe autogestiune ar trebui să fie compatibil, deși nu este întotdeauna în practică. Aceste proiecte, nefiind supuse presiunilor comerciale, au tendința de a se concentra pe propuneri alternative, ceea ce le face unice, dar și mai vulnerabile”.

Autogestiune vs. Mega-Festivaluri: O Dezbatere Recurentă

Deși colectivele autogestionate sunt una dintre puținele propuneri capabile să ducă anumite proiecte muzicale în afara marilor centre urbane, Ríos continuă spunând că, pentru un grup consolidat mediu, participarea la acestea nu este întotdeauna posibilă: „Acum avem mai multă echipă, atât umană, cât și tehnică, și uneori este complicat să o adaptăm la aceste spații. Cu toate acestea, continuăm să credem că sunt esențiale pentru a menține vie muzica alternativă”.

Jorge Martínez Milky (Madrid, 30 de ani), bateristul trupei Biznaga, afirmă că dezbaterea autogestiune versus megafestival este recurentă în cadrul trupei: „Un megafestival implică o facturare mai mare, precum și o vizibilitate și un capital social mai mari. În partea opusă a ecuației se află cântatul din motive politice, ideologice, artistice sau pur și simplu emoționale. Acesta este motivul pentru care am început și vom continua în acest domeniu”.

Ambele formații consideră aproape obligatorie existența asociațiilor orizontale și a colectivelor autogestionate în întreaga Peninsulă, deși nu se pot adapta întotdeauna la condițiile logistice (în mod natural mai precare) ale acestor spații.

Club 44 și La Navaja Producciones: Modele de Autogestiune

În Donosti, Juan Soloeta a conceput, la începutul deceniului trecut, Club 44: o asociație a iubitorilor de jazz care se întâlneau în barul Atxerri pentru a-și programa muzicienii preferați. Sistemul era simplu: membrii plăteau o cotizație de 15 euro pe lună și se organiza un concert cu aceeași frecvență. La 31 decembrie 2023, Altxerri s-a închis, deși asociația continuă să programeze în sala Andén din același oraș.

În Murcia, Manuel Romero (Murcia, 27 de ani) s-a gândit că ar fi o idee bună să replice același sistem pentru a înviora programarea culturală a orașului său. În toamna anului 2023 apare La Navaja Producciones, un promotor de concerte adunător și orizontal cu abordarea Clubului 44, dar orientat spre rock alternativ național.

Prin La Yesería (sala din oraș în care organizează o mare parte din concerte) au trecut deja trupe precum Menta, Pinipilinpussies sau La Trinidad: „La Navaja apare pentru că am simțit că Murcia avea nevoie de cineva care să organizeze concerte într-un mod alternativ la ABC-ul industriei și marilor promotori”.

Pentru Romero, La Navaja aduce orașului o programare culturală diferită, „cu sunete și trupe care altfel nu ar veni în oraș, făcând publicul să înceapă să înțeleagă că ecosistemul din Murcia este destul de viu în ceea ce privește spațiile de muzică live”.

Grupurile care fac parte din programare sunt alese în mod orizontal, deoarece „plata cotizației dă acces la a face parte din adunare. Orice membru poate include într-un document trupe pe care ar dori să fie luate în considerare pentru a vota cu toții”.

Camellos cântând la festivalul Zaragoza Feliz. Jaime Oriz

Candorro și Zaragozafelizfeliz: Inițiative Independente

Ultimul concert care a avut loc la La Navaja a fost cel al lui El Diablo de Shanghái, un cvartet catalan de garage pop care își desfășoară în prezent activitatea la Candorro, o casă de discuri care s-a născut din inițiativa lui Fer Naval (Huesca, 36 de ani), celălalt solist al trupei Camellos. Ríos spune că „a înființa o casă de discuri mică este multă muncă, aproape filantropică, cu puține beneficii, dar este întotdeauna necesar”.

La rândul său, unul dintre ultimele spații autogestionate în care a cântat Camellos a fost Zaragozafelizfeliz, a cărui a unsprezecea ediție a avut loc pe 20 decembrie anul trecut la Las Armas și a contat, de asemenea, cu participarea La Plata, El Último Vecino sau Aiko el Grupo. În spatele numelui festivalului se află Jaime Villanueva (Zaragoza, 40 de ani), medic de familie rural care nu s-a gândit niciodată să schimbe meseria de medic pentru a se profesionaliza ca programator.

Zaragozafelizfeliz s-a născut ca blog în 2013, iar un an mai târziu au organizat un concert cu ocazia primei aniversări a site-ului web. „Din poziția de fan, ne-am dat seama că erau multe trupe care ne plăceau foarte mult și nimeni nu le aducea, așa că am început să mișcăm niște fire pentru a le organiza concerte fără alt scop decât acela de a putea cânta aici”, spune Villanueva.

În acest fel, prinde contur un festival cu scopul principal de a putea vedea trupele care îi plac lui Villanueva însuși, percepând proiectul ca pe „o simplă pasiune” căreia îi dedică o parte din timpul său liber. „Deși acum totul este foarte profesionalizat și turbocapitalizat și poate de aceea propunerea noastră sună romantic”, recunoaște el.

Provocările Festivalurilor Independente

O altă imagine a trupei Lucy înainte de a urca pe scena Mad Cool, în 2024. Dincolo de satisfacția de a programa și a discuta cu trupele sale preferate, „a organiza un festival este o ruină sigură. Totul este concentrat pe a putea plăti ceea ce putem celor care se dedică acestui lucru, dar făcând echilibristică pentru a nu avea multe pierderi și a continua să încercăm anul următor”.

Odată cu închiderea Las Armas după ultima ediție a Zaragozafelizfeliz sau modelul de petrecere a timpului liber bazat pe cultura macro tot mai actuală, Villanueva observă că supraviețuirea unui proiect ca al său este din ce în ce mai dificilă și, prin urmare, mai necesară: „Megafestivalurile distrug aproape tot ce este mic, nu numai prin bugetul și ajutoarele mastodontice pe care le au, ci și pentru că încearcă să înghită tot publicul posibil. În ZFF am avut întotdeauna un discurs contracultural și critic, iar asta nu place. Acum suntem practic interziși de aproape toate mass-media locale”.

Read in other languages

Про автора

Stefan este un comentator economic cu experiență în sectorul bancar și analiză financiară. Articolele sale se remarcă prin analiza profundă a proceselor economice din România și din lume. El poate explica concepte economice complexe într-un mod accesibil, ajutând cititorii să înțeleagă evenimentele economice curente.